Linkuri accesibilitate

Sindicaliştii cer o majorare a salariilor cadrelor didactice cu 50 la sută. Salariul actual al profesorilor este de aproximativ 3500 de lei.


Sindicatul educaţiei şi ştiinţei va picheta mâine sediul Guvernului, după mai multe avertizări cu proteste dacă nu vor fi auzite revendicările lor, şi anume o majorare a salariilor cadrelor didactice cu 50 la sută. Salariul actual al profesorilor este de aproximativ 3500 de lei. Despre demersul sindicatelor şi dacă va fi sau nu afectat procesul de studiu, aflăm mai multe din relatarea Tamarei Grejdeanu:

Deocamdată, propunerea cabinetului de miniştri este o majorare de 20 de procente a salariilor profesorilor, poziţie cu care sindicatele din educaţie nu sunt de acord, remarcă liderul lor Dumitru Ivanov. Într-un interviu acordat postului nostru de radio, ministra educaţiei Maia Sandu a spus că reproşul dascălilor este unul justificat iar majorarea lefii este un angajament asumat şi la moment se discută despre posibilitatea unei creşteri salariale.

Demersul repetat al cadrelor didactice va fi susţinut de o comisie specială, anunţă Dumitru Ivanov, iar profesorii vor renunţa la proteste dacă negocierile cu autorităţile vor da rezultate. Ultima oară salariul profesorilor a fost majorat în 2002, cu 60 la sută:

„Dacă se încep negocierile serioase, de poimâine încetăm acţiunile de protest, că aşa prevede legea. O dată cu începerea negocierilor serioase, noi pichetările le oprim şi le luăm de la început atunci când acolo unde vrem noi să ajungem. Peste tot, toate raioanele ne-au confirmat. Alţii chiar au confirmat că vor bloca procesul, fiindcă cu aşa salariu nu se mai poate de trăit.”

La acţiunea de mâine sunt aşteptaţi aproximativ 300 de profesori din toate regiunile Moldovei. Alexandru Gospodinov, şeful direcţiei educaţie din raionul Leova zice că niciun profesor nu a solicitat să fie eliberat de la ore pentru a merge la protest şi procesul de învăţare nu va fi întrerupt:

„Mâine se va deplasa un grup mic de profesori din raion la acest protest, dar acei profesori, care nu ar afecta procesul educaţional, adică au zi liberă sau nu au ore în ziua respectivă. Profesorii tot timpul au fost toleranţi şi tot timpul au fost răbdători, cu atât mai mult că nu suntem la acel nivel unde chiar îi de strigat la cer, asta este poziţia mea.”

Şi Aurelia Bodiu, directoarea liceului din Ştefăneşti, raionul Floreşti spune că deşi profesorii susţin protestele şi aşteaptă o creştere a salariului nu vor ieşi la greva activă:

„În primul rând, copiii nu sunt vinovaţi, copiii au dreptul de a veni la şcoală. Noi cum, adică să îi întoarcem înapoi de la şcoală, când avem uneori probleme cu şcolarizarea. Alta este că trebuie să fie majorare, pentru că la sat profesorul se salarizează direct din instituţia dată, noi nu avem alte oportunităţi de a câştiga ceva. Şi dacă ai 20-22 de ore este un pic mai mare salariul, dar la 18 ore, este imposibil să susţii nişte copii.”

Cecilia Morohai, membră a unei asociaţii părinteşti din Floreşti spune că părinţii sunt de acord cu revendicările profesorilor şi îi vor susţine atât timp cât nu va fi afectat procesul de studii, mai cu seamă că în aceste zile se petrec pretestările şi elevii îşi pot evalua cunoştinţele înainte de examenele de bacalaureat:

„Eu zic că ar fi binevenit ca totuşi copiii să frecventeze şcoala deoarece suntem în ajun de examene. Copiii să primească acel volum de cunoştinţe la care contăm noi, părinţii. Dar, necătând la aceasta noi suntem întru totul de acord cu profesorii deoarece fiecare om în Republica Moldova are dreptul la un trai decent. Şi ca copii noştri să fie bine instruiţi, cred că unul din motive ar fi ca profesorii să fie mai bine remuneraţi.”

Ministerul educaţiei a anunţat că revederea salariilor profesorilor se înscrie şi într-un program de motivare a cadrelor didactice în funcţie de performanţă. Iniţiativa presupune o remunerare în plus pentru profesorii care vor înregistra rezultate bune, astfel încât toate cadrele didactice să tindă să se perfecţioneze şi să-şi îmbunătăţească aptitudinile.
XS
SM
MD
LG