Linkuri accesibilitate

Nicu Popescu: „Europenizarea Ucrainei este un atu enorm pentru R. Moldova”


Piața Independenței duminică la Kiev

Piața Independenței duminică la Kiev

Interviul dimineții cu analistul politic Nicu Popescu,



Încotro se îndreaptă Ucraina? După două zile, 18 şi 19 februarie, înecate în sânge şi un început, acum, de luptă pentru revenirea vieţii politice la cursul său normal, adică în Parlament. Şi cum va influenţa cazul ucrainean Republica Moldova, regiunea şi lumea Nicu Popescu, în studioul Europei Libere la Chișinău

Nicu Popescu, în studioul Europei Libere la Chișinău

în general? O perspectivă a analistului Institutului Uniunii Europene pentru Studii de Securitate, Nicu Popescu.




Europa Liberă: Ce s-a întâmplat, din punctul Dvs. de vedere, în Ucraina şi încotro se îndreaptă acum lucrurile în această ţară?

Nicu Popescu:
„S-a întâmplat de facto o revoluţie provocată în mare parte de reacţia foarte violentă a guvernării de la Kiev. Până la urmă s-a ajuns la o situaţie în care şi poliţia a recurs la foc de arme şi violenţă, dar şi protestatarii au recurs la violenţe şi foc de arme. Însă dacă ne uităm la modul cum a ajuns aici Ucraina, care până acum trei luni era practic cea mai paşnică ţară în plan politici din spaţiul post-sovietic, vom vedea că fiecare pas în direcţia tensionării situaţiei a fost întreprins de Ianukovici.

A început totul cu dispersarea violentă a unor proteste paşnice pe 30 noiembrie, au urmat nişte tentative făcute de către poliţie, iarăşi, de a dispersa protestele pe 11 decembrie, după aceea a urmat adoptarea de către Ianukovici a unui pachet legislativ extrem de dur, cu tendinţe deschis autoritare care ar fi interzis protestele, pe modelul sistemului politic din Federaţia Rusă. Acele legi adoptate la 16 ianuarie au constituit fitilul care a dus la prima explozie violentă de câteva zile mai târziu, pe 22 ianuarie, în care au avut loc ciocnirile violente de pe strada Hruşevskovo din Kiev.

Şi tot aşa, sistematic, în fiecare nouă potenţială răscruce sau bifurcare în care Ianukovici ar fi putut alege între dialog cu protestatarii şi recurgerea la unele metode coercitive, Ianukovici a mers pe varianta brutală, fapt care a mobilizat şi mai mult elementele violente din cadrul Euromaidanului.

Da, într-adevăr, Euromaidanul în special în ultima lună nu a fost un protest paşnic, ci a fost un protest armat. Dar organizaţia principală în jurul căreia s-au centrat acţiunile violente de pe Euromaidan, aşa numitul „Pravâi sector” (rom.: Sectorul de dreapta) nici nu exista până în noiembrie 2013, deci este o organizaţie care a apărut exclusiv în acest context politic şi ca reacţie la presiunile autorităţilor. În plus, popularitatea acestui grup care iniţial probabil era vorba de câteva zeci sau 100-200 de persoane, către sfârşitul protestului numărul acestora a ajuns la câteva mii de activişti gata să apere protestele, inclusiv prin metode violente.

Aceasta escaladare a situaţiei adus la faptul că într-un anumit moment o bună parte din sistemul lui Ianukovici, din sistemul poliţienesc, sistemul structurilor de securitate. Armata a refuzat să-i respecte ordinele. Una din interpretările eşecului lui Ianukovici este că el nu a fost suficient de dur.

Realitatea este inversă: Ianukovici a fost suficient de dur, însă la un anumit moment ofiţerii de poliţie, ofiţerii din armată şi din structurile de securitate au refuzat să-şi asume responsabilitatea pentru uciderea şi mai multor oameni.”

Europa Liberă: Acum în Ucraina este un început de proces care ar urma să se încheie cu un schimb de putere la Kiev. Cum va fi acest schimb de putere?

Nicu Popescu:
„Puterea de la Kiev deja s-a schimbat, prin simplul fapt de implozie şi dispariţie a puterii lui Ianukovici şi a Partidului Regiunilor. Puterea nu a fost atât preluată de opoziţie, cât în primul rând instituţiile statului, instituţiile de forţă l-au abandonat pe Ianukovici. Şi după aceea am ajuns la acel compromis dintre opoziţie şi Ianukovici care a dus, formal, la stabilizarea situaţiei.

Efectiv, instituţiile statului l-au abandonat pe Ianukovici în ziua de vineri, 21 februarie, în condiţiile în care aceste instituţii ale statului au refuzat să continue acel măcel pe care l-am observat timp de două zile pe străzile Kievului.

Acum urmează instituţionalizarea şi revenirea la un proces politic care ar urma să reinstituţionalizeze politica ucraineană. Acest lucru deja se întâmplă parţial prin voturile comune din Radă, o bună parte din foştii deputaţi ai partidului lui Ianukovici, Partidul Regiunilor, au ajuns la anumite compromisuri cu fosta opoziţie, s-a revenit la constituţia din 2004, s-a anunţat un impeachment fostului preşedinte Ianukovici, s-a decis că către sfârşitul lunii mai vor avea loc alegeri prezidenţiale, că sistemul politic nu va rămâne la constituţia din 2004, ci va căuta s-o modernizeze. Deci, deja o bună parte din criza politică ucraineană, care acum câteva zile se manifesta prin schimburi de focuri a revenit în Parlament, a revenit în spaţiul politic, dar evident că urmează mai mulţi paşi ca politica ucraineană să revină în făgaşul normalităţii.

Un element probabil foarte interesant este faptul că nici Estul nu-l sprijină pe Ianukovici atât de mult pe cât se aşteptau observatorii externi. Probabil acest lucru explică parţial şi dispariţia lui Ianukovici. În condiţiile în care au fost proteste anti-Ianukovici chiar şi în Kharkiv (Harkov), oraş în care Ianukovici a mers ca să-şi lingă rănile în noaptea de vineri spre sâmbătă. Dar chiar şi în Kharkiv au ieşit 20 de mii de oameni care protestau împotriva lui Ianukovici.”

Europa Liberă: Am văzut comentarii zilele acestea bazate pe ideea că Ianukovici, într-adevăr, a fost abandonat, dar nu doar de forţele de ordine, ci şi de Rusia. Rusia care, de fapt, zice că în Kiev s-a întâmplat „o revoluţie fascistă” şi plasează întreaga responsabilitate pe elementele radicale din Ucraina, vorbeaţi şi Dvs. de „Sectorul de dreapta” care este văzut ca o forţă radicală. Există la Bruxelles, în Europa, îngrijorări referitoare la aceste elemente numite de Rusia „extremiste”? Că ar putea să se fortifice, că ar putea să fie la un moment dat o mare problemă în Ucraina şi nu doar ?

Nicu Popescu:
„Rusia poartă şi ea o anumită doză de coresponsabilitate politică faţă de situaţia din Ucraina, chiar dacă evident că responsabilitatea finală întotdeauna îi revine decidentului, în cazul dat fiind vorba de Ianukovici. Dar în ultimele trei luni Rusia implicit condiţiona sprijinul său pentru Ianukovici prin curăţarea Maidanului de protestatari.

Acest lucru nu se făcea în public, însă în ultima zi a crizei prim-ministrul rus Dmitri Medvedev a ieşit public şi a insistat din nou că ultima tranşă de asistenţă rusă oferită lui Ianukovici va fi disbursată Ucrainei doar atunci când Ianukovici şi puterea de la Kiev va demonstra că nu este o cârpă, fiind unul din semnalele care sugerează că şi pe parcursul acestei crize Moscova încuraja metodele dure şi coercitive. Fapt care până la urmă a şi dus la căderea lui Ianukovici.

Evident, şi UE, şi majoritatea actorilor politici din Ucraina sunt îngrijoraţi de riscul că violenţa va deveni o armă politică în Ucraina şi pe viitor. Dar recentele violenţe, inclusiv Sectorul de dreapta, este deocamdată văzut ca o reacţie la presiunile violente venite din partea autorităţilor. Pentru că Sectorul de dreapta s-a creat, s-a consolidat, a crescut în credibilitate în primul şi în primul rând ca reacţie la tentativele de a dispersa violent protestele de pe Maidan în condiţiile în care aceste proteste erau absolut legale şi prin urmare dispersarea acestor proteste în decembrie şi ianuarie era ilegală. Acum se speră că, odată cu revenirea la politica normală, electorală şi non-violentă, şi importanţa acestor organizaţii va scădea.

Cât despre acuzaţia că revoluţia din Kiev ar fi fost o revoluţie a unor fascişti, cred că orice persoană poate intra pe internet să se uite la lista, sexul şi anul naşterii celor 80 şi ceva de persoane ucise în Kiev - printre ei sunt foarte mulţi protestatari din Ucraina de est, sunt studenţi tineri, profesori universitari, istorici, şi acea listă de oameni asasinaţi de sniperi include oameni foarte simpli care protestau pentru un viitor mai bun al Ucrainei, pentru apropierea Ucrainei de Europa, şi au fost ucişi de către nişte forţe violente, cu sancţiunea lui Victor Ianukovici.”

Europa Liberă: Am făcut un schimb de păreri cu oameni simpli, moldoveni care se află în Rusia şi mi-au spus că, judecând după ceea ce văd ei la televizor în Rusia, Ucraina e ca şi divizată deja în două părţi. Cu ce s-ar putea solda totuşi până la urmă aceste tendinţe de separare?

Nicu Popescu:
„Într-adevăr, Ucraina este un stat relativ divizat, dar nu trebuie să exagerăm. Într-adevăr există riscul unor potenţiale tensiuni interne, complicaţii majore între diferite regiune ale Ucrainei. Dar ideea că Ianukovici ar putea fi unificatorul Ucrainei de est este destul de stupidă, în condiţiile în care corupţia sistemului lui Ianukovici era evidentă inclusiv pentru Ucraina de est şi parţial din această cauză s-a văzut, inclusiv în ultimele zile, că, da, există o anumită reacţie anti-Maidan în Ucraina de est, dar nu există un val masiv de contestaţie a căderii lui Ianukovici.

Inclusiv la Kharkiv a avut loc un congres al unor politicieni care au încercat să joace cartea divizării Ucrainei, însă practic la acel congres nu au venit forţe politice de primă importanţă din Ucraina, iar unul din actorii importanţi politici din Ucraina, şi anume guvernatorul regiunii Kharkiv, Dobkin, imediat după congres a fugit în Rusia.

Deci, în acest sens, aceste mişcări de semiseparatism est-ucrainean deocamdată nu au un lider şi nu au sprijin masiv. Anumite părţi ale Ucrainei de est preferă federalizarea, Crimeea probabil va activiza acum discuţiile privind revenirea, sau anexarea la Federaţia Rusă.

Dar nu putem deocamdată vorbi de o mişcare unificată de separare a Ucrainei de est, ca reacţie la revoluţia din Kiev. Chiar şi eliberarea Iuliei Timoşenko arată deocamdată gradul mult mai mic al diviziunii între est şi vest din interiorul Ucrainei decât s-ar fi presupus, fiindcă Iulia Timoşenko a fost eliberată de miliţia şi reprezentanţii sistemului penitenciar ucrainean din Kharkiv, unde ea îşi ispăşea pedeapsa. Aceşti oficiali ucraineni din Kharkiv de fapt continuă să se subordoneze Kievului, inclusiv după revoluţie.”

Europa Liberă: Se va regăsi însă Iulia Timoşenko în vârful viitorului arc de guvernare, cum credeţi?

Nicu Popescu:
„Evident revenirea Iuliei Timoşenko este un factor major pentru politica ucraineană în condiţiile în care Iulia Timoşenko este cel mai experimentat probabil, şi cel mai carismatic politician ucrainean. Are şi experienţa guvernării, fiind de două ori prim-ministru, şi experienţa interacţiunii cu publicul. Pe de altă parte, IuliaTimoşenko şi perioada guvernării oranj este o perioadă care nu a făcut mare cinste Ucrainei. Anume în perioada Iuşcenko – Timoşenko Ucraina a eşuat în reformarea statului, a eşuat în combaterea corupţiei, a eşuat în europenizarea ţării şi a eşuat în realizarea acelor promisiuni care s-au făcut odată cu revoluţia portocalie din 2004.

Anume din această cauză, da, Iulia Timoşenko este astăzi bine poziţionată în politica ucraineană, dar există şi un val destul de serios din partea Euromaidanului, al activiştilor acestor proteste, al populaţiei active din Kiev în care mesajul către Iulia Timoşenko este că aceasta ar trebui să se retragă, să se dea la o parte, pentru a oferi şansa unei noi generaţii de politicieni să scoată Ucraina din blocajele economico-politice şi să reformeze sistemul corupt care a dus până la urmă Ucraina la fund, şi în plan economic, şi în plan politic. Şi mesajul de bază este că Iulia Timoşenko a avut şansa să soluţioneze aceste probleme, dar nu a făcut-o, şi acum această şansă trebuie oferită altor lideri.”

Europa Liberă: Până acum ceea ce s-a întâmplat în Ucraina, cazul ucrainean cum credeţi că va influenţa el evenimentele din Moldova, din regiune, din lume în general?

Nicu Popescu:
„În plan geopolitic, geografic, economic, Moldova este foarte dependentă de ceea ce se întâmplă în Ucraina. Şi, evident, pentru Republica Moldova o Ucraina europeană este o garanţie a faptului că mişcarea spre Europa a Moldovei va fi ceva mai simplă şi cu ceva mai puţine implicaţii externe. Deci, în acest sens revenirea Ucrainei în mainstreem-ul apropierii de UE fără doar şi poate ajută Republica Moldova, atât prin faptul că îi oferă şi un anumit grad de izolare faţă de presiunile estice împotriva agendei europene a Republicii Moldova, cât şi prin faptul că dacă şi Ucraina merge în direcţia creării unei zone de liber schimb cu UE, acest lucru are impact economic, ca să nu mai spun de impactul politic pozitiv pentru Republica Moldova. Deci, fără îndoială o europenizare a Ucrainei este un atu enorm pentru Republica Moldova.”


XS
SM
MD
LG