Linkuri accesibilitate

Comisia Europeană cere Rusiei să-și respecte contractele de livrări de gaze


Comisia Europeană cere Rusiei să-și respecte contractele pentru gaze, după ce președintele Vladimir Putin a avertizat ieri că livrările spre Europa ar fi în pericol dacã Ucraina nu-și plătește datoriile. Purtătoarea de cuvânt a Comisiei Europene, Pia Ahrenkilde Hansen, a spus astăzi la Bruxelles că „Europa este un client de încredere al gazelor și se așteaptă ca furnizorii să-și respecte angajamentele”. Tot astăzi, Moscova a spus cã liderii europeni nu au răspuns scrisorii de avertizare trimisă ieri de Putin liderilor din 18 țări, inclusiv din Moldova. Ucraina a spus cã nu poate plăti prețul dublu cerut de Rusia și că va căuta să cumpere gaze din vestul Europei. La Chișinău, vicepremierul Valeriu Lazăr a spus că speră ca livrările de gaze rusești prin Ucraina să nu se întrerupă, dar că dacă se va întâmpla acest lucru, Moldova are posibilități de a se aproviziona din alte surse și va fi ajutată de europeni.
XS
SM
MD
LG