Linkuri accesibilitate

Ucraina: în căutarea unei soluții de durată la criza politică


Steagurile Ucrainei și UE în fața Casei Albe la Washington
Steagurile Ucrainei și UE în fața Casei Albe la Washington

O succintă trecere în revistă a situației din Ucraina la început de săptămînă.



Conducerea interimară a Ucrainei a promis să repună țara pe direcția integrării europene după fuga președintelui pro-rus Victor Ianukovici de la Kiev, iar Statele Unite au avertizat Rusia să nu intervină militar. Așa rezuma azi dimineață situația Ucrainei agenția Reuters.

După câteva zile de schimbări vertiginoase și incertitudini, președintele în exercițiu, Oleksander Turcinov a spus duminică seara că noii lideri ucraineni doresc să aibă cu Rusia o relație „nouă, pe baze de egalitate și bună vecinătate, care recunoaște și ține cont de alegerea europeană a Ucrainei”.

Șefa politicii externe și de securitate ucrainene, Catherine Ashton începe o vizită de două zile astăzi la Kiev pentru a lua în discuție măsuri de salvgardare a economiei în derivă.

Rusia și-a rechemat duminică seara ambasadorul de la Kiev, după ce ministrul rus de externe Serghei Lavrov declarase că opoziția ucraineană a preluat puterea prin forță și refuză să se dezarmeze.

De la Washington, consiliera pentru securitate națională a președintelui Barack Obama, Susan Rice, a spus răspunzând unei întrebări despre eventualitatea ca Rusia să trimită trupe în Ucraina că aceasta ar fi „o greșeală gravă”. „O Ucraină împărțită și revenirea violențelor n-ar servi intereselor nimănui, nici ale Rusiei, nici ale Europei, nici ale Statelor Unite”, a spus Rice.

Fuga de sâmbătă a lui Ianukovici în estul vorbitor de rusă, după trei luni de proteste soldate cu 88 de morți, a creat un vacuum de putere. Dar acesta a fost umplut rapid de Rada Supremă, Parlamentul de la Kiev.

Cu protestatarii dominând centrul Kievului, parlamentarii au luat rapid o serie de decizii care le consolidează puterea, au promis să ia măsuri împotriva corupției rampante și să-i tragă la răspundere pe oficialii care au dat ordin să se tragă asupra Pieței Independenței.

A fost ales spicher Oleksander Turcinov, un aliat fidel al fostei șefe a guvernului Iulia Timoșenko eliberată sâmbătă din închisoare. Turcinov a devenit și președinte interimar al țării, cerând ca până marți să fie alcătuit un guvern nou, care să conducă țara până la alegerile prezidențiale anticipate convocate de Radă pe 25 mai.

Misiunea celui care își va asuma rolul de premier nu va fi ușoară, comentează Reuters. Economia este în criză, iar așteptările oamenilor sunt mari.

Iulia Timoșenko eliberată sâmbătă din închisoare unde a petrecut doi ani și jumătate, fiind condamnată în 2012, sub Ianukovici, pentru abuz de putere a spus că nu ar vrea să redevină prim-ministru, în fruntea noului guvern.

Timoșenko a fost felicitată la telefon pentru eliberare de cancelara germană, Angela Merkel, și de senatori americani. Partidul lui Timoșenko, Batkivscina, a spus că Merkel i-a cerut fostei lidere să lucreze pentru unitatea și stabilizarea politică a Ucrainei.

Într-un comentariu despre revenirea Iuliei Timoșenko în politica ucraineană, agenția AP scrie că aceasta ar dori poate să revină și la conducerea țării, dar este o figură polarizantă, stârnind neîncredere. Admirată și chiar adorată de mulți susținători pentru retorica electrizantă, Timoșenko este văzută de mulți drept o politiciană avidă de putere și pătată de corupție, mai scrie AP. Reacția Pieței Independenței de la Kiev la prezența Iuliei Timoșenko sâmbătă seara și discursul rostit de ea a fost amestecată. AP a remarcat duminică printre oamenii din piață unul cu un placat înfățișând-o pe Timoșenko preluând puterea de la Ianukovici. Pe placat scria: „Nu pentru asta au murit oamenii”.

Doliu în Piața Independenței la Kiev
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:01:14 0:00

În Piața Independenței, orașul de corturi încă nu a fost desființat. Și azi dimineață mai puteau fi văzuți bărbați cu bâte, măști de schi și căști. „Vom sta aici până la capăt”, a declarat agenției Reuters, Bohdan Zaharcenko, de 23 de ani, venit din orașul Cerkasy, la sud de Kiev. „Vom rămâne până vom avea un nou președinte”.

În timpul protestelor a spus de mai multe ori că va candida un lider al protestatarilor, fostul boxer Vitaly Kliciko, care conduce partidul Udar. Deocamdată el a spus că cel mai important este să se formeze un nu guvern funcțional. Kliciko și alți lideri se întâlnesc astăzi la Kiev cu șefa politicii externe și securitate europene, Catherine Ashton. Ea spune că Uniunea Europeană dorește să ofere sprijin pentru o „soluție de durată a crizei politice și măsuri de stabilizare a situației economice”.

Atât Uniunea Europeană, cât și Statele Unite au spus că sunt gata să ajute Ucraina pe baza unui acord pe care țara trebui să-l încheie cu Fondul Monetar Internațional. Ministrul rus de Finanțe, Anton Siluanov a spus duminică, în marginea unei reuniuni G20, că Rusia va decide după formarea noului guvern la Kiev dacă livrează mai departe Ucrainei împrumutul de 15 miliarde de dolari promis președintelui fugar, Victor Ianukovici.
  • 16x9 Image

    Alexandru Eftode

    Fac jurnalism din 1997, specializat la început în crimă, apoi în politică - o evoluție, ar spune unii, în firea lucrurilor... Am condus biroul din Chișinău al Europei Libere când R. Moldova apărea lumii ca prima țară post-comunistă unde la putere erau aleși democratic ... comuniștii. Din management, m-am întors în jurnalismul pur, apoi iar în management, dar nu m-am despărțit o zi de Europa Liberă. Conduc redacția pentru R. Moldova, incluzând biroul din Chișinău, într-o altă perioadă de zbucium post-sovietic. Și atunci, și acum integritatea jurnalistică este mai importantă ca oricând.

XS
SM
MD
LG