Linkuri accesibilitate

FNA cere ca agricultura să devină ramură prioritară în strategia de dezvoltare


Aurelia Bondari: „în perioada de tranziţie pe care ne-o oferă Acordul de Liber Schimb, nu o să reuşim să facem investiţiile necesare şi să ridicăm ramura la acel nivel ca să fim competitivi cu producătorii europeni.”



Peste 150 de producatori agricoli, membri ai Federatiei Nationale a Agricultorilor din Moldova, s-au intrunit azi pentru a face un bilant al reusitelor pentru anul trecut si să discute problemele cu care se confrunta in prezent. Fermierii au salutat revenirea la cota de opt procente a taxei pe valoare adaugata, majorarea fondului de subventionare si aprobarea la nivel de guvern a strategiei de dezvoltare a agriculturii.

Fermierii au insistat pe revendicarea lor mai veche, ca agricultura să fie declarată una din ramurile prioritare în strategia de dezvoltare a Republicii Moldova. Şi asta pentru că în caz contrar vor pierde fonduri europene necesare pentru atingerea unui nivel de calitate a producţiei, în măsură să facă faţă concurenţei cu cea din ţările Uniunii Europene.
Aurelia Bondari, directoarea Federaţiei Naţionale a agricultorilor spune că actualmente, o povară pentru agricultori sunt preţurile în continuă creştere la carburanţi şi tehnică, instabilitatea financiară, care luate în ansamblu îi împiedică să investească pentru a fi competitivi:

„O să fie foarte greu pentru producătorii noştri să concureze. În unele ramuri, în unele domenii trebuie să ne aşteptăm că ele pur şi simplu o să falimenteze şi este necesar de a face o analiză şi de a pregăti producătorii, uite aceasta este zona de risc, unde poate la moment noi nu o să reuşim. Chiar şi în perioada de tranziţie pe care ne-o oferă acest Acord de Liber Schimb, noi nu o să reuşim să facem investiţiile necesare şi să ridicăm ramura la acel nivel ca să fim competitivi cu producătorii europeni.”

Anton Popuşoi din raionul Făleşti, care are în gestiune peste 100 de hectare de pământ îmi spune că fermierul este pus în situaţia de a fi mereu dator. El crede că ramura ar putea prospera dacă agricultorii ar avea contracte prestabilite de vindere a producţiei, ar avea acces la spaţii de depozitare a mărfii şi la credite pe termen lung cu dobânzi rezonabile:

„Noi suntem gata să producem, noi avem capacităţi de a produce. Dar noi nu suntem susţinuţi cu creditarea, noi nu suntem susţinuţi cu vânzarea producţiei, garantată, nu aşa cum este la moment. Nimerim în situaţii că ne cumpără producţia la preţuri mici şi mai trece o lună de zile şi vând producţia noastră la preţuri duble, dacă nu şi mai mult. Toţi trăim pe credite, şi cei mari şi cei mici. Noi ajungem în toamnă, închidem cu greu creditele şi cheltuielile pe care le avem, şi când intrăm în primăvară la semănat toţi luăm în credit seminţe, ierbicide cu avans, şi toamna iar întoarcem banii. Nu-i stabilitate.”

La întrunirea de azi, conducerea organizaţie a ţinut să atragă atenţia asupra provocărilor care stau în faţa agricultorilor odată cu semnarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană. Fermierii vor trebui să se adapteze unor noi sisteme agricole, standarde de calitate şi să investească în cooperare şi aspectele ce ţin de marketing.

Vitalie Fărâmă, un tânăr agricultor din Nisporeni, mărturiseşte că cei care lucrează în ramură sunt preocupaţi de atingerea unui nivel mai mare de calitate, doar că orice investiţie însemnă credite şi datorii, care îi sperie pe fermieri:

„Agricultură doar cu hârleţul şi sapa nu se mai face demult şi pentru competitivitate şi eficienţă este necesar de suprafeţe, bani mulţi, credite, subvenţii şi insistenţă. Mecanizarea în primul rând este o chestie foarte scumpă. Un utilaj bun, în comparaţie cu astea pe care le avem în prezent, costă mii de euro.”
Viceministrul Viorel Guțu
Viceministrul Viorel Guțu
Viceministrul agriculturii Viorel Guţu, care a participat la întrunirea fermierilor a dat asigurări că pe parcursul lunii aprilie va fi înregistrată o iniţiativă legislativă pentru includerea ramurii agricole şi dezvoltării rurale în priorităţile guvernului.

Referindu-se la date care arată că în ultimii ani foarte puţine proiecte din agricultură dau faliment, viceministrul a îndemnat agricultorii să coopereze cu autorităţile pentru a găsi mecanisme de conlucrare cu sectorul bancar, care să le uşureze accesul la finanţe.
  • 16x9 Image

    Tamara Grejdeanu

    Sunt parte din echipa Europei Libere din 2012 și în cei mai mulți ani de când sunt aici am povestit la radio despre oameni și preocupările lor, am scris despre educație, justiție și drepturile omului. În 2022 am trecut în departamentul digital și alături de cei mai faini colegi, sper că facem o treabă bună la moldova.europalibera.org.

Previous Next

XS
SM
MD
LG