Linkuri accesibilitate

Guvernul german nu sprijină ideea înlăturării tancurilor de la memorialul ostașilor sovietici din Berlin


Guvernul german a anunţat că nu sprijină ideea înlăturării celor două tancuri de la memorialul ostașilor sovietici din centrul Berlinului. Goerg Streiter, purtător de cuvânt al cancelarului german, a spus că Berlinul a semnat în 1990 cu Moscova un acord prin care s-a angajat să respecte, să protejeze şi să îngrijească monumentele soldaților sovietici. La începutul săptămânii, tabloidul Bild, cel mai citit ziar german, şi o altă publicaţie şi-au îndemnat cititorii să sprijine o cerere în adresa Parlamentului de a scoate cele două tancuri T-34 din parcul Tiergarten. Memorialul ostașilor sovietici a fost înălţat în memoria celor 80 de mii de soldați ai Armatei Roșii uciși în timpul luptelor pentru Berlin în primăvara anului 1945.
XS
SM
MD
LG