Linkuri accesibilitate

Guvernul promite să găsească bani pentru creşterea copiilor


Guvernul de la Chișinău a anunțat în ședința sa de astăzi măsuri de a răspunde revendicărilor tinerelor mame, dar și unele măriri de pensii.


Ministra Muncii, Protecției Sociale și Familiei, Valentina Buliga, a prezentat, în cadrul ședinței de guvern, modificările care se propun a fi operate la Legea cu privire la indemnizațiile pentru copii. Inițiativa a venit după ce Valentina Buliga a avut o discuție cu un grup de femei nemulțumite de noua lege care urmează să intre în vigoare de la 1 aprilie. După întâlnirea de atunci cu mamele care au protestat împotriva modificării formulei de calcul a indemnizației pentru maternitate, se ajunsese la concluzia că statul nu ar avea bani suficienți pentru creșterea copiilor.

Din cele relatate de Valentina Buliga, se pare că au și fost identificate resursele financiare:

„Cele mai mari supărări, în viziunea mamelor, care au fost prezente la întâlniri, a fost faptul că noi nu le permitem să iasă la muncă și le-am reglementat prin zero cinci salariul. Am înțeles că inițiativa nu este acceptată și noi propunem, prin modificarea cu care am venit astăzi, să revenim la formula precedentă. La fel, o îngrijorare au avut mamele care se gândesc să nască al doilea copil, pentru că perioada în care ele se află în concediul de maternitate nu se includea în baza de calcul pentru că ele nu contribuiau la bugetul asigurărilor sociale. Și formula propusă de noi, să revenim, ca în cazul persoanelor asigurate, care ultimele douăsprezece luni, de la luna survenirii riscului maternității, să se calculeze cum s-a calculat la primul copil, adică din baza de calcul să nu considerăm acești doi ani sau un an care ea a stat în concediu de maternitate pentru că ele pierdeau, într-un fel. La fel, se propune baza de calcul, pe care noi am ajustat-o, într-un fel, la legătura directă dintre contribuție și riscul asigurat, dar acum se propune opțional pentru mamele care au muncit și au avut acest risc și perioadă de contribuții, să nu calculăm aceste șase luni care au fost stabilite.”

Dacă, până acum, calculul indemnizației se făcea în baza salariului din ultimele șase luni, potrivit noii legi, se va calcula media lunară a ultimelor douăsprezece luni, mai spune Valentina Buliga, precizând că aici a fost găsit consens cu mămicile prezente la discuție:

„Nici ele nu au insistat cu majorarea de la șase la douăsprezece luni. Pentru că au înțeles că aceasta nu le afectează pe mamele cinstite, corecte. Le afectează doar pe acelea care au fraudat bugetul asigurărilor sociale, în anul 2013, cu 53 de milioane și în 2012 – cu 68 de milioane.”

Și premierul Iurie Leancă a căzut de acord cu revendicările mămicilor protestatare:

„Noi avem un obiectiv: să stimulăm natalitatea, în Republica Moldova, prin crearea unor condiții cât mai avantajoase. Deci dacă noi, miercurea viitoare, îl aprobăm va fi târziu sau ne încadrăm în termen?”

Valentina Buliga: „Cu condiția că legea se duce în regim de urgență în Parlament. Poate paralel discutăm și cu comisiile parlamentare, le oferim acest proiect.”

Iurie Leancă: „Foarte bine. E bună ideea.”

Valentina Buliga: „Îndeosebi, comisia de profil.”

Iurie Leancă: „Dumneavoastră luați legătura cu comisia de profil.”

Valentina Buliga: „Sunt gata să ne ducem la ei în această perioadă: mâine, vineri să lucrăm. Paralel miniștrii se vor uita și ei în aceste propuneri.”

La următoarea ședință de guvern, va fi adoptată decizia finală care urmează să ajungă și în Legislativ.
Previous Next

XS
SM
MD
LG