Linkuri accesibilitate

„Sper că Rusia va participa împreuna cu UE si FMI la sprijinul financiar ce va fi acordat Ucrainei”


Knut Fleckenstein

Knut Fleckenstein

Un interviu cu Knut Fleckenstein, președinte al Delegației la Comisia de cooperare UE-Rusia din Parlamentul European.



Europa Liberă: Dle Fleckenstein tot mai mulți analiști si observatori sunt de părere ca UE ar trebui să colaboreze îndeaproape cu Rusia in chestiunea ucraineană. În calitatea Dvs. de președinte al Delegației la Comisia de cooperare UE-Rusia v-aș întreba dacă ați fost în ultima vreme in contact cu partenerii Dvs. din Rusia.

Knut Fleckenstein:
„Am discutat cu colegii ruși, voi vizita Rusia în luna martie și voi putea afla care este clar poziția lor. Pe de altă parte, avem acele manevre militare in Crimeea, de care chiar nu avem nevoie acum. Apoi, știm că atunci cand cei trei miniștri de externe au fost la Kiev, cel polonez, cel francez și cel german, a fost prezent și un coleg din Rusia, iar acest lucru a fost foarte util pentru ambele părți. Sper ca Rusia va avea o abordare constructivă și va ajuta Ucraina să ramână unită și să își aleagă liderii prin alegeri corecte și democratice.”

Europa Liberă: De ce este atât de important ca Ucraina să rămână unită? De ce ar fi important pentru UE, de ce ar fi important pentru Rusia?

Knut Fleckenstein:
„Eu provin dintr-o țară care s-a luptat zeci de ani pentru unitate. Probabil că de aceea aceasta este prima mea abordare. Însă, pe de altă parte, eu știu ca Ucraina dorește să rămână unită. Trebuie să îi ajutăm să trăiască în înțelegere cu toate grupurile etnice. Și cred ca acesta este un must pentru a merge înainte.”

Europa Liberă: Va schimba criza ucraineană relația UE cu Rusia?

Knut Fleckenstein:
„Trăim vremuri dificile. Să ne uităm cum a reacționat Rusia când Ucraina a decis să se alăture UE, să ne reamintim ce au făcut Moldovei. Însă cred ca de aici ar trebui să tragem învățăminte: trebuie să avem un dialog mult mai profund cu Rusia. Parteneriatul Strategic al UE cu Rusia nu este de ajuns. Ce este asta? Este doar o expresie! Sunt doar vorbe. Parteneriat strategic ar însemna ca ar trebui să avem țeluri comune, și ar trebui sa discutăm despre aceste țeluri comune. Eu nu văd ca acum avem un Parteneriat Strategic, mi-aș dori să avem, ar fi bine pentru întreg continentul.”

Europa Liberă: Uniunea Europeană face suficiente eforturi?

Knut Fleckenstein:
„Nu, nu face. Și sigur, trebuie și de partea cealaltă să facă. Degeaba faci eforturi daca cealalta parte nu cooperează. Cred ca UE a făcut o greșeală. Când am invitat Rusia să fie parte a Parteneriatului Estic, eu au spus NU. A fost greșeala lor. Greșeala noastră a fost sa acceptam acest NU. Să spunem: In regulă, atunci asta e!

Trebuie să găsim căi să explicăm ce vrem să facem, și la fel și în cazul lor. Haideți să avem în minte ideea unui comerț liber de la Lisabona la Vladivostok. Dacă asta ne dorim ar trebui sa lucrăm în direcția asta, și nu în direcția opusă.”

Europa Liberă: Noii lideri de la Kiev au emis un mandat internațional de arestare pe numele lui Ianukovici. Pe de altă parte există discuția dacă debarcarea lui Ianukovici a fost legala si daca noua putere este legitimă...

Knut Fleckenstein:
„Dacă țara este condusă de Parlamentul ales, atunci puterea este legitimă. Personal le înțeleg demersul de a emite acel mandat de arestare, având în vedere oamenii care au murit pe Maidan. Însă acum cred că ar trebui să se concentreze pe noua Constituție și să înceapă să găsească soluții la problemele economice.”

Europa Liberă: Ministrul de finante ucrainean, dl Kolobov, a spus ca Ucraina ar avea nevoie de 35 de miliarde de dolari pentru perioada 2014-2015. Va fi UE dispusă să ajute cu acesti bani?

Knut Fleckenstein:
„Cu acest cuantum nu pot spune, pentru că nu cheltuim banii contribuabililor europeni fară condiții. UE trebuie să ajute Ucraina imediat pentru a evita falimentul, și pentru a le da libertatea de a transforma țara. Sper să participe si FMI si Rusia. Voi discuta in martie la Moscova aceste lucruri.”

Europa Liberă: Pe fondul unui oarecare vacuum de putere la Kiev, dna Iulia Timoșenco și-a exprimat intenția de a candida la prezidențiale in Ucraina. Dna Angela Merkel a dat un semnal politic important atunci când a sunat-o pe dna Timoșenko la eliberarea din detenție. Însă cei din Euromaidan au spus ca cei care au murit, nu au murit pentru ca țara să fie condusă de aceiași politicieni corupți, ci pentru o nouă Ucraină, cu noi politicieni.

Knut Fleckenstein:
„Depinde de poporul din Ucraina pe cine vor alege, însa impresia mea este ca nu vor vechile chipuri inapoi. Sa le dăm o șansă să aibă noi speranțe, ceea ce inseamnă și noi politicieni. Cred ca cei care au murit, cei care s-au luptat pe Euromaidan, au vrut o Ucraină nouă, cu noi politicieni.”
XS
SM
MD
LG