Linkuri accesibilitate

„Sume imense, care aparţin cetăţenilor Republicii Moldova, au fost scoase în zone offshore” (Adevărul).



A devenit limpede că R. Moldova nu are nici o garanţie de securitate, iar ideea de neutralitate (negarantată) din Constituţie nu înseamnă, de fapt, nimic, arată directorul Institutului de Ştiinţe Politice al Academiei Române, analistul Dan Dungaciu, într-un articol publicat de „Adevărul“.

Articolul enumeră şi alte implicaţii ale acţiunilor pe care Moscova le întreprinde în regiune, după ce Transnistria a cerut integrarea în Federaţia Rusă. După recunoaşterea Crimeii, indiferent cum se va solda acesta, Chişinăul va trebui să îşi gândească, cel puţin implicit, viitorul european fără Transnistria, pentru că e greu de imaginat că trupele ruseşti se vor (mai) retrage vreodată de acolo, ar fi un al doilea gând.

În continuare, Dan Dungaciu mai spune că deşi e susţinută de 25% din populaţie, ideea de NATO este tabu în spaţiul public din Moldova, exact cum era pe vremea sovietică, ceea ce ar fi o strategie eronată. Şi concluzia: recunoaşterea sau înglobarea Transnistriei de către Rusia ar însemna o unda verde dată de Moscova pentru reunificarea României cu R. Moldova. De asta Rusia nu va recunoaşte regiunea transnistreană. Va continua să o menţină aşa, ameninţând Ucraina şi ţinând R. Moldova prinsă în laţ în continuare, se declară convins cercetătorul român.

Adevărul” pomeneşte în context şi de proiectul înaintat Parlamentului de către deputaţii Partidului Liberal - un proiect în care se cere retragerea urgentă şi necondiţionată trupelor militare, armamentului şi a muniţiilor Federaţiei Ruse de pe teritoriul Republicii Moldova. Deputaţii liberali îşi argumentează necesitatea acestei hotărâri prin faptul că Rusia şi-a permis o agresiune militară în raport cu Ucraina.

Valentina Basiul scrie în aceiaşi publicaţie că odată ce a terminat cu anexarea peninsulei Crimeea, Putin „a pus tunurile” pe Transnistria. […] Liderii separatişti din Republica Moldova au cerut Moscovei să procedeze la fel cu regiunea din stânga Nistrului. Răspunsul nu a întârziat – joi, Guvernul rus va examina „blocada“ Transnistriei”.

Autoarea îl citează în articol pe preşedintele Nicolae Timofti care a declarat în acest context că în ciuda riscurilor şi provocărilor, Chişinăul nu vrea să trăiască cu frica-n sân şi va continua calea de integrarea europeană.

Kommersant.md” scrie că „la Tiraspol însufleţirea în legătură ci rezultatele referendumului din Crimeea este vizibilă, iar recunoaşterea acestora de către Rusia permite Tiraspolului să creadă că scenariul respectiv poate fi aplicat şi în cazul Transnistriei”. Acestei însufleţiri publicaţia îi contrapune părerea generalizată din mediul experţilor că până la recunoaşterea de către Moscova a RMN nu se va ajunge, regiunea urmând să fie folosită în continuare de către Rusia pentru influenţarea Chişinăului şi Kievului.

Presa foloseşte mai ales argumentaţia analistului politic american Vladimir Socor care, într-un interviu postului nostru de radio, spunea că adresarea aşa-zisului președinte al Sovietului Suprem de la Tiraspol, Mihail Burlă, către președintele Dumei Rusiei, Narîșkin, ca Duma rusă să creeze o procedură legală, în vederea aderării Transnistriei la Rusia, nu demonstrează altceva că în Rusia nu există o bază legală pentru asta. Pentru că Burlă cere tocmai ca această bază legală să fie creată.

Nu e niciun motiv de alarmă, crede dl Socor. El mai consideră că Moscova nu este interesată să alipească, eventual, Transnistria. Cel puţin nu la această etapă. Situația s-ar putea schimba în cazul în care dezagregarea Ucrainei s-ar accelera, în care caz, s-ar putea crea o nouă identitate teritorială, federală, în Ucraina, sub denumirea de Norovorosia.

Ion Preaşcă prezintă în „Adevărul” unele puncte de vedere ale ex-premierului şi omului de afaceri Ion Sturza exprimate la TV7, în particular asupra sistemului bancar din Republica Moldova. Potrivit dlui Sturza, trei grupuri de persoane ar controla sistemul bancar moldovenesc – afaceriştii Ilan Shor, Veaceslav Platon şi un grup de politicieni decidenţi în băncile mici. „Până nu demult două grupuri au acţionat împreună, dar acum s-a declanşat un adevărat război. Şi acesta este mai periculos decât un amestec direct al Rusiei. Astăzi sume imense, care aparţin cetăţenilor Republicii Moldova, au fost scoase în zone offshore”, a declarat dl Sturza citat de „Adevărul”.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG