Linkuri accesibilitate

„Moldoveanca care a inventat geanta pentru carte”


Sanda Croitoru
Sanda Croitoru

În dialog cu Sanda Cojocaru, un nume relativ nou în lumea designului româno-moldovean.


Sanda Cojocaru: „Ideea de bookletta s-a născut dintr-o campanie socio-culturală - „Citesc, deci sunt Sexy!”, care a fost primul meu mesaj pro-citit, pe care l-am scos în lume. Și, dacă tot e să fim judecați și judecate după ceea ce purtăm, după cum vorbim, de ce să nu fim judecați după cartea pe care o purtăm în geantă? Aceasta a fost ideea de la care am pornit.”

Europa Liberă: Dar nu e cumva sterilă încercarea aceasta, într-o lume în care contează, de fapt, barul la care mergi, mașina cu care circuli și mai puțin cartea?

Sanda Cojocaru: „Ar fi cam trist să mă pretez la direcția în care se îndreaptă lumea acum. Aș vrea să merg un pic împotriva curentului. Și aceasta fac cu bookletta, de doi ani, merg un pic împotriva curentului și lansez un mini-trend sau un micro-trend nou. Și cred eu că m-am descurcat binișor, până acum. Și sunt mândră de cititoarele mele.”

Europa Liberă: Dar business reușești să faci?

Sanda Cojocaru: „Este și business, dar e un business cu suflet și e un business în care cred eu. Bookletta este copilul meu, tot timpul, am spus aceasta. Este obiectul în care investesc cea mai multă energie, creativitate, cunoștințele de PR, de branding, tot ce am știut eu, până acum, plus componentele de marketing, de piață, de economie, de contabilitate și așa mai departe, de care mă plictisesc enorm, dar pe care trebuie să le învăț și le învăț din mers. Partea cea mai interesantă a acestui business este că, de fapt, creează o nișă nouă și o piață nouă. Pe această nișă nu mai există niciun competitor, până acum. Este unica geantă din lume care promovează cititul.”

Europa Liberă: Ai început pe o piață foarte specifică, pe piața românească, pe care o cunoști suficient de mult, dar oricum ești străină, pe această piață, pentru că vii din Moldova, din Basarabia. Or, românii sunt geloși, atunci când vine un basarabean să le dea lecții de muzică, de bookletta, de scris romane. Ai întâlnit această rezistență sau ai făcut abstracție de ea?

Sanda Cojocaru: „Nu neapărat. Eu m-am integrat aproape perfect, după șapte-opt ani, în România, și mă simt acceptată. Partea dificilă, despre care vorbiți dumneavoastră, este, de fapt, partea în care tu nu cunoști pe nimeni, în acea țară, și trebuie să te lansezi și să devii cunoscut. Or, în Moldova este mult mai simplu din acest punct de vedere. Pentru că Moldova este mult mai mică, e mult mai ușor să devii cunoscut aici decât în România. În România, mi-a luat cam un an jumătate să încep să apar în titluri, în presă, în presa online, în reviste. Și un an jumătate de muncă încontinuu și de evenimente de promovare. Aici, în schimb, am întâlnit niște oameni mult mai deschiși. Presa m-a preluat de la început, am fost moldoveanca care a inventat geanta pentru carte. A fost altă dinamică pe această piață. Din păcate sau din fericire, am început să vorbesc tot mai des despre partea aceasta schizofrenică a brandului „Bookletta”: în România, sunt brand românesc, în Moldova, sunt brand moldovenesc. Aici sunt exotică pentru că sunt de la București, acolo sunt exotică pentru că sunt de la Chișinău. E o postură foarte interesantă aceasta a unei basarabence de la București care încearcă să răspândească în ambele direcții.”

Europa Liberă: Basarabenii, nu toți, e adevărat, dar cei care încearcă să dea clasă, sunt tratați ca venetici. Mi-a confirmat recent un doctor, care mi-a zis că la funcții înalte basarabenii nu sunt acceptați, funcții administrative, nu știu cât e adevărat sau nu. Te-ai simțit dumneata vreodată fratele mai mic sau sora mai mică, sau vara de la Chișinău?

Sanda Cojocaru: „Nu, iarăși, nu am avut genul acesta de experiențe. Cel mai cunoscut doctor chirurg din București estre un basarabean, toată lumea se închină în fața lui. Anna Lesko și tanti Ludmila sunt vedete cunoscute și adorate, Dan Balan, la fel. Cătălin Josan este idolul adolescenților din România. Chiar cred că noi, basarabenii, suntem primiți cu brațele deschise acolo, dar în anumite condiții, cu un anumit limbaj, cu o anumită atitudine, cu o anumită deschidere, cu o anumită inteligență. Nu orice basarabean este primit așa, desigur. Dar ceea ce vreau eu să spun este că eu am fost foarte deschisă să mă adaptez la București. Poate de aceasta m-am integrat mai bine. După doi ani la București, eu mi-am pierdut accentul moldovenesc pentru că lucram în PR și a trebuit să vorbesc fără accent moldovenesc. Nu mai puteam să zic „olecuțică” sau „sur”, sau „centură”, sau alte cuvinte care se folosesc des aici. Şi atunci am fost primită şi mai uşor, pentru că lumea nu mai ştia că sunt din Moldova, mă accepta de parcă aş fi de acolo. Nu ştiu, vi se pare trist acest lucru?”

Europa Liberă: Nu. Dar încerc să te contrazic, spunând că Pavel Stratan a făcut şi el tiraje cu accent basarabean şi cu împrumuturi chiar ruseşti.

Sanda Cojocaru: „Da. Şi Anna Lesko, la fel. Aşa este, într-adevăr. Din experienţa mea şi pentru că sunt înconjurată de mulţi basarabeni, cam toţi ne-am încadrat cu bine. Acei care nu s-au integrat, s-au întors demult acasă, nu au mai rămas acolo.”

Europa Liberă: Acuma, după trambulina românească, cucereşti Europa?

Sanda Cojocaru: „Păi, vând, încă de la început, şi în Europa. Am genţi în Africa, în câteva ţări din Asia şi din America. N-am ajuns încă în Australia, poate aceasta ar trebui să fie dorinţa mea pentru 2014. Da, în Europa se vinde foarte bine şi o să vă spun exact oraşele, sunt oraşele acelea care citesc cel mai mult: Londra, Paris, Milano şi Roma. Şi am început să vând la Bruxelles destul de mult, în ultima perioadă. În mare parte, sunt români şi basarabeni, dar sunt şi străini. Încet-încet, încep să fie şi străini care cumpără, care află de pe internet de bookletta, de exemplu, sau o văd pe stradă undeva. Din Bucureşti este foarte uşor să livrezi oriunde în Europa, cu foarte puţini bani. Te costă curierul până la uşa omului sau până în cutia poştală – diferenţa dintre Chişinău şi Bucureşti, pentru că din Chişinău nu poţi livra oriunde în Europa cu bani puţini. Pe când din UE în UE este mult mai simplu. În Africa, la fel, am livrat prin poştă, prin curieri. Nu este o problemă. Atât timp cât ai magazin online şi plata se face online, poţi să trimiţi geanta oriunde.”

Europa Liberă: Pentru oamenii care au luat geantă ce s-a schimbat în viaţa lor? Ai urmărit cum a influenţa viaţa oamenilor, cel puţin, din corespondenţe, din reacţii, dacă, într-adevăr, i-a motivat şi i-a mobilizat să şi citească?

Sanda Cojocaru: „Trebuie să spun, în primul rând, că cei care cumpără genţile mele sunt deja cititori. Mai mult decât atât, sunt cititori extrovertiţi, pentru că un om introvertit nu va purta niciodată cartea la vedere. Cartea este ceva foarte intim, reprezintă credinţele tale, visele tale, fricile tale. Ceea ce citeşti tu te reprezintă, într-o oarecare măsură. Şi atunci, să-ţi asumi titlul cărţii în public este un act de curaj. Deci automat, femeile şi bărbaţii care poartă genţile mele, pentru că am și geanta pentru bărbaţi, sunt nişte oameni curajoşi, activi, extrovertiţi. Și rolul acestei genţi este de a promova cititul într-un mod trendy, deci, automat. Sunt alte persoane, care, poate, nu sunt atât de curajoase sau atât de cititoare – dacă există grad de comparaţie: mai cititor, mai puţin cititor – dar care pentru că adoptă ideea de bookletta încep să citească şi mai mult. Aşa îmi place mie să cred, cel puţin. Şi, din ce am observat, bookletta-istele se mândresc cu bookletta şi îşi pun foarte multe poze cu noile cărţi pe care le au în bookletta, inclusiv cu geanta, dar şi fără geantă. Cărţile încep să le plaseze pe Facebook, pe Instagram, eu le urmăresc, de obicei.”

Europa Liberă: Deci un fan club?

Sanda Cojocaru: „Da, este un fan club. Avem şi club Bookletta, facem schimb de păreri, ne recomandăm cărţi. Eu fac şi concursuri cu cărţi. Am lucrat cu trei-patru edituri din România deja, care au dat cărţi prin intermediul paginii Bookletta, care mi-au dat mie cărţi ca să le pun în bookletta. Pentru că nu ştiu dacă ştiţi, booklettele se vând cu cartea inclusiv. Orice geantă are o carte inclusă. Ideea este să citeşti, nu să o porţi goală.”

Europa Liberă: Dumneata ai o listă după care te conduci. Şi ai recomanda-o?

Sanda Cojocaru: „Sigur că da. Am un top de autori preferaţi. Şi primul în top, care nu va fi doborât niciodată, este José Saramago, cartea mea preferată de el este „Eseul despre orbire”, a doua carte preferată de la el este „Eseul despre luciditate”, care este mai mult pe partea de politic şi mi-a plăcut foarte mult. Şi cam tot ce am citit de el mi-a plăcut foarte mult. Al doilea în top este Pascal Bruckner cu „Hoţii de frumuseţe” şi restul cărţilor care sunt destul de întunecate, aşa, şi dificile. Chuck Palahniuk este preferatul meu şi cel pe care îl am acum în bookletta. Acum am cartea „Fight club” de el. Nu ştiu dacă aţi văzut filmul. Cartea „Fight club” de la Chuck Palahniuk este cea mai light dintre toate.”

Europa Liberă: Da. Eu am pornit să-l citesc, anume „Fight club”. Până acuma lista este reprezentativă pentru generaţia dumitale. Eu, sigur că, aş fi pornit din alt capăt. E un trend, consider, în generaţia dumitale?

Sanda Cojocaru: „Palahniuk da și este Kafka generaţiei noastre, se spune. Dar José Saramago, cred că, este un pic după gust, acesta cred că este nemuritor. Nu cred că ţine de generaţia mea. García Márquez, iarăși, este în preferaţii. În general, îmi place un stil mai sangvinic de scris şi un stil mai sangvinic de citit. Am încercat să citesc anumite categorii de scriitori clasici, care sunt iubiţi de toată lumea. Din păcate, nu îmi ajunge răbdare pentru unii dintre ei.”

Europa Liberă: Dar, venind de la Chişinău, credeam că ai şi trena aceasta rusească?

Sanda Cojocaru: „După cum ştiţi, noi, aceştia care am învăţat la liceul „Prometeu”, avem foarte puţin background de literatură rusească. Mai mult ni l-am acumulat noi, de-a lungul vieţii. Bineînţeles că, îl respect foarte mult pe Dostoievski şi îmi plac mult cărţile lui, dar Bulgakov este mai mult pe gustul meu.”

Europa Liberă: Cu mama dumitale, care suntem colegi, şi ştiu că a crescut, ca şi mine, într-un mediu în care erau nelipsiţi Vîsoţki, acuma aveţi puncte de tangenţă? Pentru că am aceeaşi problemă cu copiii mei, suntem două generaţii pe care istoria îi desparte, în mod inevitabil.

Sanda Cojocaru: „Noi, în familia mea, suntem trei categorii de cititori foarte diferiţi. Nu cred că există un autor care să placă la toţi trei, dar, sigur că, există o autoare care îmi place şi mie, şi mamei foarte mult. E vorba de Ana Gavalda, care ne place foarte mult şi pe care am început să o citesc datorită ei.”

Europa Liberă: Şi tatălui dumitale, Gheorghe Cojocaru, istoricul şi analistul nostru politic, îi place şi lui Gavalda?

Sanda Cojocaru: „Nu cred că îi place Gavalda. Tatăl meu este un cititor mult mai rafinat şi, cred, cu mult peste nivelul meu. Deci nu aş putea să spun care sunt autorii lui preferaţi. Tatăl meu citeşte alt gen de literatură, nu neapărat beletristica.”

Europa Liberă: Da. Aceasta ştim, judecând după ce scrie.

Sanda Cojocaru: „Şi ce spune, da?”

Europa Liberă: Bibliografia lui este în zonă. Da.

Sanda Cojocaru: „Şi vreau să vă spun un lucru curios despre tatăl meu. Are o viteză foarte mare de citire. Nu vă imaginaţi. Nu credeam că există aşa ceva – viteza cu care citeşte o foaie. Trebuie să-l observaţi. Ce aş putea să spun este că generaţia dumneavoastră şi generaţia mea ce au în comun, în cel mai bun caz, ar trebui să fie o poftă nesecată de citit. Aceasta este cel mai important, această să aibă în comun.”
Previous Next

XS
SM
MD
LG