Linkuri accesibilitate

Annie ERNAUX, Marc MARIE, Paradoxul fotografiei


Annie Ernaux dînd autografe la Paris
Annie Ernaux dînd autografe la Paris

Scriitura nu-i decât o altă „modalitate de a surprinde irealitatea sexului în realitatea urmelor lăsate de el”.



„Îmi pare că, împreună, nu putem face nimic mai bun decât acest lucru, acest act, care ne uneşte şi, în aceeaşi măsură, ne desparte: scrisul. (…) A-i oferi cuiva spaţiul scriiturii tale este un lucru mai violent decât a-i oferi sexul tău”, iată o afirmaţie din care a crescut o carte, Paradoxul fotografiei, de Annie Ernaux şi Marc Marie, Pandora M, 2006.

Redactată la patru mâini, fără să ştie unul ce aşterne pe hârtie celălalt, pornind de la nişte fotografii ce surprind „peisajul devastat, de după dragoste (…) al hainelor noastre amestecate, aruncate grămadă ici-acolo”, scriitura nu-i decât o altă „modalitate de a surprinde irealitatea sexului în realitatea urmelor lăsate de el”.

Un cuplu constituit sub semnul derizoriului – ea tocmai descoperind că are cancer la sân, el suferind după o ruptură (emoţionantă, acea prima oară: „În pat, nu mi-am scos peruca; nu voiam să-mi vadă el ţeasta pleşuvă. Datorită chimioterapiei, şi pubisul îmi era la fel… După aceea, mi-a mărturisit că fusese surprins de sexul meu golaş, ca al unei fetiţe”), şi care îşi trăiesc la maximă intensitate relaţia lor, şi asta deoarece – acum, din perspectiva lui M. – „vreme de câteva luni, moartea, A. şi cu mine am făcut ménage à trois”. Într-un fel, avem un roman epistolar pe invers, în care A. şi M. nu-şi trimit scrisori de dragoste, ci descriu cu lux de amănunte ceea ce rămâne dincolo de consumarea pasiunii propriu-zise: „În aceste fotografii nu există nimic din corpurile noastre, Nimic din dragostea pe care am făcut-o. Scena invizibilă (…) Semnificaţia tulburătoare a fotografiei. O gaură prin care se zăreşte lumina fixă a timpului, a neantului. Orice fotografie este metafizică”. De unde relaţia celor doi debutează drept una eminamente „fizică” (din chiar prima seară!), abia transpunerea acesteia în cuvinte o epurează de „carnal”, sublimând-o: „Eu nu aştept ca viaţa să-mi ofere subiecte de transpus în scris, ci structuri necunoscute de scriitură”.
Şi această mărturisire, pe post de… billet doux la post-restant: „Puse una lângă alta, aceste imagini au valoarea unui jurnal intim. Dragoste şi moarte. Luând hotărârea de a le expune, de a face din ele o carte, pecetluim o etapă din povestea noastră”. O poveste ca la carte, dragostea!

3 martie ’14

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG