Linkuri accesibilitate

Arseni Iațeniuk: Ucraina dorește să discute cu Rusia, dar mai întîi Moscova trebuie să-și retragă trupele din Crimeea


Premierul ucrainean în exercițiu a Arseni Iațeniuk la conferința de presă organizată vineri 7.03.2014 la Kiev.
Premierul ucrainean în exercițiu a Arseni Iațeniuk la conferința de presă organizată vineri 7.03.2014 la Kiev.

Barack Obama i-a propus lui Vladimir Putin o ieșire diplomatică din criza ucraineană.



„Nimeni din lumea civilizată nu va recunoaște rezultatele așa-zisului referendum anunțat de aceste așa-zise autorități” a declarat premierul ucrainean Arseni Iațeniuk la o conferință de presă vineri la Kiev, după ce joi Parlamentul din Crimeea a votat alipirea acestei regiuni din sudul Ucrainei la Rusia, și a anunțat organizarea unui referendum pe această temp în 16 martie.

Iațeniuk a mai spus că țara sa e pregătită să poarte negocieri cu Rusia:

„Pentru ca asta să se întîmple, vecinii noștri ruși trebuie să devină partenerii noștri. În primul rînd, trebuie să-și retragă trupele; în al doilea rînd trebuie să respecte înțelegerile bilaterale și multilaterale semnate de Rusia; în al treilea rînd, trebuie să înceteze sprijinul pentru separatiștii și teroriștii aflați pe teritoriul Republicii Autonme Crimeea.”

Șeful în exercițiu al guvernului de la Kiev a făcut cunoscut că a solicitat o a doua conversație telefonică cu premierul rus Dmitri Medvedev. Prima conversație telefonică dintre Iațeniuk și Medvedev de sîmbăta trecută a fost singurul contact la nivel înalt dintre Ucraina și Rusia de la începerea crizei.

La Moscova, liderii celor două camere ale Parlamentului sau întîlnit vineri cu președintele Parlamentului din Crimeea Vladimir Konstantinov.

Serghei Narîșin, speakerul Dumei de Stat, a afirmat după întîlnire că Duma va respecta „alegerea istorică” făcută de Parlamentul din Crimeea:

„Ne dăm seama că decizia a fost luată ca rezultat al crizei politice acute din Ucraina, și e legată ce încercările de a apăra drepturile și libertățile cetățenilor, de a apăra viețile oamenilor.”

Valentina Matvienko, președinta camerei superioare, Consiliul Federației, a spus că Parlamentul Crimeeii are dreptate să organizeze un plebiscit asupra viitorului statut al regiunii și că Consiliul Federației va sprijini necondiționat unificarea cu Rusia.

Agenția rusă de știri ITAR-TASS îl citează pe președintelel Parlamentului din Crimeea Konstantinov cu declarația că nu numai Crimeea „ar trebui să fie reunificată cu Rusia, ci și întreaga Ucraină.”

Joi, președintele Statelor UNite Barack Obama a vorbit timp de o oră la telefon cu omologul său rus Vladimir Putin.

Potrivit Casei Albe, Obama i-a spus luiPutinm că acțiunile Rusiei în Crimeea încalcă suveranitatea Ucrainei, și au obligat Statele Unite și pe partenerii lor europeni să impună sancțiuni împotriva oficialităților ruse și ucrainene considrate a fi răspunzătoare pentru violarea integrității teritoriale a Ucrainei.

Obama s-a referit și la o ieșirea diplomatică pe care o promovează de oficialitățile americane. Potrivit acordului, Rusia ar urma să-și retragă trupele în bazele lor din Crimeea, să permită observatori internaționali care să vegheze la respectarea drepturilor etnicilor ruși, și să accepte discuții directe cu autoritățile ucrainene.

Kremlinul a dat publicității o declarație în care se spune că discuția telefonică dintre Putin și Obama a scos în evidență „diferențele din abordarea și evaluarea cauzelor care au dus la actuala criză”.

În declarație se precizează însă că Putin i-a spus lui Obama că relațiile bilaterale dintre Statele Unite și Rusia nu ar trebui să aibă de suferit din cauza Ucrainei.
  • 16x9 Image

    Lucian Ştefănescu

    Lucian ȘTEFĂNESCU (născut la Cluj în 1959), ziarist, corespondent la Biroul RFE/RL de la București (din 1991) și apoi redactor în Serviciul românesc al Europei Libere de la Praga.

XS
SM
MD
LG