Linkuri accesibilitate

21 de oficiali ruși și ucraineni au fost incluși pe „lista neagră” a UE


21 de oficiali ruși și ucraineni se află pe lista aprobată astăzi de miniștrii de externe UE ai celor care vor fi privați de dreptul de viză și ale căror conturi în bănci europene vor putea fi blocate de țările membre.

Pe lângă 8 oficiali din Crimeea se numără 10 parlamentari ruși și 3 înalți militari din cadrul Flotei de la Marea Neagră. Pe contul său de Twitter, ministrul lituanian de externe Linan Likevicius a spus că în zilele următoare vor fi luate noi măsuri. Se așteaptă mărirea listei cu persoane din anturajul președintelui Vladimir Putin.

Catherine Ashton, coordonatoarea politicii externe a Uniunii Europene a spus că Uniunea trebuie sa trimită „cele mai puternice semnale Rusiei” prin impunerea de sancțiuni. „Condamnăm cu tărie organizarea acestui referendum, este ilegal și încalcă constituția Ucrainei. Reamintim că desfășurarea de trupe rusești este o violare a angajamentelor internaționale asumate de Rusia. Și, subliniez, Uniunea Europeana nu poate recunoaște rezultatele unui referendum ținut în aceste condiții”.

Pe lista celor împotriva cărora a impus sancțiuni Uniunea Europeana nu se află nici ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, şi nici președintele Rusiei, Vladimir Putin.
XS
SM
MD
LG