Linkuri accesibilitate

La sediul OSCE de la Viena s-a încheiat vineri o nouă rundă de negocieri de două zile pentru rezolvarea diferendului transnistrean


Reprezentanţii Chişinăului şi Tiraspolului au discutat şi problemele celor 8 şcoli cu predare în grafie latină din stânga Nistrului



La sediul OSCE de la Viena s-a încheiat vineri o nouă rundă de negocieri de două zile pentru rezolvarea diferendului transnistrean. Au luat parte negociatorii de la Chișinău și de la Tiraspol, Eugen Carpov și Nina Ștanski împreună cu reprezentanții mediatorilor și observatorilor din formatul 5+2. Relatează Tamara Grejdeanu, care a fost de față la o conferință prin legătură video la Chișinău după încheierea negocierilor.

La prima rundă de negocieri sub egida Preşedinţiei Elveţiei a OSCE, reprezentanţii celor două maluri ale Nistrului au semnat un protocol ce defineşte mecanismul care va asigura cetăţenilor din regiunea transnistreană, posibilitatea de a circula nestingherit pe întreg teritoriul Republicii Moldova. Vicepremierul pentru reintegrare, Eugen Carpov a amintit că parlamentul a anulat toate sancţiunile administrative care puteau fi aplicate cetăţenilor din regiunea transnistreană care deţin cetăţenie străină. Chiar dacă nu au ajuns la o înţelegere, negociatorii au pus în discuţie şi deschiderea podului de lângă localităţile Bâcioc şi Gura Bâcului, lucru, care în opinia lui Eugen Carpov depinde de voinţa politică a părţilor implicate:

„Nu sunt probleme tehnice care ar împiedica acest lucru iar primii care vor putea beneficia de foloasele deschiderii podului sunt locuitorii din împrejurimi, care sunt nevoiţi să meargă către alte poduri pentru a trece în partea dreaptă a Nistrului. Dacă va fi voinţă politică şi vor fi delimitate aspectele tehnice de cele politice, atunci podul va fi deschis.”

În replică, Nina Ştanski, negociatoarea din partea Tiraspolului a spus că la această etapă a negocierilor, deschiderea podului nu ar aduce avantaje egale pentru locuitorii şi agenţii economici din partea stângă şi dreaptă a Nistrului. Iar unul din aspectele care împiedică acest lucru ţine de numerele de înmatriculare a mijloacelor de transport din regiunea transnistreană şi înregistrarea automobilelor care fac curse internaţionale. Chişinăul insistă ca mijloacele de transport să fie înregistrate în dreapta Nistrului, lucru cu care partea transnistreană nu este de acord:

„Ţineţi minte că experţii noştri au discutat despre numere speciale pentru automobilele înregistrate în Transnistria, dar acum Republica Moldova şi-a schimbat poziţia. Noi nu putem susţine o asemenea abordare a problemei, care în opinia noastră este nepotrivită şi neconstructivă. Ieri, în timpul discuţiilor, am primit mai multe lucruri de reflecţie dar din păcate suntem nevoiţi să constatăm că nu există nici o mişcare înainte în acest domeniu.”

La Viena, reprezentanţii Chişinăului şi Tiraspolului au discutat şi problemele celor 8 şcoli cu predare în grafie latină din stânga Nistrului. Negociatorii au convenit că situaţia lor va fi în continuare abordată în cadrul grupurilor comune de lucru. Nina Ştanski a spus că neînţelegerile ţin exclusiv de aspecte administrative şi nu de faptul că limba de predare în şcoli este româna. Totuşi, Eugen Carpov a insist că Tiraspolul exercită presiune asupra şcolilor, şi responsabilitatea pentru buna lor funcţionare este pe umerii ambelor părţi:

„Noi asigurăm întreg procesul de studiu la aceste şcoli şi trebuie să notez că instrumentele de presiune care sunt îndreptate asupra şcolilor vin din partea Tiraspolului. Responsabilitatea pentru îmbunătăţirea situaţiei trebuie să fie asumată de ambele părţi, noi suntem deschişi spre dialog, dar asta nu înseamnă că autorităţile din regiunea transnistreană trebuie să facă presiuni şi declaraţii cu referire la dispariţia de la sin a şcolilor.”

Șefa Misiunii OSCE în Moldova Jennifer Brush a spus în final că subiectul despre educaţie trebuie depolitizat iar ambasadorul Radojko Bogojecic a încurajat reprezentanţii politici să continue întâlnirile regulate şi să discute despre statutul politic al regiunii transnistrene . Următoarea întâlnire va avea loc la Viena, pe 10şi 11 aprilie.
  • 16x9 Image

    Tamara Grejdeanu

    Sunt parte din echipa Europei Libere din 2012 și în cei mai mulți ani de când sunt aici am povestit la radio despre oameni și preocupările lor, am scris despre educație, justiție și drepturile omului. În 2022 am trecut în departamentul digital și alături de cei mai faini colegi, sper că facem o treabă bună la moldova.europalibera.org.

Previous Next

XS
SM
MD
LG