Linkuri accesibilitate

Printre meseriași și atelierelor în București.



Căutarea vechilor ateliere meșteșugărești din București se dovedește a fi o muncă anevoioasă, dar plină de recompense sufletești. Prin Centrul Vechi, acolo unde cu mulți ani în urmă existau zeci de astfel de locuri, se cască azi prăpastia dintre trecutul unor meserii romantice și prezentul cenușiu al celor câtorva stafii care se încăpățânează să mai bântuie. Din tabloul de altă dată din care exalau parfumurile cafelei, pieii, pânzelor ori feluritelor cleiuri, străbat - sugrumate de nepăsare - ecourile unei lumi dispărute. Acea lume a destinelor contopite cu profesia și cu ritmurile speciale ale istoriei de odinioară. Iată doar câteva din urmele palide care mai atestă farmecul pierdut al unei civilizații a mâinilor practicoase:

Pe Bulevardul Carol I, la numărul 27, am regăsit unul dintre cele mai cunoscute ateliere meșteșugărești din București: „Atelierul de mobilă de artă al artistului restaurator Ion Burcea". Cunoscut, pentru că în anii 2000, mai multe reportaje referitoare la acest atelier au apărut în presa centrală. Ion Burcea trudește în această colivie cochetă de peste 40 de ani. Înainte de 1989, „mijloacele de producție" ale lui Ion Burcea aparțineau de fapt cooperației meșteșugărești (UCECOM), dar avea în jurul său vreo 20 de ucenici pe care îi iniția în tainele restaurării.

Domnul Burcea este astăzi „propitar", dar i-au dispărut ucenicii iar clienții sunt și nu sunt. În schimb, personajul nostru a rămas la fel de tânăr la suflet și se bucură precum un copil de fiecare dată când cineva îi trece pragul, cu treabă, sau doar pentru a-i asculta poveștile de odinioară. Învechit în meserie și în viață, Ion Burcea își amintește cu nostalgie nedismiulată cum prin anii 1970 își permitea „luxul" de a merge destul de des la Baia Centrală (pe locul actualului bloc Dunărea, construit vizavi de Hotelul Intercontinental după cutremurul din martie 1977), acolo unde se delecta „cu câte un coniac bun".

După el, abia „atunci a funcționat capitalismul în România" (sic), semn că situația sa materială de astăzi nu este tocmai cea mai fericită. Tot Burcea s-a lansat vesel în povești spumoase cu faimosul cafegiu Gheorghe Florescu, cel care avea un cunoscut butic de cafele la doar câțiva metri distanță de atelierul său (în apropierea Hotelului Banat din Piața Rosetti)

La parterul unui bloc situat pe Calea Moșilor Nr. 96 (care aparținuse familiei Zambaccian și care a fost retrocedat de curând) se află atelierul de tapițerie al lui Cristian Tănase. Locul a funcționat cu această destinație încă din anii 1960, atunci când proprietar era statul, prin UCECOM.

La atelierul de cizmărie de pe Calea Moșilor Nr. 82, proprietarul nea' Traian nu prea avea dispoziție de povești și ne-a direcționat către un site personal care conține, din păcate, doar două rubrici, „programări" și „acasă": "Firma noastră vă oferă servicii de reparare încălțăminte. Cu experiența de peste 10 ani vă putem ajuta în orice problemă legată de încălțămintea dumneavoastră. Executăm reparații de încălțăminte în aceeași zi sau în 24 de ore. Suntem experți în ceea ce facem și vă putem garanta cel mai înalt nivel de calitate". L-am crezut pe cuvânt și am pornit mai departe...

Lângă atelierul lui nea' Traian (la aceeași adresă, Calea Moșilor 82) se află un altul, dar de tapițerie, acolo unde lucrează doi meșteri. Unul dintre ei, Marcel Bizinichi (46 de ani) a povestit că-și desfășoară activitatea în acest loc de câțiva ani, dar că locația a funcționat cu aceeași destinație și înainte de 1989. Regresia în trecut se sfârșește invariabil cu relatări despre propria tinerețe, despre viața de noapte și comparațiile dintre epoci.

În Pasajul Vilacrosse de pe Calea Victoriei (între Poliția Capitalei și Banca Națională a României) se află atelierul de croitorie al doamnei Stana Lambru (80 de ani). Dumneaei a fost cu mult mai deschisă vizitatorilor ei curioși și ne-a spus că practică arta croitoriei din 1948, atunci când sosise pentru prima dată în București și se angajase ca ucenică la un atelier de femei situat pe strada Petre Maior Nr. 81 (deținut la acea dată de un german pe nume Adolf Frankfurt).

Tot tanti Stana își amintește cu ochi umezi de primii săi ani de croitorie, de calitatea superioară a stofelor și croielilor („după moda franțuzească"), de profesionalismul și seriozitatea patronului. Aici veneau să-și obțină taioarele mai toate doamnele din clasa de mijloc. În acest atelier anume, din centrul capitalei, Stana Lambru lucrează din 1985 (la acea dată, desigur, el ținea tot de UCECOM, prin Cooperativa „Sporul"). În toate aceste povești traversează invariabil, ca un fir roșu, ideea rostită solemn și de către tanti Stana: „nimeni nu mai vrea să învețe meserie!"


Spre deosebire de Ion Burcea însă, Stana Lambru a conchis că și „pe vremea vechiului regim tot un fel de exploatare era": 60% din încasări reveneau UCECOM, iar restul de 40%, cooperativei "Sporul", care, la rându-i, trebuia să direcționeze această cotă și către lucrători. În prezent, Stana Lambru împarte chiria cu Primăria Capitalei, dar costurile de întreținere (gaz, etc.) sunt exorbitante. Tot de la dânsa am aflat că pe vremuri, Ana Pauker însăși obișnuia să vină la croitorii din Pasajul Vilacross. Și de la absolut toți cei cu care am stat de vorbă, am rămas cu analize memorabile ale politicii la zi. Poate semnul că acești meșteșugari atinși de patina timpului trăiesc zile care îi apasă pe toți, în egală măsură.

La întretăierea străzilor Biserica Amzei cu General Christian Tell se găsesc două ateliere vechi de croitorie (particulare). Doamnele care lucrau de zor acolo nu au dorit să stea de vorbă, temându-se că fără aprobarea prealabilă a șefilor lor moderni, "orice cuvânt spus ar putea fi folosit împotriva lor". Evident, nu a fost prilej de supărare, am salutat cu respect urându-le spor în toate și am fotografiat din afară locațiile vechi și pline de amintiri...
XS
SM
MD
LG