Linkuri accesibilitate

Într-o simetrie aproape artistică, forţele care au dat naştere USL sunt şi cele care i-au adus moartea.



Fotografia de divorţ a partidelor din Uniunea Social Liberală este o scenă în oglindă în care şefii stau cu degetul întins acuzator unul către celălalt. Se acuză reciproc de infidelitate, agitând contractele prenupţiale. Pretind daune şi partajul bunurilor. Se bat pe ouăle de aur din cuibarul guvernării. Liderul Partidului Naţional Liberal vrea chiar să păstreze fotoliul de şef al Senatului ca pe-un inel de logodnă. Nu din sentimentalism, ci pentru că are valoare. La rândul său, liderul Partidului Social Democrat pretinde la partaj casa şi progeniturile, adică partidul de pe Facebook al lui Călin Popescu Tăriceanu.

Într-o simetrie aproape artistică, forţele care au dat naştere USL sunt şi cele care i-au adus moartea. A fost o alianţă născută din frustrări, umilinţe şi foame de putere, pe valul unei nemulţumiri populare intraductibile, dar ostile oamenilor lui Traian Băsescu. Politrucii PDL, care pentru a-şi susţine clienţii şi propriile buzunare, înfometaseră populaţia invocând nişte imaginare condiţii impuse de FMI, trebuiau să plece. La începutul lui 2012, protestatarii voiau să pună capăt unui regim de favoruri, abuzuri, incompetenţă şi corupţie, regim despre care se crede şi azi că era controlat de Traian Băsescu. Mai mult, preşedintele a demonstrat mereu că voinţa sa de control şi putere nu are limite constituţionale şi morale, binemeritându-şi astfel antipatia adversarilor din PSD şi PNL. Indirect a pus piatra de temelie a USL, discreditând din orice poziţie opoziţia într-un Parlament instabil, plin de oportunişti şi fripturişti. Şi-a împins în faţă clienţii, şi-a protejat copiii de suflet, şi-a impus punctele de vedere punctându-şi discursurile cu zornăitul cătuşelor.

Pentru a câştiga masă corporală, cele două partide principale de opoziţie au trecut pe steroizi. Erau pregătite să înghită dimineaţa, la prânz şi seara câte-o broască, fie ea ţestoasă sau râioasă, în speranţa că osânza va substitui masa musculară şi că, dacă nu-şi frâng cu braţele adversarul, măcar îl pot sufoca cu grăsimea. După victoria simbolică de la referendum, toxică prin inutilitatea ei, dorinţa de a-l demite pe Traian Băsescu a căpătat accente patologice. Nu se putea construi nimic dacă nu-l zideau acolo şi pe acesta. Lupta, inutilă cum se ştie, nu a reuşit decât să uzeze încrederea reciprocă a partenerilor care au ajuns să se suspecteze reciproc de relaţii nepotrivite cu şeful statului. Acesta are însă un alibi perfect: îşi consumă energia cu Partidul Mişcarea Populară.

Unii spun că USL-ului îi era sortit să se dezintegreze. De la început a fost considerată o alianţă contra naturii, unii arătând către incompatibilitatea congenitală dintre platforma liberală şi cea socialistă, alţii către deosebirile de caracter între liderii Uniunii. Nimic n-a fost valabil. De fapt, în România singurul rost al platformelor politice este că de pe înălţimea lor se vânează mai bine electoratul, iar discuţia despre diferenţele doctrinare produce râs şi stupoare. Singurele diferenţe sunt cele de glicemie între cei care şi-au prins mâinile în borcanul cu miere şi ceilalţi. Cât priveşte deosebirile de caracter, aceasta este o altă ipoteză comică, pentru că până acum pe scena politică românească diferenţele temperamentale între liderii alianţelor politice nu au contat defel. Oamenii politici au fost mereu substituibili demonstrând că deosebirile dintre ei sunt doar aparente. În spatele acestor diferenţe se ascundea aceeaşi foame.

Probabil că unul dintre motivele divorţului liderilor USL a fost descoperirea că au pentru prezidenţiale agende identice dar candidaţi diferiţi şi că Victor Ponta se pregătea în viitorul apropiat să joace cu partenerul său scena rocadei între Theodor Stolojan şi Traian Băsescu. Poate aşa se şi explică mâna întinsă noului partid liberal anunţat de Călin Popescu Tăriceanu, fostul şef al liberalilor care s-a săturat să fie un simplu exponat din muzeul partidului. Sau poate că liberalii nu mai vor să-i mestece DNA-ul pe alese, într-o demonstraţie futilă că măreţia dreptului constă în posibilitatea de interpretare a legilor, după cum spunea şeful Curţii Constituţionale. În ultimele săptămâni politrucii mai mititei din PNL au început să sape cărări către Direcţia anticorupţie la ore de maximă audienţă. Toţi s-au dat victimele războiului politic spunând că anchetele penale sunt efecte secundare ale luptei cu preşedintele. Adevărul este că anticorupţia a fost mereu selectivă şi i-a secerat mereu pe adversarii preşedintelui, dând senzaţia că importantă nu e curăţarea societăţii de infractori, ci a scenei politice de incomozi.

PSD a fost primul care s-a săturat de abstinenţă după relaţia multiculturală din punct de vedere politic şi s-a întors la vechii tovarăşi de drum din Partidul Conservator şi Uniunea Naţională pentru Progresul României de care-l leagă firul roşu călăuzitor al multor afaceri, interese şi biografii prerevoluţionare. Era ca o întoarcere acasă după o căsătorie morganatică din care a extras maxim de profit. E drept că majorităţile au început să şchioapete prin parlament şi liberalii votează azi împotriva legilor susţinute până mai ieri. Se pregăteşte, pare-se, şi o moţiune de cenzură al cărei scor depinde de schimbarea polilor magnetici după care se ghidează migraţia parlamentară.

Chiar dacă Victor Ponta îl are în continuare în cătare pe preşedinte, începe să devină neclar dacă ura patologică nu începe să se transforme în complicitate, ca efect al sindromului Stockholm. Poate de aceea a reuşit Traian Băsescu să-l convingă pe premier să accepte semnarea unui acord cu FMI din care a exclus majorarea accizelor la benzină şi înjumătăţirea ratelor bancare ale rău-platnicilor. Traian Băsescu nu vrea să repete istoria de acum trei ani când invocarea acordului cu FMI i-a distrus reputaţia. Tocmai de aceea, a făcut un subiect public din îngheţarea accizelor şi din renunţarea la politica discriminatorie de rate. A fost o victorie de palmares care i-a adus câteva procente onorifice în statisticile popularităţii. I-au ţinut isonul şi locotenenţii săi din Mişcarea Populară, în speranţa că preşedintele va redeveni locomotiva performantă de odinioară. Dar şi că în felul acesta devin mai vizibili şi ies din mâzga statistică a marjei de eroare.

Este straniu că, deşi meteosensibil în ultimii ani la furtunile de pe scena politică, văzând în orice formă de protest o încercare de subminare a autorităţii sau o tentativă de lovitură de stat, preşedintele nu vociferează acum, când lovitura de stat chiar a reuşit: partidul lui Ion Iliescu a revenit la control. Traian Băsescu însă nu are de ce se teme. Tergiversarea discuţiilor pe marginea modificărilor constituţionale şi a legii referendumului a făcut imposibilă, temporar, suspendarea preşedintelui. Semnificativă este şi retorica premierului care se întrebă, ironic sau premonitoriu, dacă nu va fi cumva următorul client al Direcţiei anticorupţie. Reuşita acestei lovituri de stat nu înseamnă decât că cealaltă, împotriva lui, nu a reuşit. Şi nici nu mai există perspective să reuşească. Din anii petrecuţi pe navă şi pe culmile structurilor comuniste, preşedintele ştie că uneori nu trebuie să faci nimic; trebuie doar să ai răbdare.

Strategia răbdării nu e neapărat valabilă şi pe uscat. PNL a jucat cartea răbdării, lăsând timpul să se scurgă într-un joc poziţional care aduce aceleaşi figuri în prim plan, mereu şi mereu. Este un joc perdant căci răbdarea se hrăneşte cu timp şi tocmai aşa ceva nu mai au oamenii lui Crin Antonescu. Ei trebuie să ia o hotărâre înainte de începutul campaniei europarlamentare. Ar putea face pact cu partidul lui Blaga, să simuleze o dreaptă funcţională, chiar dacă beteagă şi alunecând mereu la stânga. S-ar putea, de asemeni, alătura partidului prezidenţial, PMP, demonstrând astfel nu doar temeinicia zvonurilor despre înţelegerea de culise dintre Crin Antonescu şi Traian Băsescu, ci şi pe cea a aderării PNL la Partidul Popular European. Sau ar putea merge singuri la alegerile din acest an, făcând pe martirii luptei pentru putere şi pe victimele unor parteneri vicleni care, de foame, au sacrificat gâsca cu ouă de aur.
XS
SM
MD
LG