Linkuri accesibilitate

Balansul precar al Ucrainei între Occident și Rusia


Dacă Crimeea nu va fi pierdută, atunci Occidentul trebuie să negocieze cu Rusia un statut federal pentru Ucraina.



In aceste zile in care soarta Ucrainei este pusa in discutie se vorbeste, de asemenea, des, despre rolul jucat pina acum si de-acum incolo de elitele ucrainiene, in special asa numitii „oligarhi”. Ce rol ar putea juca aceste elite? Corespondentul Europei Libere la Washington, Valeriu Sela.

Intr-un articol recent din Christian Science Monitor, analista Emily Holland, doctorand la Universitatea Columbia din New York scrie ca inca de la prabusirea Uniunii Sovietice, politicieni ucraineni au jucat alternativ cartea ruseasca si cea europeana pentru a smulge cit mai multe beneficii. Numai ca aceste beneficii nu au ajuns la populatie, ci la lideri ca fostul presedinte Ianukovici, cu extravaganta sa resedinta.

Emily Holland scrie ca si unii dintre liderii opozitiei, ajunsi acum la putere, au fost complici la crearea unui sistem politic corupt si instabil. Analista spune ca statul de drept in Ucraina a fost viciat neintrerupt, timp de doua decenii, nu doar de recent inlaturata administratie. Emily Holland adauga ca soarta Ucrainei a fost intr-un balans precar intre Occident si Rusia, nu doar din considerente evidente geopolitice dar si pentru ca lideri ai Ucrainei au jucat cartea acestei rivalitati. Emily Holland scrie ca imediat dupa victoria euro-maidanului de la Kiev, Uniunea Europeana a promis ajutoare de 15 miliarde de dolari, la care Statele Unite au adaugat inca un miliard, in incercarea de a da mai mult decit Rusia promisese.

Analista crede insa ca reformele pe care Fondul Monetar International le va cere, in schimbul banilor, desi extrem de utile nu vor fi suficiente sa modifice cultura politica din Ucraina. Emily Holland sustine ca daca Occidentul doreste intr-adevar sa ajute Ucraina trebuie sa puna bazele unei noi elite politice, pro-europeana si capabila sa conduca tara fara sa aiba nevoie de ajutorul Rusiei, Uniunii Europene sau Americii.

Articolul arata insa ca semnalele nu sint de bun augur, dupa ce – se pare la initiativa fostului prim ministru Iulia Timoșenko – oligarhi cu legaturi corupte cu regimuri anterioare au fost numiti guvernatori, in provincii estice. Emily Holland crede ca daca Crimeea nu va fi pierduta, atunci Occidentul trebuie sa negocieze cu Rusia un statut federal pentru Ucraina, care sa ofere autonomie peninsulei. Analista scrie ca Occidentul trebuie sa dea ascultare celor sustinute de manifestantii de pe euro-maidan, care cereau institutii democratice si transparente in Ucraina.
XS
SM
MD
LG