Linkuri accesibilitate

Dmitri Oreşkin: „În timp ce Ucraina se îneacă în sînge, Rusia a acoperită de spuma explicaţiilor mincinoase”


Presa rusă despre evenimentele din Ucraina



Gazeta.ru citează declaraţia recentă a Ministerului de Externe a Rusiei, constatînd că „Moscova pune la îndoială legitimitatea acţiunilor Radei ucrainene”. Diplomaţii ruşi sînt convinşi că noua putere încearcă prin metode dictatoriale să-i suprime pe oponenţii din diferite regiuni ale ţării. Ministerul de Externe al Rusiei e îngrijorat de încălcarea drepturilor ruşilor şi ale altor minorităţi din Ucraina, scrie Gazeta.ru.

„Novîi reghion” publică un interviu cu politologul rus Evgheni Mincenko. Acesta consideră că instabilitatea politică din Ucraina va dura multă vreme şi că Rusia trebuie să se pregătească pentru primirea refugiaţilor. Actualmente, opinează Mincenko, destrămarea Ucrainei e imposibilă fiindcă „cele cîteva oraşe din sud-vest care nu s-au predat nu vor putea să-şi apere punctul de vedere, fiindcă serviciile speciale îi vor identifica pe liderii rezistenţei şi-i vor băga în închisoare”.

În publicaţia „The New Times”, găsim un articol semnat de Dmitri Oreşkin intitulat SPUMA. Autorul constată că în timp ce Ucraina se îneacă în sînge, Rusia a acoperită de spuma explicaţiilor mincinoase. E trist să vezi cum formulările de sorginte sovietică sunt mulate pe realitatea ucraineană, cum se vehiculează tot soiul de sperietori de felul „fascişti” , „urmaşi ai lui Bandera” şi „agresiune a Occidentului”. De ce răsună atît de tare surlele? se întreabă Oreşkin. Din cauza fricii. În Kiev lucrurile au luat o turnură care nu le convine guvernanţilor din Moscova.

Un eseu destul de mare, semnat de Aleksandr Gabuev şi intitulat „Urmările economice ale Maidanului”, e publicat de ziarul „Kommersant”. Evenimentele de săptămîna trecută nu doar au adus Ucraina în pragul războiului civil, ci şi au paralizat economia, scrie Gabuev. Chiar dacă părţile beligerante vor găsi un compromis, criza economică va lovi ţara. Dacă nu va exista un sprijin financiar din afară, problemele sociale vor destabilza din nou situaţia.
XS
SM
MD
LG