Linkuri accesibilitate

Preşedintele Traian Băsescu se gândeşte să conteste noua ecuaţie guvernamentală, de vreme ce USL numai există.


În România ruptura de săptămâna trecută dintre principalele partide de guvernământ, social-democrat și liberal, a provocat tensiuni politice, fără să amenințe însă serios cu o criză de guvern în lege. Situația s-a complicat însă și mai mult după ce președintele Traian Băsescu a anunțat noi exigențe față de supraviețuitorii social-democrați ai rupturii.

Premierul roman, Victor Ponta isi pregateste un nou guvern pe care il va prezenta Parlamentului, dupa ce liberalii s-au retras saptamana trecuta din coalitia care a casigat alegerile in 2012. Este vorba despre USL, Uniunea Social Liberala, care avea o sustinere de 70 la suta in legislativul de la Bucuresti. Presedintele Traian Basescu a spus pe de alta parte ca ar fi nevoie sa desemneze un nou premier, de vreme ce USL, Uniunea care l-a nominalizat in 2012 pe socialistul Victor Ponta premier, nu mai exista. Pornind de la acest rationament, Traian Basescu se gandeste sa conteste la Curtea Constitutionala noua ecuatie guvernamentala, cu atat mai mult, cu cat si programul de guvernare era al USL, nu al noii coalitii pe care o formeaza acum premierul. Totusi, potrivit Constitutiei, premierul nu poate fi clintit decat de o motiune de cenzura. In acelasi timp, insa, ar fi fost normal ca premierul si presedintele sa se consulte la formarea noului guvern, daca cei doi nu ar fi atat de angajati in lupta electorala, pe fronturi politice adverse.

Pentru a-si asigura majoritatea in Parlament, premierul Victor Ponta a adus la guvernare Uniunea Democrata a Maghiarilor din Romania. Este o premiera in Romania o guvernare comuna socialisti-maghiari, tinand cont de tendinta stangii romanesti de a se folosi de discursul nationalist. Astfel presedintele formatiunii maghiare Hunor Kelemen devine ministru al Culturii, functie pe care a mai detinut-o si in coalitia de dreapta din perioada 2008-2012, iar in paralel va fi si vice-premier. Attilo Korodi, tot din partea maghiarilor va fi ministrul Mediului, o garantie ca Rosia Montana Gold Corporation, compania care vrea sa exploateze aurul din masivul Apuseni prin metoda cianurilor, nu va primi avizul de mediu. Korodi este un adversar vehement al acestei metode, cunoscut atat din perioada anterioara cand a detinut accest portofoliu, inainte de 2008, cat si din activitatea sa parlamentara.

Premierul a mai facut si cateva rocade in guvern, astfel de pilda, ministrul sporturilor, Nicolae Banicioiu, devine ministru al Sanatatii,desi nu-l recomanda nimic pentru un portofoliu atat de complicat, in afara de prietenia cu seful guvernului, iar Dan Sova, care s-a ocupat pana acum de proiectele de infrastructura a primit fotoliul de ministru al Transporturilor. Cunoscuta atleta Gabriela Szabo a fost nominalizata pentru ministerul Sporturilor si un actor necunoscut, venit din exil, Bogdan Stanoevici a fost propus in fruntea ministerului pentru romanii de pretutindeni.

Noua echipa a guvernului roman si-a pastrat componenta de baza, iar premierul crede ca nu exista probleme pentru votul de maine din parlament. Pentru a-si asigura o majoritate confortabila, Victor Ponta a negociat deja nu doar cu maghiarii si cu grupul celorlalte minoritati, dar si cu populistii fostului realizator de televiziune Dan Diaconescu.

Coalitia de guvernare din Romania se bazeaza acum pe o alianta de stanga alcatuita din socialisti, progresisti si asa numitii conservatori, proveniti din formatiunea fondatorului televiziunilor Antena 1; 2 si 3, Dan Voiculescu plus Uniunea Democrata a Maghiarilor din Romania. Presedintele Traian Basescu nu este prea fericit cu acest aranjament si probabil ca, daca va gasi o portita constituionala, pentru a destabiliza aceasta formula, o va folosi fara sa pregete. Legea fundamentala nu este totusi de partea lui, dar partida politca se joaca inca.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG