Linkuri accesibilitate

Unde se retrage Victor Ponta?


Se retrage Victor Ponta din politică sau mizează pe cursa prezidențială? Apropiați ai premierului spun că a doua ipoteză este mai plauzibilă.



Sub poza sa cu fostul premier Adrian Năstase, aflat acum la închisoare pentru fapte de corupție, actualul șef al guvernului român, Victor Ponta, a postat vineri pe Facebook un anunț lung prin care încearcă să le explice mai ales colegilor săi de partid de ce nu-i poate ajuta să scape de procurorii anticorupție. Fotografia este semnificativă, nu doar fiindcă arată cine îi este mentorul, dar și pentru ceea ce vrea să transmită.

Mesajul premierului român se termină în cheie dubitativă, după cum au interpretat cunoscătorii vieții politicii de la București. În noiembrie, scrie Victor Ponta, după ce socialiștii vor fi câștigat alegerile, „mă voi declara mulțumit de ce am realizat” și „îmi doresc să las locul” altora „mai tineri și mai puțin marcați de regimul oribil al ultimilor ani”, cu referință directă la regimul Traian Băsescu. Premierul român, care are doar 41 de ani nu are de fapt cui să lase locul și în orice caz, în partid nu s-au remarcat încă oameni mai tineri decât el.

Este poate pentru prima dată în istoria recentă a PSD, când partidul nu are alți lideri, în afară de premierul Ponta. Facțiunile și grupările care altă dată creau dispute la centru s-au prăbușit, odată cu avântul luat de liderii județeni ai partidului, care au federalizat cea mai puternică formațiune politică din România.

Mesajul transmis vineri de premierul Victor Ponta are, de altfel, legătură cu forța pe care au dobândit-o acești baroni, care pe de altă parte au tot mai multe probleme cu Direcția Națională Anticorupție. De aceea premierul subliniază în postarea sa că „trebuie să punem capăt tranziției de la societatea comunistă cu accesele sale securiste din ultimii 10 ani” și adaugă că România nu mai trebuie să fie o țară în care oamenilor „să le fie frică de mascați” și de „linșajul public” al unor „jurnaliști fascisto-comunistoizi”.

Cui ii este frică, însă, de mascați în România, în afara politicienilor care sunt ridicați de procurorii anticorupție? Sau cine altcineva este afectat de criticile presei care scormonește în declarațiile de avere, în relațiile de familie sau în firmele politicienilor? Cei mai nervoși sunt în acest moment baronii socialiștilor, fiindcă aproape jumătate din șefii județeni de partid au deja dosar penal sau au și fost trimiși în judecată. Toți acești oameni grei ai partidului i-au atras, mai mult sau mai puțin direct atenția lui Victor Ponta, că viitorul lui politic depinde de ei. Liderii teritoriali sunt cei care mobilizează electoratul la vot și tot ei decid rămânerea sau plecarea din funcție a unui șef de partid.

Ce-a vrut să le transmită premierul român acestor baroni? Că fără el, socialiștii nu vor mai avea candidat la prezidențiale. Și că așteaptă să fie invitat încă o dată să intre în această cursă, dar în condițiile pe care le pune el. De pildă să-și numească el succesorul în fruntea guvernului și nu să fie împins actualul vicepremier, Liviu Dragnea, care se încălzește pe margine. Liderii locali așteaptă, în schimb, o securizare personală a lor și a averilor lor și chiar o lege a amnistiei, pe care să și-o asume Victor Ponta și pe care actuala majoritate cu socialiștii în frunte să o treacă prin Parlament.

Se retrage Victor Ponta din politică sau mizează pe cursa prezidențială? Apropiați ai premierului spun că a doua ipoteză este mai plauzibilă. Așadar s-ar putea retrage, fiindcă în România președintele nu poate fi membru de partid, dar în același timp ar putea rămâne.
XS
SM
MD
LG