Linkuri accesibilitate

Comuniștii cer renegocierea Acordului de Asociere la UE


La manifestația pro-rusă de la Chișinău de la 6 aprilie.
La manifestația pro-rusă de la Chișinău de la 6 aprilie.


Partidul Comuniștilor a cerut astăzi ca Acordul de Asociere a Moldovei la UE, pe care Chișinăul și Bruxelles-ul vor să-l semneze în iunie, să fie renegociat, iar la noile discuții să participe și Federația Rusã. Propunerea a fost fãcută la ședința de astăzi a Parlamentului.

O primă obiecţie a comuniştilor este de natură politică. Ei susţin că Acordul lipseşte organele de conducere moldoveneşti de autonomie în gestionarea afacerilor publice, toate acestea fiind preluate de structurile de conducere ale Uniunii Europene. Opoziţia pretinde, la fel, că în baza acestui document, Republica Moldova nu va avea nici măcar într-o perspectivă îndepărtată un liber schimb reciproc cu UE. Ceea ce se va întâmpla va fi, de fapt, o vânzare liberă, fără taxe vamale, a mărfurilor europene pe piaţa moldovenească. Dar cel mai grav ar fi, după părerea comuniştilor, că Acordul va distruge piaţa vinicolă moldovenească, pentru că acest document ar obliga Moldova să deschidă calea pentru importul a 70 de tipuri de vin european, în timp ce din vinurile moldoveneşti pe piaţa europeană ar fi admise doar două tipuri.

Comuniştii şi-au expus această viziune într-o amplă analiză, pe vreo 25 de pagini, dată publicităţii sub semnătura Departamentului de expertiză economică a aparatului central al PCRM, astăzi, la cîteva ore după ce ceruseră în Parlament renegocierea Acordului, cu participarea Moscovei şi Tiraspolului.
Solicitat de noi, semnatarul analizei, Visarion Ceşuev, ne-a explicat de ce la renegocierea cerută de PCRM ar trebui să participe Federaţia Rusă şi regiunea transnistreană: „Trebuie să convingem Rusia, împreună cu Europa, că acest Acord nu va influenţa interesele economice ale ei şi ale ţărilor CSI. Fiindcă în situaţia în care există regimul de taxă vamală zero la intrarea în ţările CSI a mărfurilor moldoveneşti, va exista reexport. Moldova va deveni ca o gaură neagră, ca un pod pentru contrabandă semilegală.
Şi nu este clar ce va fi cu Transnistria. Sute de mii de oameni de acolo se vor pomeni într-o blocadă totală. Acolo trăiesc oameni. Care este vina lor că politicienii nu se pot înţelege. Dar nu există nici o descriere a regimului special în care ar putea face comerţ această zonă.”

Comuniştii, totuşi, găsesc necesar Acordul şi afirmă chiar că l-ar semna, dacă ar fi renegociat aşa cum îşi imaginează ei că ar fi necesar. În sfârşit, toată problema ar fi că el a fost prost negociat de actualele autorităţi.

Politicienii din coaliţie spun însă că propunerea are de a face mai mult cu o tactică electorală, decât de politică externă. Iata ce ne-a spus, de exemplu, liderul grupului parlamentar al liberal-
democratilor, Valeriu Streleț: „Eu cred că, de fapt, ei înşişi nu prea cred în ceea ce spun, fiindcă cunosc o bună parte din fracţiunea comunistă care optează de fapt în favoarea integrării europene. În mod special ei trimit mesaje către electoratul lor. Ei urmăresc o poziţionare distinctă pentru electorii săi. Pentru că după atâta propagandă pro-euroasitică, s-ar simţi stânjeniţi să recunoască că vectorul european ar fi corect pentru Republica Moldova. Nu este decât un joc electoral.”

O următoare acţiune pe care şi-a programat-o opoziţia comunistă pentru a continua promovarea acestei propuneri este să organizeze, în acest week-end, la Chişinău, o conferinţă la care să prezinte analiza pretinsă „de impact” a Acordului.
Previous Next

XS
SM
MD
LG