Linkuri accesibilitate

Criza occidentală din sînul crizei estice (II)


Moldova Blog Traian Ungureanu Square Banner
Moldova Blog Traian Ungureanu Square Banner


Prima din aceste teorii a a fost „sfîrșitul istoriei”. Semnificativ această idee care decreta că destinul lumii va fi dat, fără excepție, de valorile democrației occidentale s-a hrănit din impresia lăsată de prăbușirea regimurilor comuniste și, în special, de dizolvarea Uniunii Sovietice. Rezultatul politic al acestei teorii a fost convingerea că state îndepărtate de Occident vor îmbrățișa rapid, după zeci de ani de dictatură, modelul democratic occidental. Această convingere a condus, mai departe, la credulitate extinsă: decorul de carton democratic creat în est a fost acceptat în Occident. Prin urmare, Rusia nu va trece niciodată de limitele dreptului internațional și ale conviețuirii pașnice.

O altă torie plină de consecințe e așa numita „soft power”. Această formulă presupune că vechiul sistem de relații politice, așa numitul „power politics” e depășit de noua realitate internațională în care argumentele de forță și politica faptului împlinit nu mai atrag. Linia soft power spune că afacerile și comerțul sînt noii factori determinanți în politica internațională. În aceste condiții, statele occidentale sînt aproape obligate să dezvolte relații comericale și să plaseze investiții majore în Rusia. Mai departe, odată co-interesată de beneficiile economice ale relației cu Occidentul, Rusia și-ar uita instinctele și intersele agresive.

Rezultatul a fost cultul noilor relații economice ruso-occidentale. Asta în ciuda abuzurilor la care autoritățile ruse au supus investitori și proiecte de investiții occidentale în Rusia. Paradoxal, consecința liniei soft power a produs efecte inverse celor scontate. Rusia nu s-a adaptat politic la avantajele economice oferite de occident. În schimb, oamenii de afaceri occcidentali cu interese economice majore în Rusia au devenit un lobby extrem de influent care obține decizii politice occidentale favorabile Rusiei. Cazul marilor investitori germani în Rusia e amintit frecvent în presa occidentală.

Însumînd, criza estică e totdată o criză a politicii externe occidentale. Practica și filozofia politică occidentală sînt obligate de eșecul de la frontiera de est a UE să revină, pragmatic, la o viziune care se sprijină pe realitate. Și pe ideea că realitatea nu se schimbă prea ușor.

Traian Ungureanu

Fost parlamentar european (2009 – 2019), din partea PD-L (Partidul Democrat Liberal, apropiat președintelui Traina Băsescu) și ulterior a PNL (Partidul Național Liberal).

Jurnalist în România, între 1983-1988, Traian Ungureanu a lucrat la BBC, redacția pentru România, între 1989 – 2003. După care a devenit colaboratorul extern al Europei Libere, unde a scris despre politica din România și Europa, a ținut o cronică sportivă iar după ce a devenit europarlamentar, o cronică europeană. Semnează un blog politic și în fiecare vineri, un Jurnal de corespondent de la Londra.

Opiniile autorului nu reprezintă, neapărat, punctul de vedere al radio Europa Liberă.

XS
SM
MD
LG