Linkuri accesibilitate


„Pe zi ce trece, apare tot mai clar că aventura lui Putin din Ucraina și Crimeea e un eșec sub raport politic”, scrie Andrei Cornea în revista 22. Opinia sa este ca liderul de la Kremlin a calculat gresit. A mizat pe un anume tip de reactie la preluarea regiunii autonome Crimeea: s-a asteptat la manifestatii proruse masive, la o reactie violenta din partea Ucrainei. Cum insa guvernul de la Kiev s-a tinut cu grija departe de cursa, Rusiei ii lipseste orice motiv plauzibil de a invada Ucraina. In situatia data, spune Cornea, „Rusia va anexa de fac­to Crimeea, dar, pa­ra­doxal, va îndepărta tot mai mult restul Ucrainei de Mos­cova. Te­ri­to­rial vorbind, Ru­sia, procedând brutal și pripit, și ilegal, a obținut nu mult mai mult decât ceea ce, prac­tic, deja avea; în schimb, va pierde aproape sigur ceea ce ar fi putut în continuare domina – Ucraina – cu perspective întunecate asupra fezabilității celebrei sale Uniuni Euroasiatice”. La toate acestea, se mai adauga si regruparea Occidentului, care va sustine masiv din punct de vedere financiar Ucraina si care poate rezolva, in buna masura, o eventuala criza a gazului in Ucraina. Pentru Federatia Rusa, asta poate insemna o scadere severea a pretului la gaze in urmatorii ani, cu consecintele de rigoare asupra bugetului, alimentat, cum se stie, in proportie de 30% de exportul de gaze. Si inca nu e totul. Andrei Cornea aminteste de deciziile in plan militar ale Statelor Unite, care dovedesc ca intentioneaza sa-si protejeze aliatii din NATO. Dar mai ales de faptul ca Rusia se gaseste, in acest moment, intr-o stare de izolare fara precedent. Pana si China a votat impotriva Rusiei in Consiliul de Securitate, pentru ca, citam, „preluarea prin forță a unei bucăți aparținând unei alte țări și organizarea de referendumuri sub ocu­pație sunt inacceptabile pentru toate țările – mari sau mici, dictatoriale sau democratice –, deoarece toate au probleme cu minorități sau teritorii revendicate”.

In acelasi numar al revistei 22, Armand Gosu observa ca poziția Bucureștiului față de criza de la Kiev i-a derutat si pe aliații României, dar și pe comentatorii ruși. Aliatii din Uniunea Europeana au fost nedumeriți de lipsa de reacție a guvernului condus de Victor Ponta. La Moscova insa, atitudinea autoritatilor romane a fost discutata in Consiliul Rus pentru Afaceri Internaționale, si anume cu satisfactie. S-a remarcat calmul, cam ciudat, precum si afirmatia presedintelui Traian Basescu „că nimic nu amenință România”. Bucurestiul a atras atentia si prin balbaiala cu drepturile minoritatii romane, pe care, Ministerului Afacerilor Externe s-a hotarat sa le apere chiar cand nu erau amenintate: un comunicat al ministerului denota ca ministrul Titus Corlatean nu bagase de seama ca era o falsa problema: presedintele interimar al Ucrainei oprise deja actul normativ care le lua romanilor (si, bineinteles, si celorlalti minoritari) dreptul de a-si folosi limba materna.
XS
SM
MD
LG