Linkuri accesibilitate

Învingătorul unei asemenea competiţii ar trebui să obţină o sumă mai serioasă decît doar 50 de mii de lei din milionul acordat școlilor!



Aflu că în aprilie elevii şi profesorii din şcolile chişinăuiene vor fi angrenaţi într-o amplă campanie de curăţare a teritoriilor adiacente instituţiilor de învăţămînt. Iar în final, şcolile cu împrejurilmile cele mai curate vor fi premiate. Municipalitatea a pus deja la o parte un milion de lei pentru competitori.

Indiscutabil, salubrizarea asta pe teritoriul din jurul şcolilor e un lucru bun. Elevul trebuie să aibă grijă de locul în care învaţă, trebuie să întreţină curăţenia, iar pe şcolarii mai iresponsabili acest efort colectiv îi va pune poate pe gînduri, îi va face poate mai serioşi. Poate că acum elevii nu vor mai arunca chiştoace, hîrtii şi resturi de mîncare pe lîngă pereţii şcolilor. Poate că vor sădi cu drag un copac.

Dar de ce repet mereu cuvîntul poate? Pentru că gîndul mă duce la subbotnicele din şcoala sovietică, stimaţi ascultători. Îmi amintesc cum ne adunam noi, elevii sovietici, să curăţăm teritoriul şcolii. Era o lehaminte absolută şi numai strigătele învăţătorilor severi ne obligau să simulăm un soi de activitate. Iar şi mai rău era că aceiaşi elevi, care se ocupaseră cu curăţenia pe durata subbotnikului, aruncau a doua zi gunoaie în faţa şcolii. De fapt, îi cam durea-n cot de salubritate pe elevii sovietici din şcoala mea. Să sperăm că măcar reprezentanţii generaţiei facebook vor aduna gunoaiele din jurul instituţiilor de învăţămînt cu mai multă plăcere.

Ceea ce îmi displace e felul în care va fi împărţit milionul de lei. Şcoala învingătoare va lua numai 50 de mii de lei, locul doi – 30 de mii, iar locul trei – 20 de mii de lei. Restul banilor va fi împărţit între celelalte şcoli. Mi se pare că învingătorul unei asemenea competiţii ar trebui să obţină o sumă mai serioasă, de exemplu, vreo 400 de mii de lei. Asta ca să existe o motivaţie mai puternică şi ca învingătorul să poată facă ceva notabil cu suma obţinută. Aşa însă competiţia seamănă mai mult cu distribuirea unor bani pentru toate şcolile.
XS
SM
MD
LG