Linkuri accesibilitate

În critică nu te poţi ascunde de cotidianul searbăd. Poţi însă evada de el în proză.



Era într-un weekend din vara anului 2005. Scriam acasă o cronică literară, scriam greu şi nici nu găseam un final bun. Adică mă chinuiam să scriu.

Apoi a venit un prieten care tocmai înjghebase o mică afacere. Amicul m-a întrebat cu ce mă ocup.
„Fac o cronică literară…”
„Ce înseamnă asta?”
„Păi, înşir nişte idei despre un volum de poezie. Zic ce e bine şi ce e rău…”
„Şi cîţi bani îţi dau pentru aşa ceva?”
„O sută de lei…” am zis cu un soi de ruşine pe care n-o mai simţisem anterior.
„Şi cît timp îţi ia ca să faci cronica asta?”
„Păi, trebuie vreo două zile să citesc cartea, apoi vreo 3 zile să scriu…”
„Adică munceşti 5 zile ca să cîştigi 100 de lei?” m-a întrebat proaspătul om de afaceri, privindu-mă cu multă compasiune.
„Da… Aşa iese…” am bîiguit.
„Şi cîţi oameni îţi citesc cronica? Ai măcar vreo 5 mii de cititori?”
„Nu, nu am. Cred că nici o sută de oamni nu vor citi cronica mea. Cel mai probabil e că o vor citi vreo 20 de oameni…”

Preţ de cîteva clipe omul de afaceri s-a uitat la mine ca la un mesager al unei galaxii îndepărtate. Apoi a rîs cu poftă, a rîs voiniceşte, şi mi-a spus următoarele: „Lasă, bre, ocupaţia asta sterilă, care nu-ţi aduce nici bani, nici glorie! Vino să munceşti în buticul meu şi o să faci 100 de lei în cîteva ore!”

Amicul a plecat, rîzînd şi minunîndu-se, iar eu am căzut pe gînduri. Am simţit cum un fel de ciudă rîncedă mi se strecoară în suflet. Am văzut cu ochiul minţii cum fac cronici literare la o vîrstă venerabilă, cum le scriu cu mîna tremurîndă pentru 20 de cititori. Şi în clipa aceea ceva s-a frînt în mine. Am decis într-o fracţiune de scundă că mă lepăd de critică. Iar peste cîteva săptămîni am simţit nevoia să fac proză.

Datele problemei nu s-au modificat esenţial. Proza se scrie la fel de greu ca critica, proza, mai ales în RM, nu te face barosan şi nici foarte cunoscut. Dar cel puţin ai posibilitatea să creezi nişte lumi în care să-ţi topeşti obsesiile. În critică nu te poţi ascunde de cotidianul searbăd. Poţi însă evada de el în proză. În critică, e ca şi cum ai uda copacul sădit de altcineva, pe cînd în proză îţi sădeşti tu copacul tău!

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG