Linkuri accesibilitate

Statele Unite condamnă organizarea referendumului separatist în Crimeea


Barack Obama: „în 2014 sîntem cu mult trecuți de perioadele în care frontiere puteau fi modificate împotriva voinței liderilor aleși democratic”.



Cum a primit administratia americana propunerea legislativului din Crimea de a se organiza un referendum, in peninsula, cu privire la apartanenta la Rusia? Corespondentul Europei Libere la Washington, Valeriu Sela.

Administratia Obama a inceput sa aplice sanctiuni, materializate in interdictii de vize si tranzactii financiare, pentru cei responsabili pentru subminarea procesului democratic si institutiilor din Ucraina. Poate urma inghetarea fondurilor unor rusi si ucraineni, care se fac vinovati. Statele Unite scot in evidenta insa ca, in ciuda acestui inceput de sanctiuni, doresc in continuare sa dea o sansa diplomatiei sa rezolve conflictul.

Dar analisti sustin ca presedintele Obama s-ar putea vedea in situatia de a constata ca nimic din ceea ce intreprinde nu-l va convinge pe Vladimir Putin sa puna in revers agresiunea din Crimea. La Casa Alba, Barack Obama a spus „In 2014 sintem cu mult trecuti de perioadele in care frontiere puteau fi modificate impotriva vointei liderilor alesi democratic”. Misiunea administratiei americane a devenit si mai complicata odata cu anuntul Adunarii Legislative din Crimeea ca a votat alipirea teritoriului la Rusia si organizarea unui referendum, in peninsula, in interval de zece zile pentru ratificare. Duma de la Moscova a demarat demersuri de primire a Crimeei.

Obama a respins aceasta strategema spunind ca violeaza Constitutia ucrainiana si legile internationale. Oficialitati ale administratiei au declarat ca anexarea Crimeei nu ar fi recunoscuta de comunitatea internationala, iar un referendum nu este legitim decit daca se bucura de sprijinul autoritatilor de la Kiev. Presedintele Obama are dreptate ca legislatia internationala nu permite ocuparea unei alte tari si anexarea de teritorii, doar ca agresorul este in acest caz membru permanent al Consiliului de Securitate, putere nucleara si un fost imperiu care, pina in 1954 a inclus Crimeea. In plus, majoritatea rusa de circa 60% din Crimeea, sprijina politica lui Putin.

Este principalul motiv pentru care Obama si secretarul sau de stat, John Kerry continua sa spere intr-o solutie diplomatica. Kerry a spus la Roma ca comunitatea internationala nu poate asista nepasatoare la violarea integritatii teritoriale a unei tari, adaugind insa ca solutia trebuie sa includa respectarea drepturilor Ucrainei dar si raspunsuri la temerile legitime ale Rusiei, inclusiv siguranta si drepturile populatiei de origine rusa din Crimeea.

Problema este insa ca pina acum Putin nu pare dispus sa stea de vorba cu noile autoritati de la Kiev pe care le considera ilegitime. Analisti politici cred ca Vladimir Putin si-a dorit dintotdeauna sa obtina Crimeea si ca ar putea astepta acum ca populatia peninsulei sa voteze cu o mare majoritate anexarea. Asta ar antrena sanctiuni americane, dar - spun unii experti - ar putea fi un pret pe care Putin e dispus sa-l plateasca.
XS
SM
MD
LG