Linkuri accesibilitate

Chişinăul a acceptat să nu mai supună accizelor mărfurile importate de firmele transnistrene


Eugen Carpov și Nina Ștanski la sediul OSCE de la Chișinău.
Eugen Carpov și Nina Ștanski la sediul OSCE de la Chișinău.

Întrevedere între vicepremierul cu reintegrarea Eugen Carpov şi negociatoarea şefă a Tiraspolului Nina Ştanski la Chișinău.



Chişinăul a acceptat să nu mai supună accizelor mărfurile importate de firmele transnistrene, măsură prevăzută în politica bugetar fiscală pentru 2014. Acesta este unul din rezultatele întrevederii de astăzi dintre vicepremierul cu reintegrarea Eugen Carpov şi negociatoarea şefă a Tiraspolului, Nina Ştanski.

Eugen Carpov a menţionat însă că părţile urmează să stabilească un mecanism comun de prevenire a cazurilor de contrabandă în regiune:

„Ne-am asumat decizia de a iniţia revizuirea deciziei anterioare, prin urmare, vom prezenta Parlamentului modificărea prevederilor din legislaţia fiscală timp de o lună”, a menţionat vicepremierul pentru reintegrare.

Anterior, decizia de a impune firmele din stânga Nistrului să plătească accize pentru mărfurile din regiune a nemulţumit Tiraspolul, care ameninţa că îşi va suspenda participarea la negocierile în formatul „5+2”, ce vor avea loc la Viena, pe 27 februarie.

Totuşi, negociatorii din partea Chişinăului şi a Tiraspolului nu au găsit o soluţie pentru vechea problemă a ţăranilor din raionul Dubăsari, aflat sub jurisdicţia Chişinăului, dar care deţin terenuri agricole după aşa zisele posturi de control pe traseul Tiraspol-Dubăsari-Râbniţa.

Eugen Carpov şi Nina Ştanski au convenit să organizeze o întrevedere între premierul Iurie Leancă şi liderul din stânga Nistrului, Evgheni Şevciuk, fără a menţiona însă o dată exactă.
Previous Next

XS
SM
MD
LG