Linkuri accesibilitate

Cazul Sikorski: Polonia marginalizează România în UE


Ministrul de externe al Poloniei,Radoslaw Sikorski, cu liderii opoziției la 20 februarie la Kiev

Ministrul de externe al Poloniei,Radoslaw Sikorski, cu liderii opoziției la 20 februarie la Kiev

România ar fi putut să joace un rol similar, dar e prea preocupată de luptele interne ca să își facă un loc în UE.


Criza ucraineană a dat diplomației poloneze un foarte mare impuls pe scena europeană. Ministrul polonez de externe Radoslaw Sikorski a fost extrem de activ, a venit cu inițiative și a fost cel care a stat la originea ideii de a merge la Kiev pentru a media între opoziție și Viktor Ianukovici.
Acolo, el a reușit să dea o dimensiune diplomației europene pe care caruselul de du-te-vino al diplomaților oficiali ai Bruxelles-ului nu putuseră să o atingă.
Catherine Ashton, „șefa diplomației europene” (ghilimelele sînt aici de rigoare) și comisarul european responsabil cu extinderea UE, Stefan Füle, merseseră un mare număr de ori la Kiev pentru a rezolva criza, fără niciun rezultat, ducând la o evidentă pierdere a prestigiului și influenței UE.
Polonezul Sikorski a venit cu o metodă directă, brutală, care a scurt-circuitat toate aceste ritualuri și politeți. A cerut să meargă la Kiev și i-a luat cu el pe miniștrii de externe ai Germaniei și Franței. Reușita lor nu a fost cea a UE, ci o reușită personală, a reprezentanților capitalelor, care s-au dus la Kiev încălcând orice protocol diplomatic și care au obținut un rezultat prin metode care nu intră în arsenalul diplomației UE așa cum e prezentată la suprafață.
Sikorski a fost filmat ieșind de la discuții cu șefii opoziției ucrainene și aruncându-le, dur: „Dacă nu semnați acordul o să intervină starea de urgență și o să muriți cu toții”…
Violența argumentului este sufocantă, dacă ne gândim că vine de la reprezentantul unei țări care știe, din istoria încă recentă, ce înseamnă starea de urgență impusă cu Moscova în spate. Brutalitatea lui însă a funcționat, așa încât opoziție a semnat un acord cu Ianukovici. Un acord practic inutil, întrucât imediat după aceea Ianukovici a fugit, iar puterea actuală, provizorie, are o altă compoziție.
Incidentul l-a propulsat însă pe Sikorski, făcând ca toată lumea să-și amintească că a fost ziarist în Afganistan și că se vorbește de el pentru un foarte mare post european, de exemplu în locul lui Ashton, sau chiar euro-atlantic, de pildă secretar-general NATO, făcând ca Alianța să aibă, simbolic, pentru prima oară, un lider provenit din Europa de est.
Așa se vede și că Polonia a ocupat în mod firesc și fără concurență un loc pe care și România îl putea ocupa. Polonia și diplomații ei au ocupat locul în tot ceea ce privește relațiile cu Rusia și cu spațiul fost sovietic. Cunoscând mentalitatea rusă, știind bine situația geopolitică răsăriteană, polonezii s-au inserat firesc acolo unde era nevoie de o asemenea expertiză. Chiar și în cazul Republicii Moldova, cei care stau la baza multor inițiative în relațiile cu UE sînt polonezii, nu românii sau diplomația românească.
România ar fi putut, desigur, să joace un rol similar, fie în Europa de est, fie în Balcani, dar și în Balcani e pe care de a fi depășită de activismul croaților, intrați abia anul trecut în UE. Bucureștiul e prea preocupat de luptele interne ca să își facă un loc în diplomația UE.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG