Linkuri accesibilitate

Vlad Spânu: „pentru fiecare parte vulnerabilă a R. Moldova în relațiile cu Rusia se poate găsi o soluție...”


Un interviu cu Vlad Spânu, președintele Fundației Moldova de la Washington, în ajunul vizitei unor oficialități americane de prim rang la Chișinău.



Un înalt oficial american este așteptat duminică la Chişinău. Victoria Nuland, asistenta şefului diplomaţiei Statelor Unite va veni însoțită de adjuncta asistentului ministrului apărării, Evelyn Farkas, şi de directorul pentru politici, planificare şi parteneriat din cadrul Comandamentului Frţelor Armate ale Statelor Unite din Europa, generalul-maior Randy Kee. Programul vizitei prevede întrevederi cu preşedintele Nicoale Timofti, cu premierul Iurie Leancă şi şefa diplomaţiei moldovene Natalia Gherman. Un comunicat de la externele din Chişinău spune că în discuţie vor fi subiecte ce ţin de dezvoltarea relaţiilor moldo-americane, procesul de integrare europeană a Moldovei, problematica transnistreană şi evoluţiile din regiune. Despre semnificaţiile vizitei, într-un context regional tensionat, am discutat cu preşedintele Fundaţiei Moldova de la Washington, Vlad Spânu.
Vlad Spânu în studioul Europei Libere la Chișinău în 2013

Vlad Spânu în studioul Europei Libere la Chișinău în 2013

Vlad Spânu: „Eu cred că vizitele, care sunt în Moldova, și din partea americanilor, și din partea europenilor, vin să dea un mesaj populației din Republica Moldova, că cursul pe care și l-a ales de a se integra în structurile europene este o cale corectă. Și au susținerea acestor instituții din Uniunea Europeană, de la Bruxelles, și susținerea americanilor. Evident, aceste vizite sunt în contextul evoluțiilor care se întâmplă în regiune și anume agresiunea militară a Rusiei față de Ucraina, și nu doar în Crimeea, dar și în estul și în sud-estul Ucrainei.

Semnalele, care sunt până acum, ne arată foarte clar că Rusia nu se va opri doar la Crimeea, dar va încerca să preia controlul asupra sau a unei porțiuni a Ucrainei de sud-est sau a întregii Ucraine. Scopul lor principal este să nu dea voie Ucrainei să se integreze în UE și, cu atât mai mult, în NATO. Și, dacă aceste scenarii le vor reuși, atunci pericolul că Republica Moldova va fi în vizorul Rusiei este foarte mare. De aceea, vedem mișcările în orașele din sud-estul Ucrainei, inclusiv în Odesa, ceea ce dă un semnal foarte clar că ochii Rusiei sunt pe Transnistria și pe întreaga Republică Moldova, să o oprească din calea ei spre integrarea în Uniunea Europeană.”

Europa Liberă: Doamna ministru Natalia Gherman anunța că va pleca, la începutul lui aprilie, la Moscova, ca să tranșeze chestiunile sensibile în relațiile bilaterale cu Rusia, inclusiv statutul migranților moldoveni, pe teritoriul Rusiei și, mai ales, chestiunile legate de intrarea Moldovei în zona de comerț liber cu Uniunea Europeană. Toate acestea – în ajunul unei anunțate vizite, la sfârșitul lui aprilie, a ministrului rus de Externe, Serghei Lavrov, la Chișinău, și a întrevederii programate să aibă loc, în luna mai, la Moscova, dintre premierii Iurie Leancă și Dmitri Medvedev. Ce se mai poate schimba, pe ultima sută de metri, în relația dintre Chișinău și Moscova, atunci când Federația Rusă și-a exprimat foarte clar poziția față de integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană?

Vlad Spânu: „Semnalele din partea Moscovei au fost, într-adevăr, foarte clare. Dar cel mai tranșant și mai clar a spus vicepremierul rus Dmitri Rogozin, care a afirmat că, odată cu integrarea în UE sau în NATO, Republica Moldova pierde Transnistria. Deci aceasta este poziția Rusiei și Rusia va încerca să blocheze orice avansare a Republicii Moldova, în procesul ei de integrare în Uniunea Europeană, așa cum au făcut-o, în 2008, cu Georgia și cum au făcut-o, anul acesta, cu Ucraina.

Care va fi mișcarea Rusiei în Republica Moldova este greu de prezis, deoarece nu cunoaștem ce este în capul rușilor, în acest sens. Însă una este clar: că ei au pârghii suficient de multe pentru a opri conducerea de la Chișinău. Important este ca conducerea de la Chișinău să stea ferm pe poziții și să meargă înainte.”

Europa Liberă: Europarlamentara Monica Macovei anunța, chiar de curând, la Chișinău, că Moldova ar putea semna asocierea politică cu Uniunea Europeană deja în luna aprilie. Deci mult-mult mai repede decât se anunța, inițial, zicând că acest lucru ar putea fi, într-un fel, cea mai bună pavăză pentru eventuale presiuni ale Rusiei. Ar putea opri acest lucru Rusia, dacă va decide să pună piedici Republicii Moldova?

Vlad Spânu: „Eu sunt totalmente de acord cu această poziție de a semna, cât mai curând, Acordul de Asociere și de a avea un fapt împlinit. Tărăgănările vor duce la aceea ca Rusia să aibă o porțiune de manevră mai mare și atunci riscul ca Moldova să nu mai semneze acest acord crește. De aceea cred că moldovenii ar trebui să se gândească cum să semneze acest acord mai repede. Deci vizitele ar trebui să fie frecvente și telefoanele ar trebui să fie frecvente cu Bruxellesul și mai puțin cu Moscova.”

Europa Liberă: Cât de vulnerabilă este Republica Moldova în fața Rusiei?

Vlad Spânu: „Este eu cred că foarte vulnerabilă. Dacă Ucraina am văzut că este vulnerabilă, care Ucraina cu o populație de peste 50 milioane de oameni, cu o armată care este una din cele mai mari din Europa, cu o industrie ș.a.m.d. a căzut pradă rușilor, în câteva săptămâni...

În Moldova, lucrurile sunt cu mult mai slute, în sensul că deja, pe teritoriul Republicii Moldova, este armata rusească și este întărită, în ultimele luni, ceea ce mi se pare că nu prea dă semne de alarmă celor de la guvernare, de la Chișinău. Faptul că au fost trimiși 700 de soldați din trupele speciale este un clar semnal că Rusia se pregătește de operațiuni militare în zonă fie că vor fi îndreptate împotriva Ucrainei, în zona de sud-est, fie că vor fi îndreptate împotriva Chișinăului. Deci aceasta e prezența militară rusă și prezența forțelor militare separatiste din regiunea transnistreană care nu este altceva decât o extensie a militarilor ruși.

A doua chestie, care a apărut, acum recent, este aeroportul din Chișinău care este dat în concesiune unei companii rusești, care are în fruntea sa un fost agent KGB, ceea ce face Moldova și mai vulnerabilă, în sensul că ar putea, prin acest aeroport, să își facă prezența militarii ruși direct la Chișinău, nu doar prin Tiraspol.

A treia este importul de gaze naturale pe care Moldova, timp de douăzeci de ani, nu a reușit să găsească surse de alternativă pentru a-și satisface necesitățile energetice. A treia sunt, cum ați spus, migranții din Rusia. Rusia, dacă vor decide să îi trimită acasă, va fi o problemă socială pentru Republica Moldova. Și Republica Moldova ar trebui să se gândească cum ar trebui să le creeze locuri de muncă acasă moldovenilor, ceea ce, iarăși, nu s-a făcut, mulți ani de zile, și a doua – cum să îndrepte aceste fluxuri în altă parte.

Și a treia este piața rusească care, după cum vedem, se închide, din motive politice de la Moscova, de îndată ce Republica Moldova se îndreaptă spre vest. Deci acestea sunt părțile vulnerabile majore pe care Moldova le are. Nu se rezolvă cu anii, nu văd să fie un plan de urgență pentru guvernul de la Chișinău ca să le soluționeze. Deci pentru fiecare parte vulnerabilă a Republicii Moldova în relațiile cu Rusia se poate găsi o soluție. Soluțiile nu sunt pe termen scurt, sunt pe termen lung și necesită eforturi considerabile. Și deocamdată nu văd aceste premise că se va întâmpla ceva, cel puțin, în următoarele șase luni sau douăsprezece luni. Aceasta e o problemă îngrijorătoare care nu se rezolvă și nu se rezolvă nu de actualul guvern, nu s-a rezolvat de guvernele precedente. Dar nici nu văd actualul guvern să aibă preocupări zilnice la acest capitol.”

Europa Liberă: Ce ați descris este un tablou destul de dezolant, ar putea să contrapună ceva Chișinăul, într-o perioadă scurtă?

Vlad Spânu: „Chișinăul ar trebui să înțeleagă aceste pericole pe care le are, vulnerabilități, să încerce, cu ajutorul Vestului, să rezolve aceste probleme, cel puțin, să aibă un plan pe termen scurt cum să le soluționeze, cum să aplaneze eventuale consecințe negative, dar, pe termen lung, cum să le rezolve. Și mai buni parteneri pentru soluționarea acestor probleme decât Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii Moldova nu are. Și, în acest context, cred că trebuie să pedaleze foarte tare guvernul de la Chișinău în această direcție.

Semnarea Acordului de Asociere este un prim pas. Și cât mai degrabă va fi această semnare, cu atât mai bine pentru Republica Moldova și cu atât mai ușor va fi de discutat cu partea rusă. Dacă se încep negocierile și discuțiile, până la semnare, eu cred că Moldova își va pierde atuul, în cazul când îl semnează și atunci discută cu partea rusă.”
XS
SM
MD
LG