Linkuri accesibilitate

Interviu cu Viorica Nagacevschi, preşedinta Oficiului Republican al Drepturilor de Autor (ORDA).



Parlamentul ar urma să amendeze din nou Legea dreptului de autor şi a drepturile conexe, astfel încât doar o singură organizaţie ar fi abilitată să colecteze remuneraţia pentru drepturile de autor. „Intenţie de monopol cu interese obscure!” şi „Atac raider!” - au reacţionat, vocal, organizaţiile autorizate cu gestiunea drepturilor de autor… Vom încerca să ne lămurim în privinţa acestei situaţii cu notarul şi textiera Viorica Nagacevschi, preşedinta Oficiului Republican al Drepturilor de Autor (ORDA), una dintre respectivele organizaţii.

Europa Liberă: Aşadar, intenţia deputaţilor de a amenda Legea dreptului de autor şi a drepturile conexe, a pus pe jar asociaţiile ce gestionează acum drepturile de autor… Într-o conferinţă de presă, în calitate de preşedinte al Oficiului Republican al Drepturilor de Autor (ORDA),aţi exprimat cot la cot cu alţi câţiva de la alte două asociaţii îngrijorarea faţă de intenţiile deputaţilor… De fapt, care este motivul îngrijorării?

Viorica Nagacevschi:
„Motivul îngrijorării este că intenţia ar fi să se monopolizeze acest domeniu de activitate, ceea ce contravine acelor modificări pe care noi le-am aşteptat începând cu anul 2010. Dacă vă amintiţi, legea cu privire la drepturile de autor şi conexe obţinuse o haină nouă odată cu intrarea în vigoare a legii cu privire la drepturile de autor şi conexe, prin care se demonopoliza, sau mai bine zis se liberaliza gestiunea colectivă a drepturilor de autor, prin crearea mai multor asociaţii de gestiune colectivă, prin ce se crea o concurenţă sănătoasă printre cei care erau împuterniciţi să apere drepturile de autor. Dacă până în 2012 a existat o singură organizaţie de gestiune pe principii colective a acestor drepturi, din 2012 acest drept era gestionat deja de trei organizaţii: AsDAC (Asociaţia „Drepturi de Autor şi Conexe), Oficiul ORDA (Oficiul Republican al Dreptului de Autor) şi Asociaţia Naţională pentru protecţia creaţiei intelectuale.”

Europa Liberă: Să explicăm, un pic, ca să înţeleagă toată lumea cum funcţionează lucrurile în acest domeniu. Cum ajung unele asociaţii să reprezinte interesele artiştilor în privinţa remunerării drepturilor de autor?
Viorica Nagacevschi: „AGEPI este instituţia ce ne investeşte cu o licenţă pe anumite categorii de drepturi. Noi activăm în baza acestor licenţe. Noi, ORDA, am obţinut licenţă în 2012, pe data de 11 decembrie, prin care am fost investiţi să culegem remuneraţia de autor de la radio, TV şi Internet, fapt care a lăsat celelalte categorii de drepturi în seama altei asociaţii, AsDAC, care a fost un monopol până în anul 2012. Şi mai exista o altă asociaţie naţională, a proprietăţii intelectuale, care avea toate categoriile, doar că limita membrilor săi. Fiecare asociaţie colectivă are membrii săi, iar autorii se regăsesc, deci, în aceste asociaţii. Noi mergem la utilizatori, încheiem contracte pe categoriile de drepturi pe care le gestionăm şi colectăm acest onorariu.”

Europa Liberă: Şi acum toate aceste activităţi ar trebui să le desfăşoare cine?

Viorica Nagacevschi:
„Conform ultimilor modificări propuse pentru Parlament, ar fi că o singură organizaţie va trebui să gestioneze, cea care are cel mai reprezentativ repertoriu. Cel mai reprezentativ repertoriu are o singură organizaţie, care are în spate 12 ani şi a avut posibilitatea să-şi facă acest repertoriu prin faptul că a fost singura organizaţie. Noi, cei care ne-am fondat mai târziu, nu am reuşit să acumulăm atâta repertoriu cât a acumulat acest monopolist. De aici şi rezultă problema: nu este bine să facem favorizare unei singure asociaţii. Cu atât mai mult că anul trecut noi, aceste asociaţii, am venit cu o propunere către parlament: să nu fie poate prea multe, dar măcar două organizaţii să existe. Ne uităm la vecinii noştri în România: sunt două organizaţii, una gestionează drepturile de autor şi alta gestionează drepturile conexe. La fel e în Rusia. Dar am primit răspuns, tot de la aceiaşi comisie, cu aceiaşi membri care acum lobează acest proiect, spunând că nu e bine că se încalcă normele internaţionale care cer să nu se monopolizeze acest domeniu. Ca să ne trezim astăzi ca tot aceiaşi oameni care au promovat anul trecut acea idee să ne spună că, totuşi, trebuie să existe o singură organizaţie. Cum noi să înţelegem asta?”

Europa Liberă: Dar cum explicaţi Dvs. că iată, aşa, hodoronc-tronc, a apărut noua privire asupra lucrurilor?

Viorica Nagacevschi:
„Cu părere de rău, noi am aflat cu stupoare despre acest proiect de lege, numai din surse private. Pentru că nu am fost invitaţi nici la o dezbatere publică, la nici o întâlnire. Cel mai interesant este că cei care sunt titulari ai acestor drepturi – interpreţii, compozitorii – nu a fost nici măcar o şedinţă cu aceşti titulari. S-a rezolvat acest subiect doar în cadrul comisiei.”

Europa Liberă: Să extindem un pic aria discuţiei noastre: există o parte considerabilă de populaţie care consideră sincer că a cânta nu e muncă, iar interpreţii se alimentează şi se îmbracă numai cu note, fără a mai fi nevoie să şi fie plătiţi pentru ce fac… Poate cu excepţia nunţilor şi cumătriilor... În ce măsură în Republica Moldova se conştientizează acum că munca artistului trebuie respectată şi plătită?

Viorica Nagacevschi:
„Odată cu apariţia, mă rog, a acestor organizaţii, care astăzi sunt deja la număr patru, credeţi-ne că noi am încercat să descoperim mai multe metode şi mecanisme prin care să îmbunătăţim acest segment. Spre exemplu, astăzi noi avem în judecată 170 de utilizatori ai acestor drepturi, prin care o bună parte nici nu au ştiut că acest drept se plăteşte. Deci, când a fost o singură organizaţie, a fost în impotenţă de a găsi aceste căi, pentru că într-adevăr era de ajuns să fie doar un anumit volum de lucru îndeplinit, iar celălalt sau că nu se dorea, sau că nu se reuşea. Dar când există concurenţă, există şi posibilitatea de a găsi metode de îmbunătăţire. Noi am calculat preventiv cam cât ar fi un onorariu al unui interpret în Republica Moldova, dacă s-ar respecta aceste drepturi de autor şi o asociaţie de deţinere colectivă ar colecta remuneraţia lor, credeţi-mă că un interpret cotat cât de cât, măcar cu 10 piese pe an, ar primi cel puţin 10 mii de euro. Doar dacă asociaţiile ar bate la uşa fiecărui utilizator care îi foloseşte drepturile. Când titularii spun că nu au ştiut, probabil cineva nu şi-a îndeplinit bine tema de acasă.”

Europa Liberă: Comunitatea autorilor ce zice? Comunitatea interpreţilor şi aşa mai departe sunt mulţumiţi de existenţa acestor asociaţii?

Viorica Nagacevschi:
„Se întâmplă faptul că nu toţi autorii au o informaţie corectă. Cei care sunt la noi, cei care sunt la asociaţia naţională „Copyright” şi cei care sunt la Asociaţia Naţională pentru protecţia creaţiei intelectuale, credeţi-ne că deja sunt cunoscuţi cu asta. cei care au rămas la AsDAC, eu nu pot să răspund pentru ei, pentru că eu nu ştiu ce informaţie primesc ei. Dar dacă există aceste patru organizaţii care, la momentul fondării, au avut un punct ca să avem membri cu drepturile de autor, credeţi-ne că noi deja am avut frumoasa ocazie să le povestim că fiecare drept se respectă, de aceea şi ne-au ales.”

Europa Liberă: Atunci când vorbim de valoarea onorariilor pentru interpreţi, de ce aceasta ar trebui stabilită de Guvern, cum se pare că optaţi? Mai ales că artiştii sunt diferiţi: sunt unii atinşi de genialitate, până la categorii „moartea pasiunii” pe scenă – cum s-ar stabili onorarii fireşti în acest caz, şi cum poate guvernul stabili aceste onorarii?

Viorica Nagacevschi:
„În acest moment există o hotărâre a guvernului în care sunt stabilite anumite onorarii, dar odată cu adoptarea legii, ele nu au fost nici abrogate, dar nici nu pot fi aplicate. Pentru că sunt două norme diferite şi ceea ce a scăpat legislativul este că noi nu ştim astăzi cum să le aplicăm. De aceea noi am mers pe calea negocierilor. Dar nu se ia după cât ar costa o piesă, fiindcă noi încercăm să ajustăm cadrul acestor întrebări la volumul care se aplică pentru un utilizator. Dacă un utilizator are o acoperire cel puţin pe teritoriul Republicii Moldova, pentru o oră de emisie se dă o anumită sumă de bani. Se spune că ora costă sau 40 de lei, sau 20 de lei, în funcţie de care este volumul de acoperire a acestui utilizator de întreg teritoriu. Dacă este un post local, iarăşi în funcţie de teritoriu. Noi nu am fost cei care am fi vrut să ridicăm preţurile, sau să sărăcim aceşti utilizatori. Noi doar am vrut ca cei care folosesc aceste drepturi, să poată să-şi evalueze sub anumite sume aplicarea acestor drepturi în cadrul emisiunilor, sau în cadrul activităţii acestor utilizatori. Şi de aceea noi am fi vrut să fie reglementat acest segment. Dar a rămas la latitudinea guvernului să găsească o ieşire din situaţie. Noi eram deja la etapa stabilirii cotei pentru fiecare organizaţie pe teritoriu a Republicii Moldova – cota ORDA, cota de copyright etc. - dar toate discuţiile sunt acum stopate cu o singură modificare a acestei legi care face ineficient lucrul pe care l-am făcut până acum.”

Europa Liberă: ce veţi face dacă se va reintroduce acest monopol, rău pentru comunitatea artiştilor, aşa cum afirmaţi?

Viorica Nagacevschi:
„Sigur că noi nu vom face nimic decât că fiecare autor va găsi de cuviinţă să se dezlipească de la asociaţia noastră şi să se înregistreze iarăşi la AsDAC. Şi vă spun de ce. Pentru că dacă el ar rămâne membrul nostru, noi ar trebui să încheiem cu asociaţia respectivă un contract de colaborare, iar din aceste sume care se colectează de la utilizator, asociaţia îşi va opri anumite sume, iar noi, ca să le preluăm de la ei, va trebui să ne oprim şi noi un anumit procent şi nu le va fi convenabil autorilor. De aceea noi va trebui să le explicăm adevărul şi ei vor trebui să plece înapoi la AsDAC. Credeţi-ne că lor le va fi foarte greu să renină iarăşi acolo de unde au plecat.”
XS
SM
MD
LG