Linkuri accesibilitate

Femeile în politică, la egal cu bărbaţii?


Campanie anti-discriminare pe criterii gender, 8 martie 2011

Campanie anti-discriminare pe criterii gender, 8 martie 2011

Interviu cu Andrei Brighidin, directorul pentru dezvoltare al Fundației Est – Europene de la Chișinău.


Fundația Est - Europeană de la Chișinău este una din cele șapte organizații neguvernamentale care cerea la o mică demonstrație la Parlament, vinerea trecută, o lege care ar garanta pentru femei o reprezentare de cel puțin 40 la sută în legislativ și în administrațiile locale. Corespondenta noastră Tamara Grejdeanu a discutat cu directorul pentru dezvoltare al Fundației Est – Europene, Andrei Brighidin, înainte de o ședință așteptată astăzi la guvern pentru dezbaterea proiectului de lege.

Europa Liberă: Mai multe organizații de la Chișinău cer o lege care ar garanta o reprezentare de cel puțin 40 la sută a femeilor în parlament. Se înțelege că de acest lucru trebuie să țină cont partidele când întocmesc listele, dar în cazul administrațiilor publice locale, în provincie, acolo ce trebuie să se întâmple, care este situația?

Andrei Brighidin: „Vreau să menționez că este vorba de 40 de procente, cota minimă de reprezentare de 40 de procente pentru femei și bărbați, așa sună atât recomandările Consiliului Europei, așa credem noi că este bine să fie formulat, deoarece există și țări unde femeile reprezintă marea majoritate și de aceea este important ca să existe o reprezentare echitabilă atât a femeilor, cât și a bărbaților. La nivelul autorităților publice locale, în situația în care va fi adoptată această cotă minimă de reprezentare, ea se va reflecta și la nivelul consiliilor locale și raionale și aceasta va veni să redreseze situația dramatică care există la moment la nivel local.

Actualmente noi avem aproximativ 28 de procente de femei în consiliile locale și mai puțin de 15 procente în consiliile raionale. Această situație este una inacceptabilă, deoarece cunoaștem foarte bine că abordările femeilor și bărbaților sunt diferite. Prin urmare, adoptarea cotei ar putea să fie una din soluții care a fost explorată pe deplin în mai multe țări ale Uniunii Europene. Ar putea să fie o măsură temporară, până când partidele politice vor înțelege că ar putea să exploreze pe deplin acest capital social. Vorbesc acum de faptul că din numărul total al absolvenților instituțiilor superioare de învățământ aproximativ 60 de procente sunt femei.

Prin urmare, avem un capital social neexplorat și este o oportunitate pentru partide ca să adopte măsuri, inclusiv regulamente pe interior ca să redreseze situația, să asigure o mai bună reprezentare a femeilor în consiliile politice și aceasta va duce implicit la o mai bună reprezentare atât la nivelul consiliilor locale, consiliilor raionale, cât și la nivelul autorităților publice locale.”

Europa Liberă: Chiar la ultimele alegeri locale, comparativ cu alegerile din 2005, au fost mai puține femei care au candidat pentru funcția de primar.

Andrei Brighidin: „Avem o ușoară descreștere a femeilor candidate pentru funcția de primar și aici există explicații. Unul din motive ar fi lipsa de transparență în procesul de finanțare a partidelor politice pentru că, cunoaștem, multe partide politice desemnează candidați în funcție de preferințe și probabil în funcție de contribuția și aportul pe care aceste persoane îl aduc partidului respectiv. Este demonstrat că femeile nu beneficiază la moment de aceleași oportunități economice de rând cu bărbații. Prin urmare, aceasta ar fi una din explicații și există și soluții la acest capitol. Una din soluții ar trebui să fie adoptarea unor reforme pentru a modifica actualul sistem de finanțare a partidelor politice și a campaniilor electorale pentru a asigura o transparență maximă a finanțării, ca să știm foarte clar de unde vin și cum se cheltuie banii partidelor politice. Totodată, studiile arată că la nivel de percepție și atitudine avem o societate patriarhală care favorizează mai mult bărbații în procesul decizional.”

Europa Liberă: Totuși, sunt localități în care femeile au devenit adevărate lidere locale, au reușit să spargă stereotipurile. Ar fi necesar un curent de opinie la nivel local care să popularizeze asemenea reușite sau cum ar putea fi extinse asemenea experiențe?

Andrei Brighidin: „Aici și mass-media are un rol de jucat, dar de asemenea este important ca organizațiile societății civile, partidele politice însăși să conștientizeze că reprezentarea slabă a femeilor la toate nivelurile decizionale nu este doar o problemă a femeilor, este o problemă a societății. În organele decizionale unde există o reprezentare echitabilă a femeilor, de exemplu experiența Suediei și a altor țări demonstrează că acolo unde este o reprezentare echitabilă, acolo și atenția față de problemele sociale crește și acolo există o distribuire mai echitabilă a resurselor. Prin urmare, vorbim de egalitatea de gen ca o precondiție esențială pentru a asigura o societate durabilă, o societate care valorifică toate interesele, care ia în considerare o multitudine de interese.”

Europa Liberă: Domnule Brighidin, având în vedere cum se ia atitudine față de aceste propuneri ale societății civile, vreau să vă întreb în ce condiții ar fi posibil echilibrul de șanse la nivel decizional, nu doar local?

Andrei Brighidin: „Este o oportunitate unică pentru Parlamentul Republicii Moldova să demonstreze că egalitatea de gen este o prioritate majoră. Asta o cer organizațiile societății civile, asta o cer experți independenți. Acesta este unul din angajamentele pe care și le-a asumat Republica Moldova atunci când a raportat în cadrul evaluării periodice universale, atunci când a semnat Convenția pentru eliminarea tuturor formelor de discriminare față de femei. Adoptarea acestor măsuri va demonstra că în Republica Moldova există bărbați și femei care pot să contribuie activ în procesul decizional și care pot să identifice de comun soluții durabile la toate problemele cu care se confruntă diferite segmente ale societății.”
XS
SM
MD
LG