Linkuri accesibilitate

Peştii experimentaţi, câştigători la privatizare (Adevărul)


Chiril Lucinschi pe primul loc în top 10 al deputaţilor cu cele mai luxoase mașini (Ziarul de Gardă)



Valentina Basiul scrie în „Adevărul” că la sfârşitul anului 2013 autorităţile au vândut Acvacultura Moldova, o întreprindere ce se ocupă de producerea şi selecţia peştelui, cu doar 15,85 milioane de lei. Compania include câteva ferme de prăsilă, un centru de cercetări ştiinţifice din domeniul ihtiologiei, unic în ţară, zeci de iazuri în care cresc a doua şi a treia generaţie de animale supuse experimentelor, dar şi alte heleştee de creştere a peştelui în scop comercial. Citaţi de „Adevărul”, specialiștii susţin că numai sediul din centrul Chişinăului, mai bine de jumătate de etaj, a fost achiziţionat la preţul unui apartament cu două camere. Solicitat să comenteze, ministrul Agriculturii şi Industriei Alimentare, Vasile Bumacov, susţine că nu-i cunoaşte prea bine pe cumpărători, deşi, anterior, potrivit publicaţiei, oficialul a dus acolo mai multe delegaţii străine şi a organizat un bairam pentru jurnalişti.

Deprecierea treptată a leului din 2013 şi de la începutul acestui an ne-a permis să evităm o devalorizare semnificativă a monedei naţionale, aşa cum s-a întâmplat în alte state din regiune, scrie Ion Preaşca tot în „Adevărul”. „(...) În condiţiile în care la doi dintre cei mai importanţi parteneri comerciali ai ţării noastre valuta s-a depreciat, indiferent ce am fi făcut noi, leul moldovenesc ar fi fost afectat“, a declarat guvernatorul Băncii Naţionale a Moldovei, Dorin Drăguţanu, în cadrul audierilor din Comisia parlamentară economie, buget şi finanţe. Potrivit şefului BNM, citat de „Adevărul”, fără o devalorizare a leului ar fi existat şi riscul ca piaţa moldovenească să fie invadată cu mărfuri din Ucraina. Autorul mai scrie că deputaţii au criticat dur acţiunile băncii centrale.

Portalul de limbă rusă Gagauzinfo.md îl citează pe ambasadorul Federaţiei Ruse la Chişinău Farit Muhametshin cu declarația că nu vede o urgenţă pentru a deschide la Comrat un consulat al Rusiei, aşa cum a cerut anterior preşedintele Adunării Populare de la Comrat, Dmitri Constantinov şi başcanul autonomiei Găgăuziei, Mihail Formuzal. „Vizităm Găgăuzia cu regularitate, trimitem aici angajaţi ai secţiei consulare. Încearcăm să rezolvăm toate problemele pe loc”, a declarat Farit Muhametshin.

Iurie Sanduţa publică în „Ziarul de Gardă” un top 10 al deputaţilor care deţin cele mai luxoase automobile. Potrivit autorului, deputatul liberal-democrat Chiril Lucinschi ocupă prima poziţie în top. Parlamentarul deţine o Toyota Land Cruiser, un Land Rover Freelander 2 şi un Hyundai Tucson, toate în valoare de 1,8 milioane de lei. Pe ultimul loc în clasament se situează deputatul democrat Andrian Candu, care deţine o Toyota Lexus, în valoare de 347.000 de lei, înregistrată în Cehia.


Victor Moşneag dezvăluie în „Ziarul de Gardă” că în schimbul a 300 de euro și, ulterior, contra câtorva procente din venitul tău lunar, poți obține o licență care îți „permite” să profesezi avocatura. Potrivit autorului, oferta vine din partea unui avocat, iar firma cu care colaborează acesta îți propune licențe în mai multe domenii supuse licențierii în Republica Moldova, la prețuri și condiții mult mai atractive decât ale instituțiilor de stat, abilitate să ofere asemenea certificate. „Activitatea celor care oferă licențe, fentând statul, prosperă, chiar dacă organele de drept cunosc despre această schemă”, observă jurnalistul.

Victor Moşneag a mai stat de vorbă cu Victor Boico, judecătorul care l-a condamnat pe Gheorghe Popa, colegul său de la Teleneşti, la şapte ani de închisoare pentru că a fost prins cu mită de 200 de dolari. „În dosarul ăsta a fost o situație în care putea fi o sentință de condamnare sau una de achitare. Chestiunile că, cei cu milioanele nu stau la dubă, dar ăsta cu 200 de USD stă, da, și pe mine tot mă deranjează foarte mult, dar.... Nu sunt un dobitoc și îmi dau seama că în fața mea a stat un coleg”, a declarat magistratul pentru „Ziarul de Gardă”.
XS
SM
MD
LG