Autoritățile moldovene împreună cu mai multe organizații neguvernamentale preocupate de îngrijirea copiilor spun că trec la o etapă nouă a reformei caselor de copii și școlilor internat. În prima fază, între 2007 și 2012, au reușit să întoarcă în familii sau să plaseze în instituții de tip familial aproape 1 200 de copii. Dar încă 4 000 mii de copii mai rămân instituționalizați, așa că unii experți îndeamnă autoritățile să se concentreze mai mult pe măsurile de prevenire a abandonului, nu de reparare a consecințelor.
Un mediu de familie pentru copiii care au trăit ani de zile sub acoperişul instituţiilor de tip internat este comparabil cu întoarcerea lor în familiile biologice, la fel cum alternativa, benefică, a îngrijirii rezidenţiale este grija asistenţilor parentali şi a părinţilor educatori din casele de tip familial. Promotorii acestor servicii alternative de îngrijire a copiilor consideră că pe această cale necesitatea instituţiilor de tip rezidenţial va putea fi redusă la zero. Intr-o perspectiva ceva mai îndepărtata, decât se estimase inițial.
„Două grupuri de copii mai vulnerabili, un grup din cauza vârstei, copiii sub trei ani, deci 0-3 ani, bebeluşii, pentru care plasarea în instituţiile rezidenţiale este cea mai dăunătoare. Şi al doilea grup foarte vulnerabil sunt copiii cu dizabilităţi, în special cu dizabilităţi severe, în cazul cărora dizabilitatea poate fi o cauză de abandon din partea părinţilor. Aceste două grupuri de copii nu au fost din păcate incluse în procesul de dezinstituţionalizare.”
Pe lângă serviciile menite să ajute familiile reîntregite, cum ar fi asistența unor echipe mobile sau casele de zi, copiii au nevoie de sprijin pentru a se integra în comunitate, crede Stela Grigoraş, directoarea Asociaţiei „Parteneriate pentru fiecare copil”.
„Copilul se întoarce în familie, dar totodată copilul trebuie să se întoarcă şi în comunitate şi în special în şcoala din comunitate. Pentru copiii care au fost plasaţi în şcolile auxiliare, acest proces de reîntoarcere în şcoala comunitară este mai dificil decât reîntoarcerea în familie, pentru că este cu mult mai uşor să ajuţi familia copilului să devină din nou o familie şi este foarte greu să susţii acest copil să se întoarcă în şcoala de masă, care cândva, cu mai mulţi ani în urmă, a făcut tot posibilul să scoată acest copil din şcoală.”
Stela Grigoraş mai spune că autorităţile care au în vedere protecţia copiilor trebuie să acţioneze mai insistent la prevenirea instituţionalizării, iar această sarcină le revine, în primul rând asistenţilor sociali din comunitate. Asta ar însemna că fiecare familie unde există riscul de abandon al copiilor, să beneficieze de susţinere.
„S-au dezvoltat două creşe sociale, unde mamele singure, fără susţinere, fără un venit stabil lunar pot să-şi lase ziua copiii, deci copii de la 4 luni până la 2 ani şi jumătate, maxim trei ani. În două creşe care le-am dezvoltat acolo la Casa municipală au trecut 58 de copiii. Din aceşti copii, nici un copil nu a fost separat de familie nici un copil nu a întrat în instituţie şi este unicul serviciu care are deocamdată rata de succes sută la sută.”
Reforma sistemului rezidenţial va fi inclusă din acest an în Strategia de Protecţie a Familiei şi Copilului 2014-2020, care este la etapă de avizare din partea ministerelor. Specialiştii insistă asupra definitivării cât mai grabnice a unui plan de acţiuni care sa conțină însărcinări concrete pentru autorităţile responsabile şi sa aibă la bază un buget realist.
