Linkuri accesibilitate

Iurie Leancă: „Dacă nu se găseşte o soluţie promptă, separatismul devine contagios”


Iurie Leancă
Iurie Leancă

Premierul Republicii Moldova şi-a exprimat îngrijorarea faţă de situaţia din Ucraina şi a anunţat într-o conferinţă de presă că ar putea pleca la Kiev pentru discuţii cu noile autorităţi.


Premierul Iurie Leancă a ținut astăzi o conferință de presă anunțată de bilanț al vizitei făcute săptămâna trecută la Washington. Discuția șefului guvernului cu presa a ajuns însă și la tema Ucrainei. Relatează de la Chișinău Valentina Ursu.

Premierul Iurie Leancă și-a exprimat îngrijorarea în legătură cu situația din țara vecină, Ucraina, și impactul pe care l-ar putea avea evoluțiile de acolo asupra Republicii Moldova. El anticipează efectuarea unei vizite, în timpul cel mai apropiat la Kiev, iar până atunci va purta discuții cu omologul său, Arseni Iațeniuk:

„Vom discuta despre obiectivele prioritare, Ucraina fiind unul din cei doi vecini ai noștri, cu care împărtășim o frontieră de 1242 de kilometri, cu care avem o relație foarte activă, comercială, politică, pe probleme de energetică, unde avem interese comune.”

La conferința de presă, premierul a declarat că a auzit informația că Federația Rusă ar fi trimis în regiunea transnistreană 700 de militari din trupele cu destinație specială, dar a precizat că deocamdată nu poate spune nimic în legătură cu aceasta, versiunea se verifică. Premierul a mai spus că există asemănări între conflictul transnistrean și ceea ce se întâmplă în prezent în Crimeea:

„Acum a mai apărut un focar de separatism care se numește Crimeea. Aceasta doar va spori interesul nostru de a acționa cu abordări comune, fiindcă, în momentul în care nu se găsește o soluție promptă pentru acest focar de separatism, iată că el devine contagios. Și cred că aceasta va face ca și noi, și Kievul împreună să căutăm soluții, fiindcă există foarte multe similitudini în ceea ce avem noi, de 23 de ani și apariția acestui nou focar de separatism în Ucraina.”

Iurie Leancă a mai declarat că regiunea transnistreană rămâne a fi o sursă de instabilitate, dar că în prezent nu există motive deosebite de îngrijorare:

„Chiar în această joi, domnul viceprim-ministru Carpov urmează să se deplaseze la Tiraspol, pentru a discuta, încă o dată, subiectul care ține de școli, fiindcă, în momentul în care administrația de acolo își permite anumite acțiuni îndreptate împotriva copiilor, aceasta chiar e foarte și foarte greu de înțeles. I-am vorbit despre acest lucru, atunci când ne-am văzut, ultima dată, domnului Șevciuk. Eu, în continuare, sunt foarte interesat să mă revăd cu domnul Șevciuk. Colegii mei vor menține aceeași intensitate de comunicare cu cei de la Tiraspol, pe diverse subiecte. Și sper că rațiunea va face așa încât să putem păstra calmul, stabilitatea în regiune. Sper că cei de la Tiraspol înțeleg responsabilitatea care le revine lor, în această perioadă deloc simplă. Și prin dialog, vom putea să avansăm, și în continuare.”

Solicitat de Europa Liberă să spună dacă Ucraina ar putea semna Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană înaintea Chișinăului, Iurie Leancă a răspuns:

„Eu nu exclud că am putea semna noi Acordul de Asociere și cel de Liber Schimb și Ucraina pe cel privind Zona de Liber Schimb, eventual, concomitent.”

În altă ordine de idei, premierul Iurie Leancă s-a arătat îngrijorat și de situația de pe piața valutară:

„Sigur că este responsabilitatea exclusivă a Băncii Naționale. Suntem extrem de interesați ca această depreciere să nu fie atât de bruscă și să nu genereze, la rândul său, o altă mare problemă, pe care, iată, acum o constatăm, scumpirea la produse petroliere, dar și la alte produse. Am luat notă de declarația guvernatorului că au fost și speculații absolut artificiale doar cu tentativa de a se îmbogăți din partea unor jucători de pe piață. Voi cere ca instituțiile abilitate să își facă datoria. În momentul în care a venit guvernatorul cu o astfel de declarație, înseamnă că a avut suficiente elemente pentru a o face. Și trebuie să vedem cine e de pedepsit pentru faptul că a intervenit, iată, cu aceste abordări absolut speculative. ANRE-ul, dar și Consiliul Concurenței sunt două instituții cheie care trebuie nu doar să analizeze, dar să și reacționeze la aceste creșteri de prețuri. Din păcate, discuțiile, doar așa, frumoase, cu importatori, iată că nu au adus la nimic. Vom avea o discuție foarte serioasă. Există și proiecte de lege care trebuie să vină cu mult mai multă curățenie și ordine în casa noastră. Deci există elemente obiective care țin de deprecierea valutei naționale, dar există și mai multe elemente care deja sunt istorice: nivelul de profitabilitate al mai multor companii, faptul că mai multe cheltuieli, după aceasta, sunt trecute pe prețul final și suferă consumatorul. Noi suntem datori să facem aici regulă. Și vreau să vă asigur că voi face tot ce îmi stă în putere. Sper că și celelalte instituții care nu au o subordonare directă guvernului ne vor ajuta să facem regulă, în acest sens.”

Iurie Leancă împărtășește temerile colegilor săi din coaliția de guvernare de a fi compromis cursul european al Republicii Moldova prin cumpărarea unor legiuitori:

„Tentativa de corupere a deputaților vorbește despre nimic altceva decât că acei care vor să ne devieze de pe acest obiectiv de integrare europeană sunt disperați. Nu îmi rămâne decât să sper că, măcar de data aceasta, cei care au încercat acest act de corupere să fie pedepsiți.”

Iar despre vizita efectuată, săptămâna trecută, în Statele Unite ale Americii șeful guvernului a remarcat că Washingtonul este dispus să continue și să fortifice sprijinul pentru Republica Moldova.
Previous Next

XS
SM
MD
LG