Linkuri accesibilitate

Chişinăul îşi exprimă „profunda îngrijorare” în legătură cu ultimele evoluții din Ucraina


”Republica Moldova își exprimă profunda îngrijorare în legătură cu ultimele evoluții din Ucraina, în special privind situația în jurul peninsulei Crimeea, și acțiunile cu caracter militar întreprinse de autoritățile Federației Ruse”, se spune într-un comunicat de presă al președinției de la Chișinău. În declarație se face apel la comunitatea internațională ”să fie utilizate de urgență toate mecanismele internaţionale pentru soluţionarea crizei exclusiv pe căi diplomatice”. Sâmbătă Ministerul Afacerilor Externe a emis o nouă avertizare de călătorie în Ucraina, recomandând cetățenilor moldoveni aflați în acea țară să evite regiunile afectate de acţiuni de proteste în masă, conflicte, îndeosebi regiunea Crimeea.
XS
SM
MD
LG