Linkuri accesibilitate

Am tot votat, de la 1991 încoace, numai apărători ai stabilităţii, oameni cumpătaţi, calmi, iar ţara a început să se rostogolească în prăpastia decăderii morale şi a hoţiei, a corupţiei şi cumătrismului.



Primele sloganuri şi declaraţii, care conţineau cuvîntul STABILITATE, au fost rostite răspicat de politicienii tranziţiei încă în timpul războiului din regiunea transnistreană. Atunci sloganurile şi declaraţiile acelea păreau convingătoare: pacea şi stabilitatea sunt de preferat în locul războiului.

Cu timpul, discursurile despre stabilitate au căpătat un alt conţinut. Tot soiul de guvernanţi şi politicieni ai tranziţiei interminabile au luat obieciul să vorbească despre stabilitate, ca despre o vacă sfîntă, în contextul luptei dintre partide, iar un reproş grav, adresat cu mînie oponenţilor politici, a devenit acela că situaţia e destabilizată!

Îmi amintesc de un politician volubil, pe care l-am văzut, în 1998 sau 1999, într-un orăşel provincial. De la o tribună improvizată, omul politic le vorbea cu emfază trecătorilor curioşi despre răulenii care destabilizează metodic situaţia politică şi care vor să obţină profituri uriaşe în apele tulburi ale destabilizării.

„Ţara are nevoie de linişte, de stabilitate! Reformele nu pot fi implementate fără stabilitate! Avem nevoie de stabilitate pentru a făuri ţara noastră minunată! Votaţi-ne pe noi, cei care putem asigura pacea şi liniştea!!!” striga în megafon politicianul volubil.

Şi am tot votat, de la 1991 încoace, numai apărători ai stabilităţii, oameni cumpătaţi, calmi, oameni ai compromisului şi ai armoniei. Iar ţara a început să se rostogolească în prăpastia decăderii morale şi a hoţiei, a corupţiei şi cumătrismului.

Nu vreau să fiu înţeles greşit. Îmi place şi mie stabilitatea. Nu sînt radical, nu-mi plac incertitudinea şi anarhia. Dar atunci cînd vezi că în ţara stabilităţii mişmaşul e în capul mesei, apar mari îndoieli. Şi începi să te întrebi dacă nu cumva toată grija asta mare pentru stabilitate e doar un paravan pentru matrapazlîcuri. Se ştie că se poate fura bine şi acolo unde stabilitatea politică e desăvîrşită.
XS
SM
MD
LG