Linkuri accesibilitate

Monica Macovei: Moldova trebuie să semneze cît mai curînd Acordul de Asociere, ca să poată face cerere de intrare în UE


Liliana Barbăroșie în dialog cu președinta Comisiei UE-Moldova.




Europarlamentara română Monica Macovei a declarat Europei Libere că Republica Moldova ar trebui să depună cerere de aderare la Uniunea Europeană imediat după semnarea Acordului de Asociere așteptată cel mai târziu în luna iunie. Joi, Parlamentul European a spus într-o declarație tot la propunerea Monicăi Macovei că Moldova, Georgia și Ucraina pot depune cerere de aderare. Rezoluția Parlamentului European nu produce consecințe juridice și nu a fost încă examinată de țările membre. Dar este pentru prima dată când o instituție a Uniunii Europene adoptă un act care oferă o perspectivă de aderare celor trei foste republici sovietice. Liliana Barbăroșie a discutat cu Monica Macovei care conduce și delegația europeană de cooperare parlamentară cu Republica Moldova.

Europa Liberă: După rezoluţia de joi a Parlamentului European, când Moldova ar trebui să facă această cerere că vrea să adere la UE?

Monica Macovei: „După semnarea Acordului de Asociere dintre Republica Moldova şi UE se poate face această cerere. În rezoluţie am pus dreptul Republicii Moldova de a face această cerere, dar există o procedură formală. În primul rând să faci o cerere. Deci, să faci o aplicaţie în care să spui: vreau să intru în UE. Acest lucru se poate face după semnarea Acordului de Asociere şi a celui de Liber-Schimb.”

Europa Liberă: Deci, în iunie-iulie?

Monica Macovei: „Când semnaţi. Consiliul a spus din martie până în iunie. Poate mai repede – asta vreau să spun. Până acum, în alte documente, Parlamentul European recunoştea aspiraţiile republicii Moldova de a intra în UE. Acum, ne-am luat şi noi un rol şi spunem: da, aveţi dreptul să depuneţi o cerere. Asta înseamnă gata, puteţi depune cerere. E prima dată când spunem asta.

Doi - tot în rezoluţie am spus ceea ce trebuia să punem: că Parlamentul European aprobă intrarea în vigoare provizorie a Acordului de Asociere imediat după semnare. Pentru că dacă îl semnaţi mâine, poimâine, în mai sau în iunie, noi nu mai suntem în sesiune. Decât în iulie, când va fi noul Parlament. Pentru noi ieri [joi] a fost ultima zi din acest mandat. Deci, să fiţi pregătiţi ca, indiferent de când semnaţi, mai-iunie, să poată intra în vigoare tratatul de Asociere şi cel de Liber-Schimb. Şi aveţi aprobarea Parlamentului. Am dat-o înainte. Parlamentul a mai cerut Consiliului să semneze cât mai repede cu republica Moldova Acordul de Asociere.

Trei - am cerut Consiliului să reducă toate procedurile de notificare la minimum posibil, aşa încât să intre imediat în vigoare Acordul de Asociere cum este semnat. Şi noi am aprobat asta. Şi de asemenea am cerut ratificarea acordului până la sfârşitul acestei Comisii Europene ceea ce ar însemna în toamnă.”

Europa Liberă: Ar putea fi complicaţii cu ratificarea?

Monica Macovei: „Nu, nu văd complicaţii. Sunt nişte paşi procedurali. Dar, repet, imediat ce va fi semnat Acordul, el va intra în vigoare şi oamenii vor simţi beneficii. Plus că, dacă se întâmplă ceva, având în vedere agresiunea Rusiei, UE va putea să acţioneze mai mult, mai profund, având semnat acest Acord cu Moldova. Şi doi - am prevăzut dreptul Republicii Moldova de a cere intrarea în UE.”

Europa Liberă: Înseamnă asta că în puţin timp Moldova ar putea deveni şi candidat?

Monica Macovei: „În primul rând trebuie să ceară. Ăsta e primul pas procedural. După aceea se deschid capitole de negociere, pe diverse probleme, pornind de la administraţie, justiţie, economie de piaţă, competiţie, agricultură, transporturi – foarte multe. Asta e procedura pe care a au urmat-o toate statele care au devenit membre. Se depune cerere, apoi se deschid capitole de negociere şi se negociază ani de zile. Dar, în opinia mea, acum, fiind situaţie de criză, nu e cazul să stăm ani de zile. Pentru că la o criză politică, trebuie un răspuns de criză, nu unul de vremuri normale. Totul trebuie să meargă mult mai repede.”

Europa Liberă: În ce măsură împărtăşesc grupurile parlamentare din Parlamentul European această idee a Dvs.?

Monica Macovei: „Şi alţi colegi de-ai mei sunt de acord cu asta. Aici trebuie de discutat cu Consiliul, cu statele membre, pentru că în acest moment, tocmai fiind o situaţie de criză, trebuie rapid de integrat Moldova în UE, la fel şi Georgia. Şi Ucraina, dacă se decide aşa. Cu un mecanism special. Adică facem ceva ce nu a mai fost, dar ceva ce trebuie să facem. Fiindcă nu putem sta cu mâinile încrucişate. Adică un mecanism prin care să obligăm aceste trei ţări să continue să facă aceste reforme pe care trebuie să le facă. Dar să fie protejate fiind în UE.”

Europa Liberă: Premierul Iurie Leancă a avansat nu demult un termen - 2019. Cât de real vi se pare?

Monica Macovei: „Mi se pare real. Eu ce spun este că eu gândesc că ar trebui mai repede datorită crizei politice, repet – cu un mecanism special de verificare, pentru ca autorităţile din Republica Moldova să continue cu aceste reforme.”

Europa Liberă: Ce complicaţii vedeţi în tot acest drum?

Monica Macovei: „Numai din partea Federaţiei Ruse văd complicaţii. Văd că şi SUA, şi UE susţin Republica Moldova. În ceea ce priveşte Parlamentul European, aprobarea pentru semnarea acordului o aveţi în scris, dreptul să faceţi cerere să intraţi în UE îl aveţi în scris, am cerut şi fonduri suplimentare pentru Republica Moldova în aceeaşi rezoluţie. Şi am susţinut integritatea teritorială şi am criticat referendumul ilegal din Găgăuzia, la fel şi cererea Sovietului Suprem din regiunea separatistă Transnistria. Deci, tot ce trebuia să punem în rezoluţie este acolo.”

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG