Linkuri accesibilitate

Lansare de cărţi Europa Liberă la Comrat


...la liceul Mihai Eminescu, ediţii 2014: „Jurnal săptămânal", „Realitatea cu amănuntul" şi „Voci sau dublul suicid din zona lacurilor”.


La Comrat, la liceu Mihai Eminescu, au fost lansate cele trei cărți, publicate anul acesta sub egida Europei Libere: Realitatea cu amănuntul, Jurnal săptămânal şi în premiera romanului lui Vladimir Beşleagă „Voci, sau dublul suicid în zona lacurilor”. Valentina Ursu a stat de vorbă cu câţiva participanţi:


„Astăzi este o zi deosebită, nemaipomenită pentru noi. Pentru prima dată are loc o prezentare de carte în Liceul „Mihai Eminescu”. Este o zi remarcabilă. Vor tine minte copiii, în primul rând, cărțile prezentate. Doi: cred că i-am provocat să citească mai mult şi să cunoască lumea înconjurătoare, să asculte Radio Europa Liberă, fiindcă ne aduce o informație actuală şi veridică.”

„Știam de mai demult despre Europa Liberă şi sper să-l ascult şi în continuare. În urma acestei întâlniri, am înţeles că trecutul trebuie să-l retușăm, astfel încât să putem singuri să schimbăm ceva.”
„Noi suntem generația care este viitorul pentru Moldova. Trebuie să se implice toată societatea ca să mergem spre Europa. Noi suntem acei care trebuie să învățăm.”

„În general, e foarte bine. M-a impresionat foarte mult. Vă rog să mai veniți la noi, să mai faceți aşa prezentări, pentru că am rămas mirat.”

Europa Liberă: Pentru prima dată auzi de Europa Liberă?

„Da. Despre Europa Liberă aud prima dată. Chiar astăzi am să conectez aparatul de radio pentru a asculta. Şi să ascult, zi de zi, pentru că nu am știut, nu am fost informat despre aşa ceva.”

„Mi-au plăcut cărțile dumneavoastră. Am citit toate aceste trei cărți. Şi m-au impresionat, am rămas impresionat de „Realitatea cu amănuntul”. Sunt foarte interesante cărțile. Cărțile acestea sunt de viață, tocmai pentru tineretul de astăzi, pentru generația de azi, despre tot ceea ce se întâmplă în ţară.”

Europa Liberă: De ce este nevoie să fiți bine informați?

„Să facem singuri concluzii.”
„Mie mi-au plăcut foarte mult cărțile şi aceea că voi toţi aţi găsit timp ca să veniți la noi la școală, aici, la Comrat. Şi eu deja am pentru toată vara ce să citesc.”

„O impresie extraordinară. Sunteți minunați. Vă doresc succese. Vă așteptăm să veniți mai des. Şi cred că astăzi a fost un îndemn pentru a colabora cu dumneavoastră, cu Europa Liberă. Vă asigur că mulţi se vor integra în procesul de europenizare...”

„Sunt foarte bucuroasă de întâlnirea de astăzi. Mi-a plăcut enorm, mi-au plăcut cărțile, le-am citit cu entuziasm, le-am studiat la ore. Elevii, la fel, au fost interesați de informaţia pe care ne-ați adus-o. Ceea ce faceți, faceți bine, fiindcă, într-adevăr, radioul este o cale ușoară, o cale scurtă de a ajunge la mintea şi la sufletul ascultătorilor. Ceea ce faceți este bine şi succese în continuare, realizări mari. Facem cunoștință cu activitatea dumneavoastră din cadrul Radioului.”

Europa Liberă: Dar nu prea s-a cunoscut până acum despre Radio Europa Liberă?

„Doar s-a auzit, să zic aşa, dar mai puţin s-a știut cu ce vă ocupați dumneavoastră...”
„Mi-a plăcut foarte mult că ați venit la noi în vizită. Am aflat foarte multe lucruri noi.”

Europa Liberă: Ce ai aflat?

„Ce este timpul. Ce este sensul vieții. Pentru mine l-am reflectat şi am fost foarte bucuros să văd autorul cărților pe care am început să le citesc – „Jurnal Săptămânal” de la Europa Liberă, „Voci” şi „Realitatea cu amănuntul”. Am început să le citesc pe unele şi doresc să le finisez pe toate şi apoi să-mi fac pentru mine niște concepții despre viață. Voi asculta Europa Liberă, de azi seara înainte, cred că tot timpul cât va lucra Europa Liberă, dar cred că aceasta va fi mereu, generații încontinuu...”
Previous Next

XS
SM
MD
LG