Linkuri accesibilitate

Marian Jean Marinescu: „Cred că liberalizarea vizelor va intra în vigoare la sfârşitul lunii mai”


Iolanda Bădiliță în dialog cu raportorul PPE în dosarul liberalizării vizelor pentru cetăţenii R. Moldova.



Parlamentul European va vota joi în plenul reunit la Strasbourg regulamentul care va permite eliminarea vizelor de intrare pe teritoriul UE pentru cetăţenii din Republica Moldova. Potrivit raportorului grupului Partidului Popular European, Marian Jean Marinescu, vicepreședinte al fracțiunii, intrarea în vigoare a acestui document ar putea avea loc la sfârşitul lunii mai 2014. Un interviu de Iolanda Bădiliță.


Europa Liberă: Domnule Marinescu, s-a dovedit că aţi avut dreptate. Tot aici, la Europa Liberă, ați pronosticat cu o luna în urma faptul că Parlamentul European se va pronunţa în plen asupra liberalizarii vizelor pentru moldoveni până în luna martie. Agenda Parlamentului de saptamana aceasta are inscris acest punct la vot joi, 27 februarie.

Marian Jean Marinescu: „Da, am reusit acest lucru explicand colegilor că nu exista amendamente, că este un text acceptat atat de Consiliul cat și de Parlament în forma propusa de comisie nu necesita atat de mult timp pentru traducere pentru că deja este tradus în 24 de limbi și în acest fel am reusit sa îi conving sa votam mai devreme. Desi nu votul este important, ci intrarea în vigoare este importantă. Cred că este foarte important că cetățenii Republicii Moldova sa beneficieze cat mai repede de prevederile acestui regulament.“

Europa Liberă: Când intră în vigoare acest acord?

Marian Jean Marinescu: „În 20 de zile de la publicarea lui în Monitorul Oficial al UE. Va urma după votul din PE o perioadă de traducere şi verificare. Sper că la sfârşitul lunii mai (este o apreciere personală) acest regulament va intra în vigoare.”

Europa Liberă: Liberalizarea vizelor pentru moldoveni vine într-un context aparte, dacă ne gândim la evenimentele care se derulează în Vecinătatea Estică a UE. Mă refer, desigur, la evenimentele din Ucraina, incarcate în tragism, şi care au cunoscut un deznodamând graţie intervenţiei miniştrilor de externe german, francez și polonez. Cum schimbă ceea ce se intâmpla în Ucraina peisajul din Vecinatatea Estică a UE, şi cum este Moldova în acest peisaj?

Marian Jean Marinescu:
„Să vedem care va fi evoluţia în Ucraina. Eu sper că va fi foarte pozitivă şi că se va stabiliza situaţia. Sper că Ucraina îşi va păstra unitatea, ceea ce este cel mai important lucru în acest moment; sper că diplomatia sa faca eforturile necesare în acest sens. Și atunci Ucraina va merge pe calea democratică, să îşi aleagă un preşedinte, sa aibă un premier şi să organizeze alegeri.

Cât priveşte Moldova, ea trebuie sa îşi urmeze calea pe care a avut-o până acum, să insiste pe respectarea acelui termen - august - pentru semnarea Acordului de Asociere, astfel încât să îşi securizeze drumul catre UE.”

Europa Liberă: Multi analişti au făcut un paralelism intre Ucraina și R. Moldova: în ambele ţări estul este pro-rus iar vestul pro-occidental, iar acest conflict mocnit, iată, în Ucraina a explodat. Având în vedere faptul că în Moldova exista de atata vreme un conflict ingheţat în regiunea transnistreană care poate exploda dupa model ucrainian oricând, nu va pune presiune UE pentru găsirea unui alt format de negociere, cata vreme toată lumea este nemultumită de lipsa de rezultate a formatului 5 plus 2? Acest conflict se află, că şi Ucraina, la graniţa UE...

Marian Jean Marinescu:
„Este posibil să se intâmple şi acest lucru. Deocamdată cred că UE va fi mult mai atentă cu ce se întâmplă în Moldova având în vedere ce se întâmplă în Ucraina. Moldova va fi privită cu mare atenţie şi se vor face toate eforturile posibile pentru a nu se intâmpla ceva similar și la Chişinău. Cred că UE a înţeles cât de uşor se poate derapa de la un drum pe care toată lumea îl considera clar.”

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG