Linkuri accesibilitate

Vasile Botnaru în dialog cu Valentina Lungu și Serghei Ostaf




Câte săbii pot să încapă într-o teacă? Răspunsul axiomatic la această întrebare a funcționat fără greș, secole de-a rândul. Cine îndrăznea să-l pună la îndoială risca să devină mai scurt, exact de un cap, dacă tot despre săbii era vorba... Astăzi curiozitatea nu se mai pedepsește atât de dur, astfel încât oamenii simt nevoia să pună la îndoială ori chiar să conteste până și cele mai intangibile axiome. Or, cine este măcinat de îndoieli, lucru știut, minimalizează riscul de a merge pe o cale greșită.

Așadar, în studioul de la Chișinău al Europei Libere se află directoarea școlii Pas cu Pas, Valentina Lungu, și Serghei Ostaf, directorul executiv al Centrului de Resurse pentru Drepturile Omului, organizația nonguvernamentală care își anunță misiunea de a fi pepiniera unei noi generații de lideri civici.
Vasile Botnaru

Vasile Botnaru

Europa Liberă: Într-o societate statornicită, democratică, cu tradiţie, ar fi cumva în plus sau desuet să vorbim despre abecedarul relaţiilor dintre majoritate şi minoritate? Într-o societate în tranziţie, din păcate, suntem nevoiţi să vorbim din nou şi din nou pe exemple, dacă vreţi, chiar cotidiene, banale, dar care ne otrăvesc viaţa şi se amplifică în zona politicului, astfel încât chiar devin cruciale şi vitale. În toamnă, de exemplu, toată lumea spune că va trebui să trecem, iarăşi, un Rubicon. La alegerile parlamentare, s-ar putea să întoarcă totul pe dos, să ia un alt curs Republica Moldova. Mai bun, mai rău, bunul Dumnezeu ştie, dar, inevitabil, dramatic, pentru că orice schimbare radicală descumpăneşte societatea, de la vârf până la rădăcini şi invers. Şi din cauza aceasta, m-am gândit să vorbim despre micile comunităţi, unde se coagulează majorităţile şi intră în contact minorităţile, în ce măsură minorităţile ştiu să respecte voinţa majorităţii? Şi invers, majoritatea, grijuliu şi atent, ştie să asculte şi vocea celor puţini, eventual, să dea curs acestor doleanţe, voci etc.? În societatea de tristă pomină, era simplu, era „демократический централизм”. Era scris în statutul partidului că minoritatea face „ciocul mic”, trage fermoar la gură şi nu are voce. Într-o societate democratică, unde toţi sunt diferiţi, dar toţi egali, e legea găzduirii. Să începem cu o pildă, că acestea sunt mai convingătoare. Imaginaţi-vă că mergem cu microbuzul de la Chişinău până la Bălţi, vreme destulă şi şoferul evident că impune muzica lui, ca un minoritar ce este, dar majoritar pentru că el este driver. Şi atunci cum se produce, iată, coagularea unei majorităţi, care ar vota un anumit tip de muzică, ca test psihologic, dacă se poate? Doamnă Lungu, am să vă rog pe dumneavoastră să ne spuneţi cum ar fi o asemenea situaţie, să o descriem, astfel încât să se vadă unde ne aflăm noi ca societate, suntem în stare să coabităm?

Valentina Lungu:
„Exemplul, pe care l-aţi adus dumneavoastră, poate să servească, într-adevăr, drept un exemplu foarte elocvent, nu doar de la Chişinău până la Bălţi, dar chiar şi în oraş urmărim, zilnic, aceste situaţii în care ceilalţi devin indiferenţi, cuminţi, stau şi tolerează. Fiindcă intoleranţa şi indiferenţa sunt nişte lucruri foarte aproape. Dar, în ultimul timp, observ totuşi că încep oamenii să aibă o atitudine, fiindcă toleranţa, de fapt, tot face parte din această paletă de atitudine și atunci caută cuvintele. Cu cât omul este mai inteligent, cu atât va formula o adresare mai echilibrată sau mai frumos formulată: „Domnule şofer, nu vă supăraţi, aţi putea să daţi sunetul mai puţin?”. Sau: „Domnule şofer, aveţi muzică bună, dar ştiu că puteţi să ne puneţi şi o altă muzicăʾ.”

Europa Liberă: Şi funcţionează în cazul şoferului care fumează şi puţin îi pasă?

Valentina Lungu:
„Cel puţin, în ultimul timp, am observat că se schimbă şi şoferii.”

Europa Liberă: De ce vă întreb? Pentru că sunteţi în ipostaza de directoare, pedagog, care la modul practic îi învăţaţi pe nişte copii, cei care mâine vor decide asupra legilor.
Valentina Lungu: „Da, toleranţa se învaţă atunci când copilul încă nici nu ştie să meargă şi nici să vorbească. El este un foarte bun observator şi uneori prin gesturi, prin privirile noastre, putem să-i cultivăm toleranța.”

Europa Liberă: Şi, când îi cultivaţi această toleranţă, vă puneţi problema până unde poţi să fii tolerant?


Valentina Lungu:
„Aveţi perfectă dreptate. Nu putem fi toleranţi faţă de minciună, vicii, nu putem fi toleranţi faţă de cei care ne abuzează. Trebuie menţinut un echilibru.”

Europa Liberă: Păi, cum îi învăţaţi pe copii să arbitreze corect?

Valentina Lungu:
„Nu aş putea, domnule Botnaru, să spun. Iată o frază, înţelepciunea populară chiar spune: „Nu fă ce face popa. Fă ce zice popa”. În realitate, copilul nu face ceea ce reiterează părintele, el face ceea ce vede că fac părinţii, fie pedagog, fie om de cultură sau politician. De multe ori, pot să-i curgă din gură cuvinte dulci, însă noi urmărim ceea ce face el, atitudinea lui.”

Europa Liberă: Deci degeaba îi spunem copilului, de o sută de ori, să nu vorbească cu gura plină, dacă părinţii vorbesc cu gura plină?

Valentina Lungu:
„Exact. Părinţii nici nu sesizează această diferenţă. Pot să aducă nişte reproşuri: „Ce vrei de la ea, că e o blondă?” sau „Toţi romii fură”. Sau, ignorând prezenţa copilului – că e mic şi nu înţelege – vorbeşte cu partenerul lui şi îi spune un banc, să zicem, despre altă persoană sau nişte lucruri nu prea frumoase.”

Europa Liberă: Ei, au păţit-o şi case mai mari, Băsescu a păţit-o cu telefonul şi mai rău. Domnule Serghei Ostaf, spuneţi-mi, vă rog, ce primează totuşi sau care e relaţia între cutume, obiceiuri, tradiţii şi legislaţie? Mai întâi, trebuie pusă legislaţia la punct sau invers? Sau mână în mână?

Serghei Ostaf:
„Se vorbeşte despre două aspecte. Unul, că normele sunt sursa pentru modificarea comportamentului. Alţii vorbesc că, de fapt, normele sau regulile ar trebui să fie pliate în măsura în care sunt compatibile cu factura antropologică a societăţii.”

Europa Liberă: Adică consfinţesc practicile?
Serghei Ostaf: „Exact. Deci sunt două abordări care se confruntă, la un moment dat, şi creează tensiuni. Practicile pozitive vorbesc despre faptul că e nevoie, în anumite situaţii, să creăm anumite norme pentru a modela comportamentul și, prin exemple sau tipare pozitive, de a cimenta aceste comportamente în raport cu ceilalţi, o bună parte din societate. Pe de altă parte, normele, care se adoptă, trebuie să se inspire din anumită factură antropologică existentă şi să ofere, desigur, şi anumite perspective. Deci răspunsul meu este: nu există o extremă, una sau alta, există o inteligenţă în procesul de formare a comportamentului necesar ca societatea să acomodeze diferenţele, pe de altă parte, să seteze anumite reguli care creează avantaje şi valoare adăugată şi, eu aş spune, competitivitatea societăţii, într-o anumită perspectivă, pe viitor. Eu aş putea să exemplific foarte concret.”

Europa Liberă: Aceasta vroiam să vă întreb: în Republica Moldova unde ne aflăm, de fapt?

Serghei Ostaf:
„Dacă noi discutăm din perspectiva acomodării intereselor grupurilor minoritare, pe de altă parte, să cultivăm în continuare interesul naţional, de ajungere în spaţiul de care aparţinem, de fiecare dată, spaţiul european, unde există anumite valori. În sensul acesta, va trebui să modelăm, pe de o parte, să setăm anumite norme de comportament, anumite reguli care sunt compatibile cu anumite standarde internaţionale, pentru a oferi o sursă de exemple de comportament adecvat, cum ar fi libertatea cuvântului, oferirea unor condiţii pentru exprimarea în limbile minoritare, cultivarea acestui bilingvism pentru minorităţile naţionale, atunci când se dezvoltă identitatea: bulgară-ucraineană, rusă-ucraineană. Pe de altă parte, această identitate să fie compatibilă cu noţiunea de integrare, nu asimilare, de integrare în spaţiul românesc-moldovenesc, care îl avem, în Republica Moldova.”

Europa Liberă: Domnule Ostaf, haideţi să complic sarcina. Un exemplu care a intrat în rapoarte – doborârea Menorei, pe care a încercat comunitatea evreiască să o instaleze în faţa monumentului lui Ştefan cel Mare. Majoritatea creştin-ortodoxă s-a considerat lezată de gestul acesta al evreilor şi, conducându-se de cutumele majorităţii, a încercat să interzică această consemnare. Majoritatea s-a simţit în drept să acţioneze. Cât de toleranţi ar fi trebuit să fie majoritarii creştin-ortodocşi, interzicându-le evreilor să „pângărească”, pentru că aşa au calificat ei, monumentul lui Ştefan cel Mare, prin instalarea Menorei?

Serghei Ostaf: „În primul rând, este vorba despre un grup, eu aş spune, extremist. Nu a existat o voinţă a majorităţii ortodoxe din Republica Moldova.”

Europa Liberă: Blagoslovirea lui Vladimir nu au avut-o.
Serghei Ostaf: „Cu siguranţă. A fost un grup extremist care a încercat să amintească despre existenţa sa, prin atacul care a fost produs asupra acestei sărbători religioase evreieşti, aceasta este foarte clar. Acum, sigur, expunerea în spaţiul public a unor semne religioase, caracteristice pentru evrei sau alte categorii de cetățeni, în momentul în care se face în mod paşnic, în momentul în care se face în modul în care transmite un mesaj de consfinţire a unei diversităţi pe care o avem, fireşte, în această societate, este o modalitate acceptabilă şi trebuie să fie tolerată. Pentru că noi toţi înţelegem că această diversitate ne aduce foarte multe puncte forte în dezvoltarea societăţii noastre. Mai mult ca atât, acum vorbesc despre dimensiunea aceasta antropologică, diversitatea totuşi este un factor pozitiv. Pe de altă parte, şi din perspectiva legislativă, avem şi libertatea întrunirilor publice şi libertatea de exprimare în public, care, în momentul în care nu aţâţă spiritele, nu agresează, este una adecvată şi bună şi este în limitele legii. Deci exemplul acesta oferă o manifestare a acestor două concepte, antropologic acceptabile, pe de altă parte, a normelor internaţionale.”

Europa Liberă: Dar legislaţia e destul de funcţională deja în Republica Moldova? Un om care se simte lezat, el poate să-şi apere drepturile în justiţie?

Serghei Ostaf:
„În cele mai multe cazuri drepturile acestea sunt justiţiabile. Adică le poţi utiliza pentru a le recăpăta în instanţa de judecată sau într-o practică administrativă a unei instanţe. Vreau să vă spun că, în raport cu acest caz concret despre care vorbim, de fapt, ministrul Justiţiei de atunci, Alexandru Tănase, şi-a expus opinia foarte tranşant, spunând că aceasta face parte din valoarea noastră, a societăţii noastre, expunerea diverselor faţete sau facturi ale societăţii noastre. Dacă ar fi existat o modalitate extremistă de expunere, de exemplu, sau de denigrare a anumitor valori naţionale, cum ar fi Ştefan cel Mare ş.a.m.d., atunci ar fi un mesaj inacceptabil. Dar nu s-a întâmplat în cazul Menorei.”

Europa Liberă: Deci dumneavoastră sau, mai bine zis, ministrul Justiţiei de atunci, încearcă să ne spună că este mai important valoarea toleranţei sau coexistenţei, decât apărarea ortodoxiei cu orice preţ?

Serghei Ostaf:
„Atâta timp cât această exprimare nu este una denigratoare, dacă nu aţâţă spirite, dacă nu provoacă în mod deliberat şi intenţionat dezbinările în societate. Şi, în cazul respectiv, cred că nu s-a încercat, nu a fost intenţia de a aţâţa spiritele sau a face un atac asupra valorii naţionale. De aceea, trebuie să tolerăm, mai mult ca atât, să acomodăm, pentru că, de fapt, din această acomodare, vor veni şi anumite avantaje importante de ordin şi politic, şi economic, şi de altă natură.”

Europa Liberă: Doamnă Lungu, în practicile dumneavoastră, cu copiii, începând de la vârsta lor fragedă, din clasele primare, şi terminând cu copiii care deja nu mai sunt copii, aveţi situaţii dificile, în care trebuie să le explicaţi confruntări de genul acesta: cum să-ţi aperi ortodoxia, într-un mod tolerant şi civilizat?
Valentina Lungu: „Evident, o grupă de grădiniţă sau o clasă, este o societate în miniatură și nu putem să nu ne ciocnim, să nu întâlnim astfel de situaţii. Sunt copii care au alte confesiuni, culoare a pielii. Şi, dacă noi ne dorim o societate modernă, o grădiniţă, o şcoală modernă, nu putem să nu vedem, în asemenea clase, copii cu necesităţi speciale de învăţare, adică copii cu CES. Foarte mulţi îşi doresc să fie o societate democrată, însă foarte mulţi înţeleg eronat democraţia şi consideră că acest lucru îl vizează doar pe cel din faţa mea... Nu. Democraţia începe de la sine, de la tine, în ce măsură eşti apt, eşti capabil să accepţi, să tolerezi, în ce măsură poţi acorda un sprijin, un ajutor nu doar prin vorbe, ci prin fapte... Îmi amintesc un caz, noi, maturii, de multe ori zicem una şi facem alta. Şi, iată, aşa un caz, într-o familie era unicul copil, foarte răsfăţat, în niciun caz nu acorda niciun ajutor, el era, cum zicem noi, în popor, buricul pământului şi atât. Vine mama – trebuia să-l ia mai devreme – şi îl roagă: „Te rog, mai repede, hai, mergem!”, la care el îi zice: „Mamă, ai puţintică răbdare, că vreau să-i încalţ ciorăpiorii unei fetiţe, ştii că ea nu se poate încălţa de una singură”. Şi mamei i-au dat ochii în lacrimi, zice: „Îmi dau seama că deja pot îmbătrâni în linişteʾ.”

Europa Liberă: Şcoala, mai ales, primară se consideră totuşi un loc protejat, romantizat, prin natura subiectelor care se discută. Şi copiii, când ies în afara şcolii, se confruntă cu probleme, de zi cu zi, care mult depăşesc capacitatea lor de înţelegere şi de toleranţă, de rezistenţă. Dumneavoastră vă propuneţi să-i pregătiţi să aibă răspunsuri la întrebările foarte dificile pe care le adresează societatea?

Valentina Lungu:
„Toleranţa, de fapt, nu trebuie să fie un cuvânt la modă. El trebuie să fie utilizat şi înţeles în sensul larg al acestui cuvânt.”

Europa Liberă: Dar eu mă refer nu numai la toleranţă, eu mă refer la provocările genul: cui dai dreptate, celor cu Menora sau celor care au protestat? Cui dai dreptate: găgăuzilor care fac referendum privind plecarea din Republica Moldova, eventual, dacă va merge pe calea europeană, sau îi dai dreptate lui Serghei Ostaf, care pledează pentru integrarea europeană? Pentru un copil de şapte ani este prematur, probabil, să ia decizii, dar unul de paisprezece deja ar putea să se gândească sau nu?

Valentina Lungu:
„Aceste situaţie sunt poate nu atât de complicate, uneori şi situaţiile foarte-foarte simple duc la formarea mentalităţii copilului. Şi, în acest caz, pedagogul este cel care trebuie să aibă o cultură, o pregătire, o viziune.”

Europa Liberă: Trebuie să aibă, dar o are? O are? E întrebarea mea… Astăzi, când se produc grevele pedagogilor, unii zic, mai întâi: „Утром деньги – вечером стулья”.

Valentina Lungu:
„Atâta timp cât noi nu vom avea, în republică, nişte pedagogi reflexivi, nişte pedagogi democraţi, nişte pedagogi care cu adevărat doresc să se schimbe... Iată, dumneavoastră aţi spus că, în clasă, este atmosferă romantică şi protejată. Nu, atmosfera în clasă este exact ca și într-o societate și foarte mulți pedagogi nu doresc să își schimbe confortul lor, zona de confort și nu doresc să învețe. Or, un pedagog este atâta timp pedagog, cât el învață, este cu cartea în mână, citește, este la curent cu tot ce se face în societate, nu este indiferent... Uneori faptul că pedagogul tace, iată, la întrebările care ați zis dumneavoastră: vorbim limba română sau vorbim limba moldovenească; suntem indiferenți de ce se face în Găgăuzia sau nu, aceasta mai mare amprentă, cea mai mare amprentă o are asupra copilului. Ei trebuie să discute, ca să afle și părerea celorlalți. Chiar și aranjarea meselor, băncilor, cum este într-o clasă tradițională, nu permite întotdeauna lucrul în echipă care este foarte important. Nu atât poate de importantă pentru învățător, dar pentru copil este crucial ca el să își expună părerea, să și-o expună în mediu, în grupul mic pentru ca să audă și părerea celuilalt, să ajungă la un consens, la o înțelegere.”

Europa Liberă: Ce subiect mi-ați ridicat la plasă – aranjarea meselor, băncilor, ierarhiile artificiale create tocmai prin cine stă în față, cine stă în spate, cine e sortită să fie Bulă și cine ochelaristul de serviciu care ridică mâna, tocmai ca să ajung, de fapt, la ce mă interesează: școala astăzi îi pregătește pe copii să se confrunte cu o societate extraordinar de dificilă, cu întrebări extraordinar de dificile sau îi protejează? Puteți să îmi spuneți într-o frază?
Valentina Lungu: „Într-o frază este dificil, fiindcă depinde de personalitatea pedagogului, de atitudinea lui, de valorile care se promovează în școală: vrem niște copii docili, îmbrăcați în uniformă sau vrem niște copii care gândesc, sunt reflexivi care au punctul lor de vedere... Da, în mare măsură, misiunea școlii aceasta este: să îi pregătească. Dar în ce măsură? Nu m-aș apuca acum să zic că foarte mult îi pregătesc. Chiar și faptul că este un singur manual deja nu e bine. De ce? Fiindcă, oricât de bun ar fi manualul acesta, poate pentru un copil este bun, poate pentru un copil nu. Deci, odată cu schimbările în societate, trebuie multe lucruri să se schimbe și în școală.”

Europa Liberă: Și ce ne împiedică să avem manuale de alternativă care se poartă demult în țările învecinate?

Valentina Lungu:
„La modul declarativ ele sunt, dar de facto…”

Europa Liberă: Am înțeles.

Serghei Ostaf:
„Acesta ar fi pluralismul și libertatea academic-educațională. Dați-mi voie să folosesc această paradigmă interesantă – cum sunt aranjate mesele. Grupul de copii, care împreună trebuie să ajungă la un rezultat, în cadrul unei lecții din clasă sau câtorva lecții și ceea ce se întâmplă, de exemplu, în raport cu Găgăuzia în Republica Moldova, să știți: Constituția și anumite legi creează acest aranjament al meselor, sunt ele aranjate așa încât fiecare copil să poată să își expună punctul său de vedere. Și, în cazul dat, vorbim despre relația: autoritățile regionale din Găgăuzia și autoritățile centrale din Republica Moldova. Există acest aranjament al normelor care permite ca fiecare parte implicată în acest dialog să vorbească și să aducă punctul său de vedere celuilalt?”

Europa Liberă: Și atunci de ce Formuzal se plânge că Găgăuzia este strânsă la colț?
Serghei Ostaf: „Pentru că, într-adevăr, există, pe de o parte, mesele, în cazul dat, orânduirile acestea legislative, nu sunt suficient de acomodative pentru a exprima punctele de vedere și a se asculta reciproc, există problemă, în acest sens. Pe de altă parte, se pare că, dacă în clasă unde sunt cincisprezece copii și ei discută, și mesele sunt aranjate adecvat, eu au un scop comun pentru că înțeleg: fiecare dintre ei ar putea să învețe, dacă vede exemplul celuilalt, împreună ar putea să creeze anumite sarcini pe care le îndeplinesc, fiecare învață. În contextul relațiilor Găgăuzia-autoritățile centrale, lipsește această înțelegere că împreună am putea să învățăm, fiecare din noi am putea să obținem ceva, dar împreună să învățăm, aceasta e intenție de bună credință de a face lucrurile împreună… Deci unu: impedimente, mesele nu sunt aranjate adecvat, cadrul legislativ nu este unul acomodativ, pentru a asculta opinia celui din Comrat, pe de altă parte, intenția aceasta comună de a face lucrurile împreună și a învăța, și a beneficia în comun lipsește și în raport, în special, din perspectiva unor exponenți politici din Găgăuzia. Deci exact exemplul despre care vorbește doamna Lungu este perfect replicabil, în contextul relațiilor cu regiunea găgăuză.”

Valentina Lungu: „Dar contează și formularea sarcinilor, ce sarcini au. Fiindcă foarte mulți confundă, de exemplu, li de dă o sarcină în grup, dar fiecare o face în mod individual, deci, nu mai este comună.”

Serghei Ostaf: „Și atunci învață fiecare în parte și nu vede acea valoare adăugată de a face lucrurile împreună, pentru că doar în sensul acesta ai putea să înveți și să creezi valori adăugate de lungă durată, pentru că fiecare în parte beneficiază mai puțin, dacă lucrează individual.”

Europa Liberă: Domnule Ostaf, și dumneavoastră vreau să vă cer o expertiză într-o frază: între timp, școala, instituțiile universitare furnizează altfel de material uman care poate să rezolve problemele complicate? În sens că altfel decât cel sovietic care venea cuminte și uniform.
Serghei Ostaf: „Există insule de excelență pe diferite trepte ale procesului educațional. Fiica mea a învățat la școala doamnei Lungu și am văzut rezultatele concrete, atunci când purtam discuții pe anumite situații. Vreau să vă spun că lucrez foarte mult cu cei care absolvesc universitățile pentru că îmi caut uneori angajații sau încerc să găsesc cu cine aș putea să fac o anumită lucrare intelectuală. Și vreau să vă spun că rareori găsesc oameni care pleacă de pe treapta aceasta universitară, care ar fi capabili, într-adevăr, să lucreze cu materii complexe. Și aș spune că școala universitară sau postuniversitară europeană sau americană, într-adevăr, oferă suficientă gândire critică, inteligență, creativitate. Din păcate, noi suntem cu câțiva pași în urmă. Deci răspunsul este: există insule de excelență și pe anumite clase universitare, să spunem așa, dar per ansamblu, din păcate, sistemul de educație din Moldova este cu, cel puțin, zece-cincispreze ani în urmă.”

Europa Liberă: Doamnă Lungu, dumneavoastră vreau să vă adresez poate, în aparență, o întrebare paradoxală. De ani de zile sau decenii, se predică o concepție că domeniul umanitar ar putea salva Republica Moldova. S-a început de la renașterea națională, alfabetul latin, balticii, de exemplu, și nu doar ei totuși spun că tehnocrații ar putea salva societatea, exemplele sunt la îndemână: Arcadie Barbăroșie, Igor Boțan. Nu cumva ar trebui să fim mai atenți la predarea matematicilor și fizicilor ca să obținem, de fapt, efectul juridic și politologic pe care îl vrem?

Valentina Lungu:
„Nu mă apuc să fac prognoze. Aș zice că salvarea noastră este în a crește copiii și a le dezvolta inteligența dominantă... Or, manualele, tehnicile de lucru, strategiile aplicate încă nu sunt în măsură să dezvolte niște copii care să gândească independent. De foarte multe ori, ei se conformează situațiilor, de foarte multe ori, spun ceea ce vor să audă pedagogii. În niciun caz nu încurajez teribilismul, dar încurajez gândirea pozitivă și gândirea critică...”

Europa Liberă: Doamnă Lungu, îmi pare rău să vă provoc și mai mult, dar, când în clasele primare, se insistă pe învățarea unor poezii, mă gândesc dacă nu cumva e mai bine dumneavoastră, care sunteți directoare, să insistați pe predarea limbajelor de computere, pe predarea interfețelor de la Windows sau de la nu știu ce, astfel încât să avem mai mulți Nedelciuci, pentru că Vasile Nedelciuc a ajuns un parlamentar excelent și este acum un om de afaceri excelent. Și aceștia care știu poezii și știu să vorbească, dar nu ne învață nimic, pardon…

Valentina Lungu:
„Eu l-am învățat pe Horia Nedelciuc, mi-a fost elev în clasele primare și nu cred că nu îl va depăși pe taică-său. Mă bucuram de succesele lui, în liceu, era redactor la revistă.”

Europa Liberă: Nu-l cunosc, din păcate, pe Horia, dar nu fugiți de răspuns, vă rog, v-am întrebat de program.
Valentina Lungu: „Eu pun mare preț pe copiii care cresc, fiindcă în ei investesc. Unul poate fi bun la o disciplină, altul la alta. Am avut caz, când cineva zicea: „Voi, cei de a Pas cu Pas, nu știți poezii”. Nu aceasta este important: să știi sau să nu știi poezii, poate unuia îi place și trebuie să învețe, să știe. Eu revin la multiplele inteligențe, la inteligența de bază, dominantă, la fiecare din noi este o inteligență dominantă. Posibil, domnule Botnaru, acum, de exemplu, se cere inteligență logico-matematică, însă, indiferent de ce inteligență are acest copil, el trebuie să fie tolerant, să citească, să fie un om în deplinul sens al cuvântului. Niciodată nu va știrbi din valoarea lui, dacă el va fi omenos, dacă el va fi om de bună credință.”

Serghei Ostaf: „Fundamental cred că oricare mediu disciplinar, dacă este unul adecvat, oferă oportunități pentru cultivarea deprinderilor, formarea capacității de a gândi critic și, totodată, creativ, în momentul în care există abordări metodologice adecvate, în acest sens. Într-adevăr, școala sovietică a excelat, în special, în domeniul științelor exacte pentru că acolo era foarte greu să trădezi logica științei adevărate, acolo era imposibil să impui, din perspectivă ideologică, unei formule să se comporte în felul în care dorea ideologia...”

Europa Liberă: Tabelul Mendeleev rămânea sub orice regim.
Serghei Ostaf: „Exact. În spațiul respectiv, în școala sovietică, în științele exacte conta, într-adevăr, adevărul pur, absolut, deideologizat, axat pe adevăr sau metode științifice care produceau rezultate necesare pentru dezvoltare. Acum științele umanistice, în perioada sovietică, erau puternic ideologizate, lipseau cu desăvârșire abordările științifice. Și de acolo, anume din această perspectivă, lipsea formarea acelor deprinderi de gândire și de producere a rezultatelor, în favoarea societății. Acum eu cred, în continuare, domeniul umanitar, științele umanitare, în Moldova, suferă puternic, noi nu am revenit din acel sentiment post-sovietic că ideologia trebuie să domine… Prin urmare, eu sunt de acord că Moldova, din perspectiva creării avantajelor de dezvoltare, trebuie să pună accent, într-adevăr, pe științele exacte, și aceasta este și IT ș.a.m.d. Dar aceasta nu înseamnă că nu ar trebui să aducem în Republica Moldova excelența științelor umanistice și economie, și drept, pentru că ele lipsesc, și analiza de politici, din centrele cele mai dezvoltate din Statele Unite din Europa, pentru a oferi spațiu disciplinar adecvat pentru creșterea și formarea deprinderilor necesare, inclusiv a gândirii creative și critice, în aceste domenii. Și atunci, eu vă asigur, vom avea și o integritate mai mare a politicienilor, pentru că acum avem o problemă mare în acest sens.”

Europa Liberă: Pentru început, trebuie să tratăm jurisprudența și dreptul ca o știință și nu ca o modalitate de a-ți face niște bani și niște cariere îndoielnice, și ceea ce totuși este o performanță e faptul că în școli nu avem organizații pionierești și comsomoliste și aceasta e deja suficient pentru a deideologiza definitiv învățământul și de a-l scăpa de molima care a dominat, multe-multe decenii, și rămâne cuibărită în mințile multor cadre didactice.

Pe aceeași temă

XS
SM
MD
LG