Linkuri accesibilitate

Intervenția unor terțe țări ce ar încălca suveranitatea națională a alteia, în cadrul unui mandat internațional.



„Dreptul la ingerință” și mișcările de secesiune au fost deseori strâns legate în istoria contemporană.

Unele mișcări secesioniste au declanșat dreptul la ingerință (așa au fost mult cazuri în Africa după independența fostelor colonii), in vreme ce in Kosovo s-a întâmplat invers - ingerința a dus la secesiune.

„Dreptul la ingerință” a fost formulat în mod explicit pentru prima oară de diplomați francezi, precum foștii miniștri de externe Roland Dumas și Bernard Kouchner.

Termenul a fost chiar creat de un politolog francez, Jean-François Revel, intr-un studiu din 1979, căutând atunci să codifice necesitatea acceptãrii intervenției unor terțe țări ce ar încălca suveranitatea națională a alteia, în cadrul unui mandat acordat de o autoritate internațională, cea mai evidentă fiind Organizația Națiunilor Unite.

Uneori asemenea ingerințe sînt efectuate pentru a pune capăt unei mișcări secesioniste ilegitime, așa cum s-a intâmplat în Congo Belgian imediat după căpătarea independenței în 1960.

Alteori, intervenția exterioară poate provoca sau facilita in mod direct o secesiune, așa cum s-a intâmplat după intervenția aeriană a NATO în Serbia și Kosovo, in 1999, ceea ce a creat condițiile ce au dus la secesiunea de facto a Kosovo câțiva ani mai târziu.

Cele mai recente exemple de ingerință sînt cele din Serbia, Afganistan, Irak, apoi în regiunea Darfour din Sudan, in Coasta de Fildeș sau in Libia.

Exercitarea acestui drept a dus la importante polemici internaționale in momentul declanșării Primăverii Arabe în 2011.

Polemica vine și de la aceea că in câteva rânduri intervenția —ingerința—a avut loc chiar fără un mandat internațional.

Așa s-a intâmplat în momentul intervenției Franței în Coasta de Fildeș in 2002. Chiar dacă intervenția a fost un succes, iar ulterior ONU a acordat Franței un mandat retroactiv, multe state se tem de instaurarea unui asemenea precedent.

De asemenea, faptul că Franța intervenea intr-o fostă colonie nu juca deloc in favoarea legitimității unei asemenea intervenții.

In cazul intervenției americane in Afganistan în 2011, situația era simplificată de faptul că teritoriul SUA fusese atacat, prin atentatele din New York, de către structurile Al-Qaeda bazate in Afganistan.

Toate aceste elemente ar trebui să joace un rol foarte important în evaluarea unui eventual amestec al Rusiei, de orice natură, în evoluția situației interne din Ucraina.

------------

Noile autorităţi de la Kiev au vorbit vineri pentru prima oară despre o ingerinţă rusă în Crimeea. Asta în timp ce presa anunţa despre prezenţa militarilor ruşi în aeroporturile din peninsulă, iar cu câteva zile mai devreme indivizi necunoscuți înarmați luaseră cu asalt parlamentul regional din Crimeea, ridicând pe clădire steagul rusesc. Analistul de la IPP din Chişinău, Oazu Nantoi, care urmăreşte cu atenţie în aceste zile ştirile din interiorul şi din jurul peninsulei, are următoarea perspectivă asupra acestor întâmplări.

Oazu Nantoi: „În UE şi în aceeaşi Canada, dacă ne aducem aminte de zona francofonă, în societate este întreţinut un dialog deschis şi intens, în mare parte raţional, în jurul problemelor ce ţin de convieţuirea diferitor etnii sau diferitor grupuri de interese în interiorul unui stat. Într-un mod normal există şi ideea separatistă ambalată în nişte mecanisme juridice. Totodată, lipseşte violenţa. Atunci când e vorba de acte de violenţă, de exemplu regiunea bascilor în Spania, aceste acte de violenţă sunt condamnate de toată populaţia indiferent de originea etnică. Aceste procese, totuşi, se bazează pe dialog, implicarea activă a cetăţenilor cu interesele lor raţionale şi utilizarea instrumentelor democratice fără violenţă. În cazul spaţiului ex-sovietic, atât în Georgia, cât şi în Republica Moldova, au avut loc acte de agresiune din partea Federaţiei Ruse. Rusia utilizează aceste regimuri separatiste în calitate de unelte pentru a şantaja Georgia, Armenia, Azerbaidjan şi Republica Moldova. În cazul Armeniei şi Azerbaidjan-ului, Federaţia Rusă susţine Armenia pentru a ţine în şah Azerbaidjan-ul. În cazul Crimeii, dacă e să numit lucrurile pe nume, e vorba de un act de agresiune. Act de agresiune împotriva Ucrainei din simplu motiv că clădirea Sovietului Suprem a Republicii Autonome Crimeea a fost ocupată de persoane înarmate, neidentificate. Asupra clădirii a fost arborat drapelul Federaţiei Ruse. Sub controlul militarilor deputaţii Sovietului Suprem au fost invitaţi în interior. Li s-au luat telefoanele. În lipsa presei, nimeni nu ştie dacă a fost cvorum sau nu şi s-a anunţat că există un nou prim-ministru, liderul Partidului Unitatea Ruşilor. Inclusiv s-a anunţat că pe 25 mai urmează să aibă loc un referendum. Asta în pofida faptului că persoanele oficiale de la Kiev au subliniat că cadrul juridic al Ucrainei nu presupune desfăşurarea referendumurilor locale. Vladimir Constantinov, preşedintele Sovietului Suprem de la Crimeea, nu a ascuns scopul acestor acţiuni şi anume relaţii contractuale între Crimeea şi Ucraina. Totodată, Federaţia Rusă a ridicat în stare de alertă 150 de mii de militari, aviaţie militară, helicoptere de luptă, unităţi blindate care se mişcă spre frontiera Ucrainei. Ne mai vorbind de faptul că militarii neidentificaţi, e vorba, totuşi, de militari ruşi, au luat sub control Aeroporturile de la Simferopol şi Sevastopol şi, după cum am menţionat, controlează clădirea Sovietului Suprem de la Crimeea. Prin urmare, Vladimir Putin, încercând să-şi salveze imaginea de lider forte în spaţiul ex-sovietic, purcede la anexarea Crimeii. Mizând pe aceea că Occidentul nu o să-i riposteze, nici SUA, care nu se află în faza cea mai dificilă, şi nici UE, care nici nu este o structură militară. Ucraina nu este ţară membră a Alianţei Nord-Atlantice. Putem să ne aşteptăm că Federaţia Rusă va anexa de facto Crimeea, aşa cum a procedat şi cu Osetia de Sud şi Abhazia. Aceasta este diferenţa fundamentală între aşa zisul separatism în spaţiul ex-sovietic şi manifestările de separatism în spaţiul european.”

Europa Liberă: Mai putem vorbi despre separatism în această situaţie sau e vorba de o agresiune din partea unui alt stat?

Oazu Nantoi:
„E o agresiune. Această agresiune militară este precedată de agresiune informaţională. Dacă urmărim canalele informaţionale ruseşti, în mod absolut premeditat, conform scenariilor elaborate de bine cunoscutul pe timpuri Goebbels, denaturează situaţia din Ucraina, din Crimeea, isterizează situaţia. Prezintă situaţia cum că populaţia rusolingvă din Crimeea trebuie să fie apărată, cum că ei sunt ameninţaţi de cineva. Totodată, Federaţia Rusă exploatează acel complex de homo sovieticus, care încă s-a păstrat în noi, în special, în populaţia care se consideră ruşi, dar locuieşte pe teritoriul fostelor republici unionale în afara Federaţiei Ruse.”

Europa Liberă: În cazul autonomiei Găgăuze putem vorbi despre separatism?

Oazu Nantoi:
„În cazul autonomiei Găgăuze se va ajunge la separatism dacă situaţia politică la Chişinău va degrada. Atunci Federaţia Rusă va veni iarăşi cu idei de federalizare a Republicii Moldova. O federaţie compusă din trei subiecţi după calapodul scris la Moscova pe timpuri, în 2003 numit Memorandumul Kozak. Deocamdată e vorba de pregătirea terenului pentru separatism. Aşa zisul referendumul din 2 februarie constituie un element din acest scenariu. Însă depinde mult de comportamentul clasei politice de la Chişinău, în primul rând, ale tuturor partidelor politice din Parlament, nu numai a celor de la guvernare, şi de capacitatea clasei politice din Republica Moldova de a face faţă acestor provocări. Am remarcat că Consiliul Municipal Bălţi, unde majoritatea este controlată de PCRM, a refuzat să includă pe ordinea de zi ideea aşa zisului referendum cum s-a procedat la Comrat.”

Europa Liberă: Referendumul de la Comrat dvs. îl priviţi ca un semn de slăbiciune a Guvernului de la Chişinău?

Oazu Nantoi:
„Nu e vorba de un semn de slăbiciune. E un semn de ignoranţă a puterilor centrale de la Chişinău timp de 20 de ani cât există autonomia găgăuză. Chişinăul nu a avut grijă ca să existe un cadru juridic coerent şi clar definit prin care să fie clar formulate atribuţiile acestei autonomii. Prin urmare, din start să fie anihilate orice tendinţe de separatism. Respectiv, provocatorii de la Comrat, fiind ghidaţi în special de Ambasada Rusă, să spunem lucrurilor pe nume, au profitat de acest lucru, inclusiv au profitat de lipsa de coerenţă în interiorul clasei politice. Din momentul când coaliţiile noastre pro-europene se află la guvernare tot mai mult analizăm scandalurile din interiorul coaliţiei şi mai puţin vedem acţiuni coerente în direcţia consolidării statalităţii Republicii Moldova. În primul rând, această critică se referă la Parlament în ansamblu.”
XS
SM
MD
LG