Linkuri accesibilitate

Alexadru Stoianoglo: Găgăuzia nu atentează nici la suveranitatea, nici la integritatea Republicii Moldova


Interviu cu președintele comisiei parlamentare pentru securitatea statului.


Că relaţiile dintre Chişinău şi Comrat sunt pe o pantă descendentă o demonstrează numeroasele dispute apărute între cele două autorități în ultima vreme. Cel mai recent, Comratul a anunţat că vrea un nou referendum, după organizarea unuia în problema cursului geopolitic a Republicii Moldova, declarat ca ilegal de Chişinăul oficial, de această dată pentru lărgirea autonomiei regiunii. Apoi, s-a anunţat o intenție a Comratului de a institui patrule polițienești locale la intrarea în mai multe localități din autonomie. Ceva mai devreme, Comratul obținuse liber la exportul de vinuri în Rusia, pe când vinurile moldovenești ar fi sub embargo. Ce energii stau la baza acestor întâmplări? Spre ce se îndreaptă ele şi cu ce s-ar putea solda? Întrebări pe care i le-am adresat unui deputat democrat originar din Autonomia Găgăuză, Alexadru Stoianoglo, președintele comisiei parlamentare pentru securitatea statului.

Alexandru Stoianoglo: „Pe de o parte, aceste dispute vorbesc despre faptul că există anumite probleme în dialogul dintre Chişinău şi Comrat şi de aceea toate puterile, executivă, legislativă, trebuie să fie conștiente de acest lucru şi să discute în mod regulat cu autorităţile de la Comrat. Pe de altă parte, eu înțeleg de ce accentul astăzi este pus mai ales pe revendicările politice, multe dintre care sunt absolut irealizabile din punct de vedere legal. Asta are legătură cu alegerile parlamentare. Bașcanul Găgăuziei este exponentul unei anumite forțe politice, el are ambiția să intre în viitorul parlament şi face aceste lucruri pentru a împinge actualele partide parlamentare din autonomie pentru ca partidul regiunilor pe care îl conduce să obțină cât mai multe voturi la alegeri.”

Europa Liberă: Mihail Formuzal vrea în Parlament?

Alexadru Stoianoglo: „Desigur. El este liderul unui partid, Partidul Regiunilor, şi acționează foarte hotărât în direcţia aceasta. Eu personal nu văd nimic rău în asta. ”

Europa Liberă: Da șansele cât de mari sunt?

Alexandru Stoianoglo: „Vremea va arăta. Nu aş vrea să anticipez. În orice caz, sunt anumite realități, sunt anumite sondaje. Dar oamenii care au astfel de ambiții, gândesc de obicei altfel…”

Europa Liberă: Totuşi, vorbiți de probleme în comunicare. Cine din punctul Dvs. de vedere, are o vină mai mare pentru aceste probleme?

Alexandru Stoianoglo: „Eu nu aș învinui pe cineva în asta. Problemele sunt vechi şi de la caz la caz ele se amplifică. Este vorba şi despre controversele legate de Legea Supremă Locală, şi despre faptul că legislația naţională nu a fost adusă în concordanță cu această lege… De aceea, probabil, nu trebuie să căutăm vinovați, ci ambele părți să-şi asume responsabilități şi să discute. Dar cert e că cererile care vin de acolo în multe privințe sunt exagerate. Situația poate fi clarificată doar prin dialog.”

Europa Liberă: Autonomia vrea acum un nou referendum?

Probabil, nu trebuie să căutăm vinovați, ci ambele părți să-şi asume responsabilități şi să discute...

Alexandru Stoianoglo: „Din câte eu înțeleg, o decizie în acest sens nu există încă. Dar dacă şi va fi, este vorba despre o nouă variantă a legii Găgăuziei. Este absolut clar că din momentul adoptării cu 19 ani în urmă, multe prevederi s-au învechit, țara este în permanentă dinamică… Pe acest fundal, autorităţile găgăuze ar vrea probabil să aibă prerogative mai exacte şi mai largi.”

Europa Liberă: Credeți că ar putea avea loc acest referendum până la toamnă?

Alexandru Stoianoglo: „Nu știu deocamdată ce se va întâmpla, dar în orice caz viitoarea Lege Supremă Locală va trebui să corespundă Statutului autonomiei. Pentru că acest statut nu se discută. El este în vigoare şi aşa va rămâne. Dacă va admite sau nu Chişinăul? Aceasta nu ar fi o întrebare corectă. Nu trebuie să existe astfel de abordări. Noi trebuie să înțelegem ce vor ei, să le stabilim sfera de activitate şi să reglementăm exact în lege.”

Europa Liberă: Dar nu vor găgăuzii o altă Crimee, sau a altă Transnistrie? Unii cred că tocmai asta ar vrea…

Nu există nici un risc de tendințe separatiste. Este doar problema dialogului...

Alexandru Stoianoglo: „Eu exclud asta. Nici actuala clasă politică din Găgăuzia, nici locuitorii acestei autonomii nu au reflexe separatiste. Pentru noi este important să dezvoltăm această autonomie, dar în cadrul Republicii Moldova. De aceea nu există nici un risc de tendințe separatiste. Este doar problema dialogului.”

Europa Liberă: De ce atunci tocmai acum se întâmplă aceste lucruri? Doar din cauza alegerilor?

Alexandru Stoianoglo: „Este motivul de bază. Pe de altă parte, cei care se pregătesc de alegeri încearcă să surprindă dispozițiile populare. Dispozițiile populare de acolo sunt mai ales pro-ruse, de aceea există aceste încercări de a le radicaliza. Atât.”

Europa Liberă: Ce va face Formuzal totuşi cu rezultatele referendumului pe teme geopolitice?

Alexandru Stoianoglo: „Precum s-a spus de la bun început, acel referendum a fost efectuat pentru a afla dispozițiile populare. Nici atunci, nici acum nimeni nu a mizat pe vreo consecință juridică.”

Europa Liberă: Nici Formuzal?

Sunt convins că nici un politician găgăuz nu este interesat pe escaladarea relației cu Chişinăul...

Alexandru Stoianoglo: „Formuzal cu atât mai mult. Eu sunt convins că nici un politician găgăuz nu este interesat pe escaladarea relației cu Chişinăul. Pentru că în final aceasta ar afecta viața oamenilor. Sunt convins că nimeni nu urmărește confruntarea.”

Europa Liberă: dar dacă nu ar fi fost impeachment-ul, toate aceste istorii anti-Formuzal, el ar fi acționat astăzi aşa cum acționează?

Alexandru Stoianoglo: „Eu cred că da. Domnul Formuzal, ca şi alți politicieni, are scenariul său, al are astăzi niște sarcini foarte exacte – să participe la alegeri. Este evident că în aceste alegeri el are nevoie de aliați, atât interni, cât şi externi. Pentru că tema referendumului se ridica periodic acolo, dar nimeni nu s-a apucat nu știu de ce să-l organizeze până acum. El a devenit actual anume acum, când apropierea de UE a devenit foarte evidentă. Dar, repet, nici un risc – nici la adresa suveranității, nici la adresa integrității Republicii Moldova, din partea Găgăuziei eu nu văd.”

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG