Linkuri accesibilitate



la cei 79 de ani ai poetului)

Scriam recent în notele de pe blogul meu despre marele om de curaj şi vehementul critic al regimului totalitar care este Petru Cărare (pentru că este printre noi, deşi suferind, dar lucid ca totdeauna, plin de vervă, receptiv la toate cele ce ni se întâmplă!), scriam că a intrat, ca şi cum, într-un con de... umbră... Mai ziceam, apoi, că destinul a vrut ca să se nască pe 13 februarie, exact cu o zi înainte de a veni pe lume Grigore Vieru, ambii din 1935, ambii poeţi de o popularitate fără seamăn în spaţiul nostru, atunci, dar şi mai târziu (versurile lor au pătruns adânc în conştiinţa publicului larg, cum nu s-a întâmplat cu alţi autori)... Salutam iniţiativa ICR Chişinău de a prezenta opera poetului, alături de cea a lui Vieru şi Mihai Ursachi într-o expoziţie inaugurată în centrul capitalei... Relatam despre curajul unui grup de tineri scriitori (Petru Cărare, Vlad Ioviţă şi Gicu Vodă) de a omagia, prin depunere de flori la soclul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, cele şase secole de la întemeierea legendară a Ţării Moldovei şi a centenarului Unirii Principatelor, care se împlineau în plin regim totalitar: 1959... Mai aminteam de modul amuzant, tipic cărarian, de a reacţiona la aflarea veştii că este concediat de la redacţia la care activa, şi asta pentru materialele critice la adresa marilor granguri ai vremii de atunci...

Eram colegi şi, în acea zi de tristă amintire, când am venit la redacţie, l-am găsit adunându-şi de prin sertare lucrurile personale ...
- Ce faci,Petre? l-am întrebat.
- Gata. S-a răsturnat ... covata... Plecăm...
- Şi eu?
- Şi tu... Dar ce-ai crezut?
- Unde... plecăm?

Şi atunci, în loc de răspuns, am văzut, fixată de-asupra capului lui, cu patru pioneze pe la colţuri, o foaie smulsă din revista „Krokodil”, pe care era desenat, şezând pe o bancă, la liziera unei păduri, cu picioarele unul peste altul, cu capul plecat a întristare, cu urechile pleoştite un iepuroi, iar dedesubt inscripţia, cu litere mari (desigur, pe ruseşte): „Concediat la propria dorinţă, din motivul că am cutezat a privi chiorâş la... nacealstfă”.

Ştiam că am păstrat acel număr de revistă, „Chipăruş”, din august 1959, dar nu puteam da de ea. În fine, după mai multe zile de scotociri prin vechi maldăre de hârtii, am găsit-o.

E un umăr de zile mari!
Ar merita să fie reeditat şi... tirajat, ca să se vadă ce lucruri erau în stare să facă un grup de oameni de spirit... Atunci, în acele condiţii, oameni buni!...

Reproduc poemul semnat de Petru Cărare :
Băile din Pompei
Blând şi chel, precum e luna,
Profesorul, dus pe gânduri,
Povestea de la tribuna,
Meşterită din trei scânduri:
„Dragi studenţi! Din vremea ceea
Ani prea mulţi s-au perindat,
Dar o baie din Pompeia
Până astăzi s-a păstrat.
Daţi-mi voie a vă spune,
Că pe-atunci - şi-mi pare rău -
Băile erau mai bune,
Decât azi la Chişinău.
Ca să vezi - să le duci dorul,
Clasa-ntâi, na ca acuma!”
Dar observă profesorul
Că s-a întrecut cu gluma;
Şi grăbit revine iarăşi,
Zornăind cuvinte grele:
„Dar să nu uităm, tovarăşi,
Cine
Se „mbăia în ele!”
Ăsta-i Cărare!

P.S. Precum a spus-o regretatul Eugen Cioclea, în finalul interviului nostru, când a venit mama lui la fratele decedat, pe care nu puteau să-l înmormânteze, pentru că nimeni nu era în stare să-i închidă ochii decât numai sora lui, aşa cum s-a şi întâmplat: Ăsta-i Dumnezeu!
23 februarie 2014
XS
SM
MD
LG