Linkuri accesibilitate

Moarte după show


Viaţa noastră ar fi mai suportabilă, mai plină de sens şi mai subsumată simţului măsurii, dacă mai mulţi concetăţeni ar reflecta la fragilitatea fiinţei umaneV



Sîmbătă, în timp ce îmi scriam un capitol din viitorul roman, am auzit o fanfară funerară. Am ieşit la balcon şi, aruncînd o privire pe fereastră, am văzut un sicriu, înconjurat de oameni trişti, în curtea casei la sol de peste drum.

Fireşte, moartea oricărui individ e o tragedie pentru rudele, prietenii şi admiratorii răposatului. Chiar şi eu, un străin, am simţit o strîngere de inimă. Uitîndu-mă însă mai bine la omul care zăcea în sicriu, am avut brusc o revelaţie.

Mi-am dat seama că-l mai văzusem într-o ipostază care, recunosc, m-a cam iritat. Chestia e că în curtea cu pricina erau organizate în anii precedenţi nişte show-uri nocturne care ne lipseau de odihnă şi ne făceau mult să suferim. Erau scoase nişte boxe mari în acea curte din care se revărsa, uneori pînă-n zori, o muzică asurzitoare-agresivă. Şi se încingea o petrecere, cu dansuri, cu chiote, cu urlete. Era imposibil să dormi, chiar dacă închideai toate ferestrele. Iar unul dintre protagoniştii acelor chefuri de pomină era chiar cetăţeanul care, iată, murise.

Vreau să zic că în faţa morţii îţi trec multe supărări. Atunci cînd înţelegi cu adevărat cît de fragilă e viaţa omului, renunţi la ambiţii şi răutate. Pot să spun că mi-a trecut şi mie, într-o clipită, supărarea pe omul acela, deşi chefurile alea nocturne îmi vor rămîne pesemne întipărite în memorie. De fapt, eu altceva voiam să spun, stimaţi ascultători.

Ideea mea e simplă şi e la mintea cocoşului. Moartea poate să vină în orice clipă, să ne surprindă, chiar şi după o distracţie pe cinste. Azi eşti fericit, pe cînd mîine nu mai exişti. Şi am impresia că viaţa noastră ar fi mai suportabilă, mai plină de sens şi mai subsumată simţului măsurii, dacă mai mulţi concetăţeni ar reflecta la fragilitatea fiinţei umane.
XS
SM
MD
LG