Linkuri accesibilitate

NATO: 15 ani de la alăturarea Cehiei, Poloniei și Ungariei


La o sesiune NATO la Bruxelles

La o sesiune NATO la Bruxelles

Donald Tusk: „NATO este cea mai sigură alianță din care a făcut parte vreodată Polonia”.



Săptămâna aceasta se împlinesc 15 ani de când Cehia, Polonia și Ungaria s-au alăturat alianței nord-atlantice. Într-o relatare de la Varșovia, agenția France Press scrie că toate cele trei țări central-europene, ca și altele, aderate mai curând, par bucuroase în aceste zile că sunt în NATO.

„NATO este cea mai sigură alianță din care a făcut parte vreodată Polonia”, a spus premierul polon Donald Tusk luni, la câteva ore înainte ca alianța să anunțe că desfășoară avioane de recunoaștere deasupra Poloniei și României pentru a monitoriza evenimentele din Ucraina.

Extinderea alianței în anii 1990, amintește AFP, mai întâi cu cehii, ungurii și polonezii a marcat începutul unei deschideri spre est, spre foștii sateliți ai Moscovei. După un deceniu de negocieri dificile, Cehia, Ungaria și Polonia s-au alăturat alianței la 12 martie 1999. După încă cinci ani, la summitul ținut într-o nouă membră, la Praga în 2004 au urmat țările baltice, Bulgaria, România, Slovacia și Slovenia.

„Dacă Polonia nu intra în NATO n-ar fi intrat nici țările baltice”, a spus duminică fostul președinte polonez Alexandr Kwasniewski, explicând că în Europa de est exista la acea vreme un fel de vid de putere care ar fi putut fi umplut de alții. În opinia lui Kwasniewski, dacă Polonia nu era în NATO acum, în timpul crizei ucrainene, situația regională ar fi arătat poate cu totul altfel. „Sub umbrela NATO se doarme mai bine”, a spus Kwasniewski.

62% dintre polonezi sunt mulțumiți că țara lor face parte din NATO, iar numai 4% sunt împotriva acestei calități, arată un recent studiu de opinie, efectuat în luna februarie.

Criza ucraineană, scrie AFP, a ridicat spectrul unui nou război rece. Liderii Cehiei, Ungariei, Poloniei și Slovaciei au comparat acțiunile Rusiei cu cele ale Uniunii Sovietice. NATO a ținut o rară ședință de urgență după ce Polonia a cerut consultări în baza articolului 4 din tratatul alianței, ceea ce este dreptul fiecărui membru care se simte amenințat.

Pentru a-și liniști aliații est-europeni, Statele Unite au intensificat exercițiile militare cu Polonia și au întărit patrulele aeriene deasupra țărilor baltice, care nu au propria aviație militară. Peste 10 avioane de luptă F-16 și 300 de militari americani vor sosi cel mai târziu joi în Polonia pentru a lua parte la niște manevre care fuseseră planificate la scară mai mică, câștigând în amploare din cauza ”situației politice tensionate” din Ucraina, cum a spus purtătorul de cuvânt al ministerului polonez al apărării, Jacek Sonta.

„NATO nu mai este astăzi aceeași organizație care a luptat împotriva sovieticilor”, a declarat expertul ceh în probleme de securitate, fostul șef al serviciilor de informații Andor Sandor, adăugând însă că alianța rămâne „cel mai bun aranjament de securitate” pentru țara sa. Calitatea de membru, spune Sandor, a permis armatei cehe să învețe o mulțime de lucruri, să atingă standardele occidentale în multe domenii, mai ales prin participarea la misiunile internaționale.

Un punct de vedere similar a formulat și Istvan Balogh, de la Institutul Ungar pentru Afaceri Internaționale, de pe lângă Ministerul de Externe de la Budapesta. „Calitatea de membru în NATO a fost un beneficiu net pentru Ungaria, ne-a ancorat în comunitatea transatlantică. Experiența de luptă dobândită în Afganistan, posibilitatea de a vedea cum funcționează mașinăria militară în secolul XXI – toate acestea au ajutat la dezvoltarea armatei ungare”, a spus Balogh.
XS
SM
MD
LG