Linkuri accesibilitate

... confirmă faptul că destrămarea Uniunii Sovietice continuă.



În Ucraina, vorba clasicului, timpul nu a mai avut răbdare. Regimul Ianukovici s-a prăbușit. Mă uitam la televizor și aveam senzația că revăd secvențe ale revoluției române din decembrie 1989: protestatari împușcați pe stradă – de „teroriști” la București, de lunetiști la Kiev –; fuga dictatorului cu elicopterul, e drept că nu la Târgoviște, ci spre o zonă rusofonă din estul Ucrainei; luxul sfidător de la reședința fostului președinte; demolarea entuziastă a statuilor lui Lenin; declarațiile îndelung ovaționate ale liderilor din Opoziție – un fel de Front al Salvării Naționale, aflat în faza inocenței revoluționare... Iulia Timoșenko, la doar câteva ore după eliberarea din captivitate, a ținut, pironită într-un cărucior, un discurs emoționant în EuroMaidan, omagiind sacrificiul concetățenilor săi și asigurându-și poporul că va veghea cu strășnicie ca dictatura să nu mai revină în Ucraina.

Vărsările de sânge au fost curmate la Kiev grație unui „desant diplomatic” european, în frunte cu ministrul de externe polonez Radosław Sikorski, cel care l-a convins pe Ianukovici să semneze un acord cu Opoziția. În consecință, președintele ucrainean a fost abandonat de trupele sale fidele și a trebuit să fugă. Țara se află însă în fața altor mari provocări: colapsul economic și pericolul separatist. Moscova nu recunoaște legitimitatea noii puteri de la Kiev și pare tentată să aplice tactica reactivării unor „Transnistrii”, pe care le-a plantat peste tot în cuprinsul fostei URSS, pentru a zădărnici dorința de libertate a popoarelor subjugate.

Clasa politică moldoveană a avut reacții diferite față de evenimentele de la Kiev. Dacă Vlad Filat, în toiul masacrului din Piața Independenței, a cerut ca Ianukovici să plece, comunistul Tkaciuk și socialistul Dodon, imitându-l pe Medvedev, i-au reproșat președintelui ucrainean că nu este destul de ferm în a curăța Kievul de „teroriști” și „fasciști”. Asemenea atitudini șocante, când nu empatizezi cu cel aflat în suferință și iei partea călăului, sper să fie sancționate de opinia publică din Moldova, echivalează cu o demisie morală. Mai ales că Tkaciuk și Dodon și-au probat deja disponibilitatea pentru „soluțiile” de tip Ianukovici din postura de înalți demnitari comuniști cu prilejul revoltei din aprilie 2009 de la Chișinău. Spre a nu se lăsa mai prejos, bașcanul Formuzal i-a invitat la Comrat pentru recuperare medicală pe asasinii de la „Berkut”. Tiraspolul nu va rămâne nici el, desigur, un actor pasiv al dramei ucrainene, de aceea nu există în acest moment preocupare mai presantă pentru autoritățile moldovene decât întărirea securității naționale.

Deciziile noii puteri de la Kiev sunt, deocamdată, destul de contradictorii. Mandatul de arestare emis pe numele lui Ianukovici sub acuzația de crime împotriva propriului popor și intenția de a-l preda Curții Penale de la Haga reprezintă, se poate spune, un reproș indirect adresat actualei guvernări de la Chișinău, care nu a avut aceeași determinare în a-i deferi justiției pe vinovații de represiunea din aprilie 2009. Pe de altă parte, abrogarea Legii cu privire la funcționarea limbilor regionale – hotărâre ce nu prea cadrează cu valorile europene – poate adânci faliile din societatea ucraineană și servește Moscovei pretexte de intervenție.


O cronologie: Iulia Timoșenko

Ce se va întâmpla mai departe cu vecinul nostru din Est? Integritatea teritorială a Ucrainei a fost garantată de marile puteri atunci când Kievul a renunțat la arsenalul nuclear moștenit de la URSS, dar nu este deloc sigur că escaladarea conflictelor separatiste va fi evitată. Deocamdată, schimbarea de la Kiev transmite un mesaj foarte clar: autoritarismul fără măsură, sfidarea propriei națiuni nu sfârșește bine. Lecția Maidanului e contagioasă. A doua revoluție ucraineană confirmă faptul că destrămarea Uniunii Sovietice continuă.
XS
SM
MD
LG