Linkuri accesibilitate

In condițiile în care gazul rusesc asigură 30% din consumul Europei și jumătate trece prin Ucraina, europenii vor trebui să ia în considerare cu mai multa seriozitate, surse alternative.



Presedintele Putin a avertizat ca poate opri livrarile de gaze naturale, in cazul in care Ucraina nu plateste datorii la Rusia de miliarde de dolari. Corespondentului Europei Libere la Washington, Valeriu Sela.

Amenintarea formulata de Vladimir Putin ca ar putea sista livrarile de gaze era un scenariu posibil, dar de nedorit. Intr-o scrisoare adresata liderilor europeni, Putin scrie ca livrarile de gaze vor fi oprite daca Ucraina nu plateste datorii de miliarde de dolari. O astfel de masura ar putea devasta economia si asa subreda a Ucrainei si reduce alimentarea cu energie electrica si termica in Europa.

Se presupunea de un timp ca Rusia va folosi energia ca o moneda de schimb in negocierile cu Occidentul, Moscova oprind de acum in doua rinduri livrarile, in ierni anterioare. Dar scrisoarea lui Putin ofera concretete acestor temeri. Liderul de la Kremlin arata ca este o masura extrema, sugerind ca fluxurile catre Europa care trec prin Ucraina ar avea de suferit.

Vladimir Putin argumenteaza ca pozitia liderilor europeni in legatura cu criza ucraineana nu-i lasa alta optiune. Compania de stat ucrainiana Naftogaz are datorii de 2,2 miliarde de dolari la Gazprom. Saptamina trecuta firma ruseasca a pus capat facilitatilor pentru Ucraina, ridicind practic pretul cu 80%, nivelul cel mai ridicat pentru clienti europeni. Premierul ucrainean a spus ca decizia Rusiei e motivata politic si ca poate fi urmata de sistarea livrarilor, ceea ce scrisoarea lui Putin confirma.

Rusia livreaza circa jumatate din necesarul de gaze al Ucrainei si a oferit pina acum reduceri de preturi, pentru a mentine tara in orbita sa. Occidentul considera insa ca politica ruseasca a descurajat optiunile de piata in Ucraina si favorizat coruptia.

Europa a promis 15 miliarde de dolari ajutor pentru Ucraina, in parte pentru acoperirea datoriilor. Purtatorul de cuvint al Casei Albe a spus ca nu este in regula sa se foloseasca exporturile de energie pentru a atingerea unor obiective diplomatice si geopolitice. In conditiile in care gazul rusesc asigura 30% din consumul Europei si jumatate trece prin Ucraina, europenii vor trebui sa ia in considerare cu mai multa seriozitate, surse alternative. La fel si Ucraina.

Dar alternativele cer timp si se apreciaza ca daca Rusia isi pune in aplicare amenintarile, rezervele ucrainene sint suficiente doar pentru 3-4 luni. Putin cere in scrisoare negocieri in chestiuni economice si energetice dar este evident ca doreste mai mult decit atit.
XS
SM
MD
LG