Linkuri accesibilitate

„Noi am perceput din 1992 că se pune la cale federalizarea Republicii Moldova”


Bariera de la Corjova
Bariera de la Corjova

Valentina Ursu, cu microfonul Europei Libere la Corjova - localitate din stânga Nistrului cu două administraţii, una subordonată Chişinăului şi alta liderilor de la Tiraspol.


După conflictul armat de la Nistru, satul Corjova rămâne a fi sub jurisdicție dublă, aici există atât o primărie subordonată autoritățile de la Chișinău, cât și o administrație locală, aflată în jurisdicția Tiraspolului care consideră că localitatea este exclusiv teritoriu transnistrean.

Mai mulți dintre localnicii cu care am discutat mi-au spus că miliția și serviciile secrete din zona transnistreană continuă să intimideze populația care nu împărtășește politica regimului secesionist. Am căutat să aflu dacă oamenii de aici găsesc o asemănare între situația din Crimeea și cea din regiunea transnistreană.

Europa Liberă: L-am invitat la Microfonul Europei Libere pe fostul edil al localității, Valeriu Mițul. Ce credeți despre ceea ce s-a întâmplat în Ucraina, mai bine zis, după anexarea Crimeii de către Federația Rusă, ce va urma?

Valeriu Mitul
Valeriu Mitul
Valeriu Mițul: „Mie îmi pare rău că a ajuns statul vecin în așa situație. Nu s-a schimbat scenariul defel. Cum a fost la noi în țară, în Țara Moldovei, așa și la Ucraina, forțele separatiste, forțele negre – că nu putem spune că sunt toți de o teapă – forțe negre ale Rusiei își fac mendrele. Din punct de vedere economic, nici Rusia nu cred că are posibilități acum să ducă războaie pe mai multe fronturi, așa să spunem: și în Moldova, și în Ucraina, și în Georgia.”

Europa Liberă: Credeți că Ucraina, după ceea ce a pățit cu Crimeea, va avea o altă poziție în cadrul formatului de negocieri „5+2” referitor la soluționarea conflictului transnistrean?

Valeriu Mițul: „Sperăm. Sperăm să unim toate forțele să punem la punct poate chiar și Rusia, am în vedere nu numai Ucraina, dar și Georgia, dar toate forțele sănătoase. Moldova e o țară mai slabă și nu ar fi frumos din partea Rusiei ca să își arate forța, posibilitățile de înarmare pe care le au la moment, la ziua de azi.”

*

Europa Liberă: De ani buni, elevii, profesorii liceului „Ștefan cel Mare și Sfânt” din orașul Grigoriopol sunt nevoiți să treacă zilnic prin una din vămile transnistrene pentru a putea învăța în limba română. Sunteți aduși cu autocarul din Grigoriopol la Doroțcaia, domnule Alexei Mocreac, sunteți profesor la această instituție. Lumea vă cunoaște ca pe un înflăcărat luptător pentru limba română și drepturile cetățenilor moldoveni din stânga Nistrului.

Alexei Mocreac
Alexei Mocreac
Alexei Mocreac: „Noi am fost peste 100 de combatanți care am luat parte la apărarea integrității, combatanți, iar împreună cu poliția am fost peste 200. Orășelul acesta, Grigoriopol, a demonstrat o rezistență foarte mare contra la ceea ce punea la cale separatismul. Ceea ce se face la Odesa… mai aș spune că noi am fost mai puternici, mai devotați, mai apropiați de statalitatea nou formată atunci, în anii ʾ90. Dar faptul că eu am rămas fără loc de lucru, majoritatea combatanților au rămas fără susținere financiară sau loc de lucru, nu spun să ne plătească cineva pentru că am fost sau suntem. Aceasta spune încă o dată că ceva-ceva se frământa, se frământa o trădare. Venim la găgăuzi, găgăuzilor ne neprins de veste le-a fost dragă Rusia. Păi, cine le încurcă? Scuzați-mă, simpatizează pe cine vrei. Dar ai stat la masă, ai mâncat din mâncarea bună a statului acesta, Moldova și acum te duci în alt stat, în componența Rusiei? Adică organizezi un conflict armat pe teritoriul țării unde ai trăit. Ce e aceasta, ce prostie?!”

Europa Liberă: Ideea aceasta de a federaliza Ucraina, mai nou, și în Republica Moldova se discută foarte mult despre crearea unei federații. Cum o vedeți?

Alexei Mocreac: „Noi am perceput, din 1992, toate chestiile acestea, că se pune la cale federalizarea Republicii Moldova. Acei care vor să câștige sunt niște forțe, toată lumea știe că vin de la Moscova care fac federalizarea aceasta în mai multe părți, și în Gruzia, și în Armenia, și în Azerbaidjan, și în Moldova. Ei nu se opresc la pasul acesta. Acum am mai găsit și prin presă, ei vor să ajungă și la Alaska. La formatul acesta de negocieri, acolo vin niște personalități care nici nu au pe aproape nimic comun cu soarta noastră și cu viața noastră.”

Europa Liberă: Cine ar fi acești oameni?

Pe malul Nistrului, la Corjova
Pe malul Nistrului, la Corjova
Alexei Mocreac: „Cei de la Tiraspol, să spunem așa. Ei nici nu au capacitatea de a vorbi limba țării unde trăiesc, Moldova. „Republica nistreană”, cum îi spun ei, parcă are limba moldovenească, se scrie clar, dar nu o vorbesc, vorbesc limba rusă. Nu cred că Kremlinul totdeauna îi va apăra. Când ne întoarcem în istorie, toate persoanele, care au apărat interesele lui Stalin, lui Lenin, au suportat consecințe.”

Europa Liberă: Sunt premise pentru a spune că începe cel de-al treilea război mondial?

Alexei Mocreac: „Buneii, străbuneii mei au trecut prin războaie. Undeva a rămas în genele noastre, ceva este, noi presimțim lucrurile acestea. Atunci, în 1992, noi ne-am purtat foarte corect, am apărat statalitatea Republicii Moldova și am putut opri dușmanul pe Nistru, l-am ținut patru luni de zile, a fost un pas atât de eroic. Ar vrea astăzi Dodon să ia arma în mână și să îi alunge pe acei care ne aduc nouă federalizarea. În loc, ca parlamentar, să susțină sau să apere interesele statalității, el numai ponegrește și nu de un an și nu de o lună. Eu nu îl văd pe dânsul să meargă pentru cetățean, pentru cei care făuresc țara aceasta.”

Europa Liberă: Ce ar trebui să discute autoritățile de la Chișinău cu conducerea de la Moscova, de la Kremlin?

Alexei Mocreac: „Nu știu dacă ar avea ei acces la o discuție deschisă, ceea ce ne doare. Războiul acesta e un business. Și cineva face bani mari pe sângele gruzinilor, moldovenilor, ucrainenilor și așa mai departe. Și businessul acesta e greu să-l oprești. Ei stau undeva ascunși, nu sunt în fața lumii și businessul acesta nu știu dacă s-a opri vreodată.”

Europa Liberă: Armata rusă va fi retrasă de pe teritoriul de Est al Moldovei?

Bacul de la Dubăsari
Bacul de la Dubăsari
Alexei Mocreac: „Dacă te-ai adresa unui cetățean, oricât de rus ar fi el, de ucrainean, ar fi pentru aceea ca armata a 14-a să plece cât mai repede fiindcă atunci se deschid alte posibilități. Se deschide posibilitatea comerțului liber, se deschid frontierele acestea cu Ucraina, cu Moldova, cu toată Europa, mai ales, în ziua de azi, când noi vorbim despre Uniunea Europeană, când avem o șansă să nimerim în spațiul european. E clar, cu cât mai repede pleacă structurile înarmate, cu atât mai ușor se vor simți toate popoarele care se află pe teritoriul Moldovei, pe teritoriul Ucrainei. Numai pașii aceștia corecți, să zicem, fără militarizarea zonei, fără spaima aceasta, în lumea întreagă, pot pe noi să ne salveze. Și armata trebuie să plece. Eu vă spun cinstit, dacă ar fi acuma un sondaj pur curat din partea cetățenilor din stânga Nistrului să își poată exprima părerea lor, ei sunt pentru aceea ca să plece armata a 14-a de pe teritoriu. Eu vorbesc de stânga Nistrului fiindcă toate întreprinderile au rămas fără capacități de lucru, adică fără materie primă, fără piață de desfacere. Toate acestea sunt furate, din pricina cui? A armatei și structurilor militarizate.”
Previous Next

XS
SM
MD
LG