Linkuri accesibilitate

De ce este Crimeea diferită de Scoția sau Kosovo?


De ce este Crimeea diferită de Scoția sau Kosovo?
(RFE central newsroom)
Rușii au acuzat occidentul de ipocrizie în refuzul de a recunoaște legitimitatea referendumului din Crimeea de la 16 martie.

Politicienii și presa din Rusia au amintit că occidentul a acceptat declarația de independență din Kosovo față de Serbia în 2008, dar și apropiatul referendum din Scoția, în urma căreia țara s-ar putea desprinde de Marea Britanie.

„Cum se face că nimeni nu a declarat referendumul din septembrie din Scoția ilegal?”, a întrebat sarcastic zilele trecute Valentina Matvienko, președinta Consiliului Federației Ruse.

<iframe width="510" height="287" src="//www.youtube.com/embed/BH6v5MkIU3M" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>)

Într-o emisiune de la televiziunea rusă de stat (https://www.youtube.com/watch?v=jeXYTOkhXGY#t=22), un moderator întreba sarcastic de ce în opinia occidentalilor Kosovo are dreptul la secesiune, iar Crimeea nu.

Comparațiile nu sunt suprinzătoare, mai ales cunoscând faptul că Rusia nu recunoaște Kosovo ca stat și este aliata Serbiei, dar o privire atentă arată că în ambele cazuri sunt diferențe mari față de ce se întâmplă acum în Crimeea.

Mai întâi Scoția. Așa cum sublinia recent "The Washington Post" (http://www.washingtonpost.com/blogs/worldviews/wp/2014/03/07/crimea-is-not-scotland/), referendumul din Scoția este rezultatul unei serii de evenimente democratice. În 2011 Partidul Național Scoțian, creat pe baza campaniei în favoarea independenței față de Marea Britanie, a câștigat majoritatea în parlamentul scoțian. Apoi acel parlament a aprobat legislație care autorizează ținerea unui referendum pe tema secesiunii. În 2012 au urmat negocieri între miniștri din guvernele Scoției și Marii Britanii, care au ajuns la înțelegere privind ținerea unui referendum în 2014.

Cu alte cuvinte, instituții legale viabile la nivel atât local (Scoția) cât și central (Marea Britanie) au aprobat referendumul în tandem.

Opțiunea referendumului este simplă: rămânerea în Regatul Unit sau desprinderea de el.

În ce privește Kosovo:

Când adunarea națională din Kosovo a aprobat în unanimitate de voturi independența în 2008, Rusia a fost scandalizată. Moscova a spus că votul ar fi încălcat un aranjament din 1999 care punea teritoriul sub control ONU până la găsirea unei soluții negociate.

Comparația Crimeei cu Kosovo este ceva mai convingătoare decât cu Scoția, dar există și aici un număr mare de diferențe.

Moscova susține că etnicii ruși din Crimeea ar fi amenințați cu persecuția de majoritatea ucraineană, dar deocamdată nu există niciun fel de dovadă că ar fi așa.

În Kosovo lucrurile au stat altfel: campania brutală a armatei iugoslave împotriva etnicilor albanezi din 1999 a dus la trei luni de bombardamente NATO criticate vehement de Rusia. În absența sprijinului rusesc președintele Slobodan Miloșevici, care exploatase fără jenă până atunci animozitățile etnice din Balcani, a fost silit să accepte un plan de pace internațional.

Negocierile privind statutul final al kosovarilor cu Belgradul au trenat aproape un deceniu fără niciun rezultat, așa că la aproape zece ani de la conflictul etnic sângeros parlamentul kosovar ales democratic a decis separarea de Serbia.

Iată cum se deosebesc cele două cazuri de Crimeea de azi:

- Parlamentul din Crimeea a fost ocupat de soldați înarmați până în dinți. Premierul în exercțiu a fost forțat să-și dea demisia și l-a înlocuit Serghei Axionov. Partidul lui separatist obținuse doar 4% din voturi la cele mai recente alegeri din Crimeea. De la sfârșitul lunii februarie în Crimeea au intrat cam 14.000 de soldați ruși.

Nici declarația de independență din Kosovo, nici referendumul din Scoția nu au implicat presiuni militare sau răsturnarea vreunui guvern.

- Referendumul din Crimeea are ca opțiuni alipirea la Rusia sau transformarea regiunii în stat independent. (https://twitter.com/BBCWorld/status/443039946136223744/photo/1). Nu există opțiunea menținerii actualei stări de lucruri. Referendumul din Scoția oferă un simplu „da” sau „nu” separării de Marea Britanie.

- Etnicii ruși alcătuiesc majoritatea populației Crimeei, dar etnicii ucraineni și tătarii împreună alcătuiesc cam 40% din restul populației. În vreme ce rușii nu par amenințați, tătarii au motive legitime să se teamă. Sute de mii de tătari au fost deportați din regiune de Moscova lui Stalin în 1944. Albanezii alcătuiau cam 88% din populația kosovară în momentul proclamării independenței. (http://web.archive.org/web/20080309073836/http://www.ks-gov.net/esk/esk/pdf/english/general/kosovo_figures_05.pdf)
(Cu toate acestea, sunt și enclave majoritar sârbești.)

- În loc să urmărească independența, liderii de facto ai Crimeei vor alipirea la Rusia. Separatiștii din Kosovo și Scoția au urmărit independența, nu unirea cu alt stat.

- Între schimbarea de conducere de la Kiev, declarația de independență a Crimeei și referendumul pentru alipirea la Rusia a trecut mai puțin de o lună.

- Referendumul scoțian a fost rezultatul unui proces legal riguros, cu contribuția duală a scoțienilor și a guvernului de la Londra. Kosovo și-a declarat independența aproape la un deceniu după obținerea autonomiei.
XS
SM
MD
LG