Linkuri accesibilitate

Stanislav Secrieru: un conflict armat între Rusia şi Ucraina e puţin probabil (ziare.com)


Intr-un interviu acordat ziarului Romania libera, ambasadorul moldovean la Paris Oleg Serebrian il contrazice pe consilierul presedintelui american Barack Obama, Zbigniew Brzezinski. Acesta a fost de parere ca state precum Polonia, Romania sau tarile baltice ar fi amenintate in cazul in care Ucraina ar fi zdrobita de Rusia sub ochii europenilor. Rusia nu mai are forta de altadata, spune Serebrian. In 1990 era a doua putere economica a lumii, acum ocupa doar locul al saselea. Atunci avea 300 de milioane de locuitori, acum sunt pe jumatate, iar bugetul sau militar este de sase ori si jumatate mai mic decat al Statelor Unite. Totusi, Moscova dispune de un instrument puternic de presiune, pe care insa cel mai probabil nu-l va folosi: arma nucleara. Diplomatul moldovean nu crede in eficienta sanctiunilor economice. „Rusia are deja relaţii economice cu ţări care nu se vor ralia unui eventual embargo: China, India, Iran. „Pe de alta parte, exista „un actor invizibil, cu mare greutate”, care se va opune instituirii unui embargo: marele business, în special cel din Germania, Franţa, Marea Britanie şi Italia, cu investitii importante în economia rusească” (am citat). Oleg Serebrian crede mai degraba ca transformarile din Ucraina sunt in folosul Republicii Moldova. Intoarsa din nou cu fata spre Uniunea Europeana, „Ucraina devine un fel de garant suplimentar al independenţei noastre, al cursului european. Euromaidanul ne-a asigurat, într-un fel, spatele frontului”, spune invitatul cotidianului Romania libera, care spera, in plus, o schimbare in bine a opticii Kievului fata de dosarul transnistrean. Motivul: citam „Aşa-zisa republică moldovenească nistreană nu poate supravieţui fără susţinerea Ucrainei, pentru că zona nu are nici ieşire la mare, nici frontieră directa cu vreo altă ţară”.

Si Stanislav Secrieru, expert la Centrul Roman pentru Politici Europene, arata intr-un interviu acordat la ziare.com ca un conflict armat intre Rusia si Ucraina e putin probabil. Rusia este prea interconectata cu Occidentul in clipa de fata, dar nu e mai putin adevarat ca soarta regiunii sta practic intr-un singur foc. Oricare dintre parti l-ar trage facand o victima ar antrena intreaga zona intr-un conflict de proportii. Un alt element care ar putea precipita o confuntare armata ar fi invazia Rusiei in estul si sudul Ucrainei. Un lucru e cert pentru Stanislav Secrieru: apropierea prea mare a Kievului de Uniunea Europeana nu va fi acceptata de Moscova decat cel mult in cadrul Uniunii vamale euroasiatice. Adica cu tot cu ea. Si acest analist vede Republica Moldova intr-o situatie mai buna decat era de asteptat. In speta, e vorba de ridicarea pe alt nivel a dialogului dintre Chisinau si Washington, odata cu intrevederea ministrului de externe Iurie Leanca cu presedintele american Barack Obama.

Romania libera se refera in editia sa electronica la derularea procesului intentat de autoritatile separatiste din Transnistria profesorului Ion Iovcev, de la Liceul Lucian Blaga din Tiraspol. Infatisarea programata pentru 7 martie nu a fost mai putin ciudata decat aceea dinainte. Pe langa faptul ca s-a incercat blocarea avocatului lui Iovcev, care trebuia sa ajunga la proces, profesorul nu a fost primit in sala de judecata. I s-a comunicat ca procesul se judeca in absenta lui, iar sentinta ii va fi transmisa prin posta.
XS
SM
MD
LG